Trupul neînsufleţit al actriţei Aimée Iacobescu va fi depus joi la Capela Cimitirului Ghencea



Trupul neînsufleţit al actriţei Aimée Iacobescu va fi depus joi, la Capela Cimitirului Ghencea Militar, iar înmormântarea va avea loc vineri, la ora 13.00, anunţă Teatrul Naţional.

Aimée Iacobescu
Aimée Iacobescu
Foto: cinemagia.ro

Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu actriţei o pot face la Capela cimitirului, după ora 14.00.

Actriţa Aimee Iacobescu a murit, marţi, la vârsta de 71 de ani, după o lungă suferinţă.

Aimée Iacobescu s-a născut în 23 iunie 1946, însă a fost înregistrată la starea civilă abia în 1 iulie, la Buzău. A absolvit ca şefă de promoţie secţia de Actorie a Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din Bucureşti, în 1968, la clasa profesoarei Beate Fredanov, avându-i ca asistenţi pe Octavian Cotescu şi Laurenţiu Azimioară.

Aimée Iacobescu, celebră, printre altele, pentru rolul principal din "Zestrea domniţei Ralu" (1971), de Dinu Cocea, cu care a colaborat pentru mai multe filme, a fost şi una dintre actriţele preferate ale regizorului Sergiu Nicolaescu.

Printre filmele în care a jucat se numără "De-aş fi... Harap Alb" (1965), "Haiducii" (1966), "Răpirea fecioarelor" (1968); "Haiducii lui Şaptecai" (1971); "Săptămâna nebunilor" (1971), de Dinu Cocea; "Cu mâinile curate" (1972); "Osînda" (1976), "Revanşa", "Ultima noapte de dragoste" (1980), în regia lui Sergiu Nicolaescu; "Şapte băieţi şi o ştrengăriţă" (1967), de Bernard Borderie.

A debutat pe scenă la vârsta de 16 ani, la Teatrul Naţional Bucureşti, jucând în spectacolele "Alizuna", de Tina Ionescu Demetrian şi "Adam şi Eva", de Aurel Baranga. A mai jucat, printre altele, în "Ulciorul Sfărâmat" (1968), pe scena Teatrului din Craiova, în "Troienele", de Jean Paul Sartre, "Furtuna", de Nikolai Alekseevici Ostrovski, "Apus de soare", de Barbu Ştefănescu Delavrancea, "Richard al III-lea", de William Shakespeare, "Coana Chiriţa", de Tudor Muşatescu, "Vlaicu Vodă", de Alexandru Davila, "Titanic Vals", de Tudor Muşatescu.

În 2004, Aimée Iacobescu a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D - "Arta Spectacolului", "în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului".

Etichete: aimee iacobescu, moarte aimee iacobescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE