Uber se extinde în ŢARĂ începând cu luna AUGUST



Serviciul Uber va ajunge la începutul lunii august la Cluj-Napoca, acesta fiind al doilea oraş din România, după Bucureşti, în care va funcţiona, mii de clujeni descărcând deja aplicaţia cu ajutorul căreia pot comanda o cursă la atingerea unui buton pe telefon.

Uber
Uber

"Serviciul va fi disponibil pentru clujeni şi turiştii care vizitează oraşul începând cu prima săptămână din august. Aplicaţia Uber a fost deja descărcată de mii de clujeni. Am primit sute de mesaje de la şoferi care îşi doresc să devină parteneri Uber. Angajamentul nostru faţă de comunitatea locală presupune mai mult decât o opţiune de transport sigură şi de încredere pentru utilizatori şi o oportunitate economică flexibilă pentru şoferi", a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, Nicoleta Schroeder, director general Uber România.

Reprezentanţii companiei au subliniat că serviciul este o modalitate flexibilă de a câştiga un venit pentru mulţi şoferi parteneri din Bucureşti, singurul oraş din România unde serviciul funcţionează în prezent, care au diverse ocupaţii: 37% sunt antreprenori sau liber profesionişti, 31% au un serviciu full-time, în timp ce 22% nu au o altă sursă de venit şi conduc cu Uber în timp ce sunt în căutarea unui loc de muncă.

"Uber este o aplicaţie de mobil care pune în legătură pasageri cu şoferi parteneri. Pentru pasageri, e un serviciu simplu: apeşi un buton pe telefonul mobil şi chemi o maşină care te duce la destinaţie sigur, fără numerar, fără bacşiş. Pentru şoferi e o oportunitate economică flexibilă. Ne dorim ca toţi şoferii din Cluj să devină şoferi parteneri Uber şi, în timp, să transportăm împreună acelaşi număr de pasageri cu mult mai puţine maşini", au precizat sursele citate.

Compania Uber a fost fondată în anul 2009 în Statele Unite ale Americii, cu scopul a rezolva o problema simplă - cum poţi comanda o cursă la atingerea unui buton, misiunea sa fiind să facă transportul în mediul urban la fel de accesibil ca apa curentă, "peste tot, pentru toată lumea". Din februarie 2015, Uber este şi în România, în Bucureşti, cu trei servicii: UberX, UberSELECT şi Uber Child Seat.

Etichete: UBER, uber cluj, uber romania

0/1 COMENTARII
sandman
26 Jul 15:34
+0
VOTURI
-0
In baza carei legi? De ce Uber poate sa nu respecte legea taximetriei si sa leudeze fiscul? De ce Uber poate transporta persoane cind e interzis sa le iei si la autostop? Cine e in spatele afacerii in RO, fiica fostului sef ANAF, Gelu Diaconu?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE