Tudor Chirilă, mesaj dur pentru Bănicioiu:Soarta unor oameni a fost batjocorită pentru un gest de PR



Tudor Chirilă a transmis un mesaj vehement, după ce sâmbătă a lansat un atac dur la adresa ministrului Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, precizând că "soarta unor oameni a fost batjocorita pentru un gest de PR".

Tudor Chirila, mesaj dur pentru Banicioiu:Soarta unor oameni a fost batjocorita pentru un gest de PR
Tudor Chirilă, mesaj dur pentru Bănicioiu:Soarta unor oameni a fost batjocorită pentru un gest de PR
Foto: Facebook

Tudor Chirilă a publicat pe contul personal de Facebook un răspuns adresat tuturor celor care i-au reproşat că "vorbeşte ca să se afle în treabă".

Solistul trupei Vama a redat un "rezumat" al discuţiilor pe care susţine că le-a purtat în ultimele zile cu medici, administratori şi reprezentanţi de ONG-uri din sănătate:

"Tratarea arsurilor grave, pe suprafeţele mari ale corpului, însoţite de arsuri ale căilor respiratorii și intoxicații necesită un minimum de dotări, pe care, nici măcar așa numitul Spital de Arși (Spitalul de Chirurgie Plastică şi reparatorie) nu le are:

Paturi speciale pentru arși (echipate cu saltele active, care tratează arsura nu doar previne escara ) și dotate cu sistem de ridicare a pacientului și transportul către vana de curățare, în vederea limitării durerii.

Camere de izolare și/sau camere sterile echipate cu sistem de sterilizare a aerului.

Aparate de ventilaţie mecanică și așa zișii 'plamâni artificiali' care să preia respirația pacientului până la vindecarea căilor respiratorii și a plamânilor. Fiecare respirație a unui pacient cu arsuri ale căilor respiratorii înseamnă dureri cumplite. În plus, arsuri ale căilor respiratorii înseamnă infecții severe în 100% din cazuri. Dacă pacientul nu este conectat la un plamân artificial, arsurile căilor respiratorii și ale plămânilor sunt greu de vindecat.

Pacienții cu arsuri grave mor din cauza infecțiilor, dacă nu sunt izolați imediat într-un mediu controlat în ceea ce privește germenii și bacteriile. Riscul de sepsis pentru acești pacienți este mare și asta duce la moarte. Fiecare clipă pe care un pacient cu arsuri grave o petrece într-un mediu septic înseamnă scăderea șanselor. Ca să nu mai spunem că orice arsură gravă, chiar dacă nu este pe o suprafață foarte mare, are risc major de suprainfectare și de sepsis. Ar trebui sa ne spună Ministerul câte astfel de paturi complet echipate avem, câte camere de izoalre sau camere sterile sunt în cele 8 spitale în care au fost duse victimele.

Li s-a administrat sau nu tratament contra intoxicațiilor? Au fost conectați la plămâni artificiali care să respire în locul lor?

În secțiile de ATI în care au fost duși pacienți, câți dintre ei au beneficiat de paturi speciale de ATI dotate cu saltele active?

Pacienții cu arsuri mai puțin grave sunt în acest moment izolați? Care sunt măsurile pentru ei, de a nu face infecții?

Dacă ministrul Bănicioiu vrea să spulbere 'teoria conspirației' este liber să organizeze o conferință de presă în care să ne explice cum a procedat în 'criza Colectiv'. Ar fi mai utilă decât postacii de partid care au început să-mi polueze pagina.

Și dacă vi se pare că în continuare vorbesc aiurea vă invit să consultați protocolul standardelor europene în cazuri de arși și să suprapuneți cu ceea ce știm că se întâmplă în spitalele noastre acum."

Sâmbătă după-amiază, Tudor Chirilă a transmis încă un mesaj în care l-a criticat dur pe Nicolae Bănicioiu.

"Este mai mult decat evident ca Banicioiu a dat ordin spitalelor sa afirme ca se descurca in criza celor arsi. Este mai mult decat evident ca soarta unor oameni a fost batjocorita pentru un gest de PR. Insa la fel de grava mi se pare atitudinea managerilor de spitale care au consimtit sa faca parte din acest joc odios.

PS. Un gand bun pentru medicii care in aceste circumstante nefavorabile au facut si fac tot posibilul pentru a salva vieti

Later edit: In comentarii mi se spune ca cei in stare critica ar fi murit oricum. Dar eu intreb: ce facem cu cei in stare grava care au ajuns sau risca sa ajunga in stare critica doar pentru ca ministerul spune ca ne descurcam?", a scris Chirilă pe Facebook.

Etichete: ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, tudor chirila

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE