Trei oameni de afaceri israelieni ar fi contribuit cu bani pentru a-i da prinţului Paul,potrivit DNA



În referatul prin care procurorii DNA au cerut arestarea prinţului Paul se arată că oamenii de afaceri israelieni Silberstein Tal, Shimon Shevez şi Benny Steinmetz i-au dat lui Remus Truică bani - 4 milioane euro - pentru a-i oferi prinţului ca avans după ce acesta a cesionat drepturile asupra bunurilor pentru care s-a traficat influenţa.

Printul Paul
Printul Paul
Foto: www.ziuaveche.ro

"Datorită faptului că inculpatul Paul Philipe al României nu dispunea de bani pentru a plăti inculpatului Remus Truică influenţa traficată, ba chiar dorea să obţină avans, iar acesta, la rândul său, a identificat oportunităţi de îmbogăţire, au convenit o înţelegere prin care plata traficului de influenţă a fost de 80% şi s-a raportat la un avans de patru milioane de euro pe care l-a primit cumpărătorul de influenţă, în schimbul cesiunii bunului viitor pentru care s-a traficat influenţa", arată procurorii DNA în referatul prin care au cerut arestarea preventivă a prinţului Paul.

De asemenea, anchetatorii precizează că "suspecţii Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benny Steinmetz au contribuit cu sume pe care Remus Truică le-a oferit cumpărătorului de influenţă, Paul Al României, cu titlu de avans, conform înţelegerii infracţionale, dar şi cu sume necesare costurilor judiciare, iar inculpatul Robert Roşu a contribuit cu depunerea notificărilor la instituţii publice diverse, pentru a crea aparenţa unui demers serios, dar şi cu încheierea actelor şi împuternicirilor solicitate de către Remus Truică", notează romaniatv.net.

Prinţul Paul a fost plasat, sâmbătă, în arest la domiciliu în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Ilfov, cu un prejudiciu de peste 135 de milioane de euro, el fiind acuzat de cumpărare de influenţă, spălarea banilor şi complicitate la abuz în serviciu, a decis, sâmbătă după-amiază, Curtea de Apel Braşov.

Pe de altă parte, anchetatorii arată că prinţul Paul a avut "o contribuţie esenţială" la săvârşirea faptelor privind dobândirea Fermei Băneasa din judeţul Ilfov, în condiţiile în care "întreaga activitate infracţională a fost generată" de acesta, menţionând că el a cunoscut fiecare demers făcut de membrii grupului condus de Remus Truică pentru dobândirea proprietăţilor revendicate.

Vezi şi: INTERCEPTĂRI DNA: Prințul Paul a cunoscut demersurile făcute de membrii grupului infracțional

"Din probele existente la dosar reiese că Paul Al României a cumpărat influenţa pretinsă de Truică şi asociaţii acestuia şi apoi a cunoscut fiecare demers făcut de membrii grupului, fiind informat atât cu ocazia întâlnirilor avute la sediul firmei de avocatură Ţuca, Zbârcea şi asociaţii, dar şi telefonic", susţin anchetatorii în referat.

De asemenea, procurorii mai arată că "pe parcursul urmăririi penale a rezultat că Paul Philippe Al României a avut o contribuţie esenţială la săvârşirea acestor fapte (cumpărare/trafic de influenţă, grup organizat, dare de mită, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave) şi la producerea rezultatului, având în vedere că întreaga activitate infracţională în cauză a fost generată de inculpat, care a dorit prin orice mijloace să intre în posesia respectivor bunuri pentru care însă nu îndeplinea condiţiile legii pentru a le putea revendica".

"Pentru bunurile revendicate ca moştenitor al lui Carol al II-lea, potrivit legii persoana îndreptăţită era tatăl inculpatului, care trăia la momentul depunerii notificărilor şi care nu a revendicat aceste bunuri. În plus, pentru multe din bunurile pentru care a depus notificare cunoştea că nu are vreun drept întrucât aceste bunuri nu aparţinuseră legal lui Carol al II-lea (vezi decizia din anul 1941 a ÎCCJ)", se mai arată în documentul citat.

Procurorii au mai notat că prinţul Paul "a dat dovadă de perseverenţă pentru încălcarea legii, concertându-şi demersurile cu cele ale grupului în realizarea scopului infracţional, motivat de obţinerea unor importante avantaje de natură financiară, creând un prejudiciul imens statului, în valoare de 135.874.800 euro (echivalent a 500.399.713 lei)".

Reacţia miliardarului israelian anchetat în dosarul retrocedărilor ilegale

Miliardarul israelian Beny Steinmetz, acuzat de procurori că, împreună cu alţi israelieni, a făcut afaceri imobiliare ilicite, în dauna statului român care a pierdut astfel 150 de milioane de dolari, neagă orice implicare în scandalul de corupţie care zguduie România.

Surse judiciare de la Bucureşti afirmă că Steinmetz, un magnat al minelor din Israel, şi Shimon Sheves, fostul şef de cabinet al fostului premier israelian Yitzhak Rabin, precum şi consultantul politic Tal Ziberstein s-ar fi înţeles cu omul de afaceri român Remus Truică în privinţa unor afaceri imobilitare ilegale ce priveau, în esenţă, transferul unor proprietăţi imobiliare de stat unui alt cetăţean român, scrie publicaţia israeliană, citând România Liberă.

Potrivit postului de radio al Armatei Israelului, cei trei israelieni au negat amestecul lor în aceste acţiuni ilegale.
Procurorii români au spus că au înregistrat convorbiri telefonice între Steinmetz şi Truică, în care aceştia discutau despre transferul proprietăţilor imobiliare revendicate de prinţul Paul Philippe de Hohenzollern, al căîrui tată a fost fiul cel mare al regelui Carol al II-lea de România. Lui Hohenzollern i s-au restituit aceste proprietăţi în temeiul restituirilor proprietăţilor confiscate în România de fostul regim comunist, dar nu a fost mulţumit de lentoarea procesului acestor restituiri, nptează romaniatv.net.

Paul de Hohenzoller a negat faptele de care a fost acuzat şi a afirmat că este victima lui Truică. În transcrierea conversaţiei dintre cei doi se arată că Steinmetz l-a întrebat pe Truică dacă mai este nevoie de demersuri pentru a se asigura transferul de proprietăţi către prinţ.

Sheves, Zilberstein şi Steinmetz fac parte dintr-un "grup criminal care are ca activitate însuşirea a întregii proprietăţi pretinse de prinţul Paul, folosind metode ilicite - inclusiv mită şi procurând avantaje materiale unor funcţionari publici şi oficialităţi ale unor instituţii de stat - pentru a influenţa şi accelera procesul restituirii.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a informat că prinţul Paul, cunoscut şi ca Paul Lambrino, l-ar fi angajat pe Truică, în 2006, să îl ajute pe căi ilicite să recupereze o serie de proprietăţi regale, pretinzând că el ar fi adevăratul proprietar, iar Truică la rândul lui i-ar fi cooptat pe Steinmetz, Zilberstein şi Sheves în această afacere.

Acest grup a reuşit să recupereze unele dintre proprietăţile vizate de prinţul Paul şi Truică şi asociaţii lui ar fi fost recompensaţi cu procente între 50% şi 80% din valoarea valoarea proprietăţilor recuperate pe această cale.

Etichete: printul paul, printul paul de romania, RETROCEDĂRI ILEGALE

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE