Tudorache: Spitalul ''Sfântul Vasile cel Mare'' va avea 1.015 paturi, 37 de săli de operaţie



Primarul Dan Tudorache a prezentat, duminică, proiectul noului Spital "Sfântul Vasile cel Mare", o unitate medicală de categoria IA, unde vor fi relocate Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri şi Secţia de Pediatrie a Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului "Alessandrescu-Rusescu".

Dan Tudorache
Dan Tudorache

Unitatea medicală va avea subsol, parter şi cinci etaje, 1.015 paturi, 37 de săli de operaţie şi 60 de linii de gardă. De asemenea, va mai avea şi două heliporturi, care vor uşura accesul pacienţilor în stare gravă, o clădire independentă care va asigura 698 de locuri de parcare pentru autoturisme, săli şi laboratoare pentru cercetare şi învăţământ, iar între staţia de metrou şi spital va exista o pasarelă, precizează primăria locală într-un comunicat transmis AGERPRES.

"Licitaţia pentru construirea Spitalului "Sfântul Vasile cel Mare" din Sectorul 1 a demarat la sfârşitul lunii decembrie 2019, iar 30 iulie 2020 este data limită de depunere a ofertelor. Până în prezent, 30 de firme internaţionale au solicitat clarificări despre acest proiect. Costul proiectului se ridică la jumătate de miliard de euro", se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, spitalul va fi construit în trei ani pe şoseaua Bucureşti - Târgovişte nr. 10, Sector 1. Perioada de garanţie este de minimum 60 de luni. Va deservi locuitorii Sectorului 1 şi ai Capitalei, dar şi zona de sud a României.

Etichete: Sector 1, spital, tudorache

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h