Ordonanţa privind migraţia aleșilor locali, respinsă de Camera Deputaților



Camera Deputaților a respins Ordonanţa de urgenţă 55/2014 care permite migraţia politică a aleşilor locali. Premierul Victor Ponta a declarat că nimeni din cei care au trecut deja de la un partid la altul nu-şi va pierde mandatul, el arătând că situaţia e valabilă şi pentru cei care au trecut la PNL sau PDL.

Deputati cu diplome false, descoperiti dupa o scrisoare anonima
Deputați cu diplome false, descoperiți după o scrisoare anonimă
Foto: realitatea.net

Traseismul aleșilor locali a fost respins de Camera Deputaților. Erau necesare 202 de voturi pentru ca ordonanța să treacă, însă în ședința de miercuri a primit doar 195. De asemenea, au fost înregistrate și 109 voturi ”împotrivă” şi 21 de abţineri.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului permite migraţia aleşilor locali fără ca aceştia să îşi piardă mandatul timp de 45 de zile de la intrarea în vigoare.

În cazul OUG 55/2014, Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată, în timp ce Senatul este cameră decizională. Potrivit Regulamentului, actul normativ poate fi contestat de parlamentari la Curtea Constituţională la finalul procedurilor parlamentare.

Ponta: Aleşii care au trecut deja nu-şi pierd mandatul

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, după ce OUG 55 privind migraţia aleşilor locali nu a trecut la vot în Camera Deputaţilor, că nimeni din cei care au trecut deja de la un partid la altul nu-şi va pierde mandatul, el arătând că situaţia e valabilă şi pentru cei care au trecut la PNL sau PDL.

”Eu cred că nu-şi pierde nimeni absolut niciun mandat, nici cei care au trecut la PNL-PDL, pe care îi vedeţi că au trecut”, a spus Ponta, care a participat la sesiunea de vot final a Camerei în care OUG 55 nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adopată.

”Au fost 195 de votrui «pentru», 110 «împotrivă», mai trebuiau încă 8. Colegii de la UDMR au spus foarte clar că nu votează şi au lipsit din deputaţi. Se va discuta la Senat”, a precizat Ponta, citat de Mediafax. 

El a arătat că se bucură foarte mult că ordonanţa trece deja de Parlament, arătând că în felul acesta se închide discuţia despre aceasta, putând fi atacatată la Curte când va deveni lege. Ponta a evitat să spună dacă este supărat pe parlamentarii din arcul guvernamental pentru faptul că au absentat sau nu au votat ordonanţa.

”Absentează din toate părţile parlamentarii. Nu am dreptul ca prim-ministru să cenzurez activitatea lor. Şi nu sunt supărat niciodată pe nimeni, încerc doar să facem lucruri importante”, a mai spus Ponta. El a spus că PNL şi PDL au transferat foarte mulţi primari şi consilieri, atât la Timiş, cât şi la Hunedoara.

”Nu înţeleg de fapt de ce în Parlament spun că sunt contra şi în teritoriu folosesc această lege. E un gen de ipocrizie care nu cred că ţine decât la cei foarte neinformaţi”, a spus Ponta.

Etichete: aleși locali, Camera Deputatilor, deputaţi, ordonanță de urgență, traseism

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE