Turn de birouri, în centrul Bucureştiului, construit de proprietarul hotelului Cişmigiu



Spaniolii de la Hercesa, care au reconstruit hotelul Cişmigiu, ar putea demara, în acest an, construcţia unui turn de birouri în centrul Bucureştiului pe un teren pe care iniţial urma să se ridice un hotel cu 12 etaje.

Terenul de 600 mp pe care se va ridica turnul de birouri este amplasat la intersecţia Bulevardului Mircea Vodă cu strada Căuzaşi şi a fost cumpărat de Hercesa în 2008 pentru construcţia unui hotel cu 12 etaje. Planurile companiei au fost însă schimbate de venirea crizei.

„Suntem în negocieri cu o companie din domeniul serviciilor IT interesantă de semnarea unui contract de pre-închiriere pentru 50% din suprafaţa comercială a unei clădiri de birouri pe care vrem să o construim în spatele Tribunalului Bucureşti. Clădirea va avea o suprafaţă de 6.500 mp, din care 5.000 mp închiriabili suprateran. Dacă vom avea acest contract putem accesa un credit în vederea construcţiei", a declarat Mauricio Mesa Gomez, directorul general al Hercesa România şi Bulgaria, citat de Capital.ro.

Grupul spaniol, care a construit şi ansamblul rezidenţial Vivenda Titan, planifică şi începerea construcţiei a încă două blocuri cu câte 66 de apartamente fiecare, la o distanţă de şase luni, cu începere din luna iulie. În prezent, Hercesa negociază cu mai multe bănci obţinerea unui împrumut bancar care să acopere circa 75% din costul de dezvoltare estimat la circa 8 milioane euro, neincluzând infrastructura, care a fost realizată odată cu dezvoltarea primelor etape şi care a costat circa 6 milioane euro. Mauricio Gomez preconizează că va semna contractul de finanţare până în luna iunie.

Preţurile avansate de investitor pentru noile apartamente încep de la 55.000 de euro, pentru un apartament cu două camere, 83.000 de euro pentru 3 camere şi 140.000 de euro pentru 4 camere. Preţurile includ parcare şi boxă.

Dacă ritmul vânzărilor îşi va continua evoluţia pozitivă din ultima perioadă, şeful Hercesa România estimează că cele 800 de apartamente programate pentru Vivenda vor fi definitivate în următorii 2-3 ani.

Etichete: centrul Bucureştiului, cladire de birouri, dezvoltator, hotel Cişmigiu, turn de birouri

0/1 COMENTARII
anti taximetristi
17 apr 10:20
+0
VOTURI
-0
F bine. Pe terenul in cauza este o mizerie de nedescris, masini parcate in noroi, care duc mizeria si pe strada.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE