Trei accidente pe DN 1, în mai puțin de o oră. O persoană a decedat



Trei accidente rutiere au avut loc, sâmbătă după-amiază, în decurs de o jumătate de oră, pe DN 1, între Bucureşti şi Sinaia. 

Trei accidente pe DN 1, in mai putin de o ora. O persoana a decedat
Trei accidente pe DN 1, în mai puțin de o oră. O persoană a decedat

Trei accidente rutiere au avut loc, sâmbătă după-amiază, pe DN 1, anunță  Poliţia Judeţeană Prahova.

Cel mai grav accident a avut loc la Tătărani, un sat situat la câţiva kilometri de Ploieşti. Conform primelor date de la faţa locului, şoferul unui autoturism care circula dinspre Bucureşti către Ploieşti nu s-a asigurat în momentul în care a vrut să schimbe banda de mers şi s-a ciocnit cu altă maşină care se deplasa în acelaşi sens şi care a fost proiectată în afara şoselei.

O persoană aflată pe marginea drumului a fost lovită de autoturismul care circula regulamentar şi a murit pe loc, iar doi pasageri din maşini au fost răniţi.

Un alt accident a avut loc, după câteva minute, tot pe DN 1, în localitatea Breaza. Potrivit primelor date, în accident au fost implicate trei autoturisme, iar o persoană a fost rănită.

Ce de-al treilea accident rutier, fără victime, s-a produs pe serpentinele de la Posada.

DN 1 este aglomerat, sâmbătă, în special în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei.

Etichete: accident, DN 1

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE