Tribunalul București aprobă fuziunea USR cu USB



Tribunalul București a admis, miercuri, cererea de fuziune prin absorbție a partidului Uniunea Salvați București (USB) de către partidul Uniunea Salvați România (USR) și înscrierea modificărilor aduse statutului în registrul partidelor politice.

Decizia Tribunalului Bucuresti
Decizia Tribunalului Bucureşti

Pe de altă parte, judecătorii au respins cererile de intervenție în proces a PSD și a Nicoletei Petruț, care se opuneau fuziunii USR cu USB. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Pe 21 august a avut loc, la București, congresul de fuziune dintre USB, USR și Uniunea pentru Codlea (UPC).

'Era previzibil că pasul următor de la Uniunea Salvați Bucureștiul era Uniunea Salvați România. Nu am vrut să riscăm ca cineva, trei oameni oarecare, să vină să înființeze USR. Am înființat-o noi și acum trebuie să fuzionăm. Ideal, dacă s-ar fi permis, ne-am fi dus la Ministerul Justiției și am fi blocat numele acesta, USR, și acum doar am fi schimbat numele partidului (...). Există un spirit al USB pe care suntem siguri că o să reușim să-l găsim în filialele pe care le vom forma în fiecare dintre județe. Vorbim de oameni care vin aici nu ca să parvină ei în viața socială, ci ca, sacrificându-și viața personală și cea profesională, să contribuie la interesul comun, interesul public. Sunt oameni care, în mod normal, nu ar face politică dacă lucrurile nu ar fi în halul în care sunt în societatea românească. În toate județele avem grupuri de inițiativă, mai mari sau mai mici. Ele vor deveni filiale, cu organe de conducere, de reprezentare în prima jumătate a lunii septembrie", declara la acea vreme președintele USB, Nicușor Dan.

Etichete: fuziunea usb usr, nicuşor dan, USB, usr

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE