Trei funcţionari din MAI l-au "turnat" pe fostul vicepremier Gabriel Oprea. Sunt martori protejaţi



Președintele UNPR, senatorul Gabriel Oprea, a fost denunțat de trei funcționari din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pe baza denunțului fiind dispusă începerea urmăririi penale a acestuia pentru abuz în serviciu, se arată în raportul Comisiei juridice a Senatului, publicat pe site.

Trei functionari din MAI l-au "turnat" pe fostul vicepremier Gabriel Oprea. Sunt martori protejati (Foto rfi.ro)
Trei funcţionari din MAI l-au "turnat" pe fostul vicepremier Gabriel Oprea. Sunt martori protejaţi (Foto rfi.ro)

Conform documentului, cei trei au folosit pseudonimele "Ionescu Claudiu", "Mihalcea Ionel" și "Manea Victor" și au solicitat și primit acordarea statutului de martor amenințat și protejarea datelor de identificare.

Raportul arată că, prin ordonanțele emise în cauză la 9 ianuarie 2016 și la 8 februarie 2016, s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză, printre altele, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și, respectiv, complicitate la săvârșirea aceleași infracțiuni.

"Oprea Gabriel, în calitate de ministru de Interne și ordonator de credite, cu ajutorul chestorului principal, Nicolae Gheorghe și a cms. șef Pavel Gabriel — Nicolae, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative a Departamentului de Informații și Protecție Internă și a aprobat achiziția unui autoturism în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor, "cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziționarea autovehiculelor din fondurile operative ale MAI la situațiile premisă ale folosirii autovehiculelor cumpărate în activitățile de urmărite penală a infracțiunilor de corupție". "Urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar Diviziunea Protecție Personal a DIPI a beneficiat de dotarea cu autoturismul marca Audi 8, (...) în valoare de 91,295.73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinația legală a fondurilor operative", se arată în document.

În ședința cu caracter secret din 23 februarie, membrii Comisiei juridice l-au audiat pe Gabriel Oprea și au votat în favoarea cererii DNA privind încuviințarea urmării penale a președintelui UNPR.

Miercuri, plenul Senatului a încuviințat cererea DNA privind urmărirea penală a lui Gabriel Oprea cu 71 de voturi "pentru" și 52 "împotrivă", un vot fiind anulat.

Sursa: Agerpres

Etichete: "Mihalcea Ionel" și "Manea Victor", functionari MAI, gabriel oprea, martor protejat, pseudonimele "Ionescu Claudiu", turnator

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE