TVR a vândut către Dolce meciuri şi la preţuri de 20 de ori mai mici decât la cumpărare



Alexandru Lazescu a fost demis, marti, din fruntea TVR.
Alexandru Lăzescu a fost demis, marţi, din fruntea TVR.

Televiziunea publică a sublicenţiat, în noiembrie 2011, drepturile pentru Euro 2012, câteva competiţii din Jocurilor Olimpice şi alte competiţii sportive pentru suma de 3,7 milioane de euro, plus TVA, se arată în documentul integral, publicat de Ring şi Jurnalul Naţional.

Astfel, pentru Jocurile Olimpice, eveniment sportiv achiziţionat de TVR cu 12 milioane de euro, Dolce Sport a oferit iniţial 1.750.000 de euro, dar contractul s-a semnat pentru 600.000 de euro plus TVA.

Campionatul Mondial de fotbal, ofertat de Dolce Sport cu 1.750.000 de euro, a fost cumpărat cu 1.150.000 de euro plus TVA. De asemenea, Euro 2012 a fost cumpărat de TVR cu 9,3 milioane de euro şi a fost sublicenţiat către Dolce Sport, cu tot cu exclusivitatea pentru cele mai importante meciuri, la doar 1,1 milioane de euro plus TVA"

Şi jurnalistul Cătălin Tolontan susţine acelaşi lucru, relatează rtv. În timp ce TVR a cumpărat un meci cu peste 400.000 de euro, Dolce le-a achiziţionat cu 58.000 de euro.

"După ce a făcut afacerea cu Dolce, cedând meciurile, TVR a rămas cu 19 meciuri şi cu un cost de 7,9 milioane adică cu 415.000 euro pe meci, deci şi-a crescut preţul pe meci după afacere, în timp ce Dolce a cumpărat meciurile la 58.000 de euro pe meci, deci la un preţ mult mai mic decât preţul şi de achiziţie şi decât preţul TVR-ului.

Poliţia a intrat pe firul înţelegerii dintre fosta conducere a TVR şi Dolce şi a deschis dosar penal, iar anchetatorii verifică acuum modul de încredinţare directă a drepturilor de difuzare a partidelor de la EURO 2012.

Documentul a fost publicat în premieră, aseară, pe site-ul cotidianului gratuit Ring şi ulterior pe Jurnalul.ro.

Semnatari contractului sunt, din partea TVR, Alexandru Lăzescu, fostul preşedinte al televiziunii publice, Dan Radu, fost director de programe, Cosmin Cernat, şeful sportului şi Cipriana Voicu, director economic.

Din partea Romtelecom au semnat doi reprezentanţi greci şi Ovidiu Ghiman, director executiv de strategie şi comercial, însă nu apare şi Vlad Enăchescu.

Cât au costat competiţiile sublicenţiate de Romtelecom (cifrele sunt fără TVA):

Jocurile Olimpice – 600.000 de euro.

Liga Campionilor – 250.000 de euro

Meciurile Echipei Naţionale a României – 250.000 de euro

Campionatul European de Fotbal – 1,1 milioane de euro

Campionatul Mondial de Fotbal – 1,15 milioane de euro

Campionatul European de Atletism – 150.000 de euro

Campionatul Mondial de Schi Alpin – 100.000 de euro

Campionatul European de Handbal – 150.000 de euro

Potrivit documentului, Romtelecom s-a angajat să plătească cei 3,7 milioane de euro (plus TVA) în şase rate, ce variază între 500.000 şi un milion de euro, până pe 15 iulie 2014.

În cazul neplăţii la termen a ratelor, se aplică penalităţi de întârziere de 0,075% pe zi de întârziere sau televiziunea publică poate să invoce ”excepţia de neexecutare” şi să interzică Romtelecom difuzarea competiţiilor.

Etichete: Dolce, Euro 2012, meciuri, Olimpiadă, tvr

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h