Turiştii străini preferă apartamentele închiriate în regim hotelier în Bucureşti



Turistii prefera sa se cazeze in apartamente inchiriate in regim hotelier datorita preturilor mai mici
Turiștii preferă să se cazeze în apartamente închiriate în regim hotelier datorită prețurilor mai mici

În Bucureşti, tendinţa de închiriere în regim hotelier este în plină ascensiune. Garsonierele şi apartamentele renovate şi complet utilate din Piaţa Universităţii, Unirii, Victoriei sau Dorobanţi devin astfel o alternativă economică de cazare la hotelurile de patru şi cinci stele din centru, scrie Fin.ro.

Pentru o zi de cazare în apropierea Universităţii Bucureşti, preţul mediu este de 40 de euro pentru o garsonieră, 55 euro pentru un apartament de două camere şi 80 euro pentru unul de trei camere. Dacă în zona Unirii, proprietarii cer circa 30 euro/ zi pentru o garsonieră, în Dorobanţi sau Piaţa Victoriei media pentru închirierea unui apartament de trei camere este la 65 euro/ zi. O dată cu îndepărtarea de centru scad şi preţurile. Astfel, dacă în zona 1 Mai închirierea unui apartament cu două camere ajunge la 35 euro, în zona Brâncoveanu o garsonieră poate fi închiriata cu 20 euro pe zi.

Turiştii preferă să se cazeze în locuinţe închiriate în regim hotelier pentru că, la preţuri modice, în aceeaşi încăpere pot sta mai multe persoane, care pot avea la dispoziţie facilităţi similare celor de acasă.

Etichete: apartament, Bucureşti, garsonieră, închiriere, pret, turişti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h