Turiştii blocaţi la Bâlea Lac vor fi preluaţi de elicoptere, anunţă Arafat



Două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație vor evacua miercuri persoanele blocate la Bâlea Lac, a anunţat Raed Arafat, miercuri dimineaţă.

Turistii blocati la Balea Lac vor fi preluati de elicoptere, anunta Arafat
Turiştii blocaţi la Bâlea Lac vor fi preluaţi de elicoptere, anunţă Arafat
Foto: jurnalul.ro

"Acum s-a luat decizia, da, se vor trimite pentru că nu se va putea repara cabina în cursul zilei de astăzi și nu știm dacă mâine se va repara. Altă soluție nu este. Sunt mai mulți turiști dintre care un număr de copii și nu sunt echipați ca să fie coborâți în mers sau prin alte tehnici. Nu avem cum să îi coborâm decât cu elicopterele. Două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație", a precizat Arafat, conform agerpres.ro.

ISU va solicita MAI ca un elicopter să ajungă la peste 2.000 de metri altitudine, în Munții Făgăraș, la Bâlea Lac, să-i evacueze pe cei 70 de turiști, blocați acolo de marți, după ce telecabina s-a stricat, declarase, miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Bianca Sabău.

Cei 70 de turiști, din care 45 de copii, care au rămas blocați marți, la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munții Făgărașului, din cauză că s-a blocat telecabina și nu au cum coborî, au fost cazați la două cabane și li s-a asigurat gratis și o masă caldă, precizase marți, pentru AGEPRES, Lidia Bădilă, purtătoarea de cuvânt a societății care administrează telecabina.

"Telecabina nu mai poate coborî în seara aceasta. Le-am asigurat gratis cazarea și masa celor 70 de turiști aflați sus, la Bâlea Lac. Nimeni nu s-a aflat în telecabină, când aceasta s-a blocat", a explicat Bădilă.

Etichete: arafat, Bâlea Lac, elicoptere

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE