Ultimele clipe din viața lui Ionuț, băiețelul ucis de câini, prezentate în motivarea sentinței



În motivarea sentinței date de Judecătoria Sectorului 2 în cazul băiețelului ucis de câini în București, magistrații au inclus o cronologie a evenimentelor, realizată pe baza imaginilor preluate de la camerele de supraveghere din zonă.

Ultimele clipe din viata lui Ionut, baietelul ucis de caini, prezentate in motivarea sentintei
Ultimele clipe din viața lui Ionuț, băiețelul ucis de câini, prezentate în motivarea sentinței
Foto: psnews.ro

În urmă cu aproape un an, Judecătoria Sectorului 2 a decis, că vinovat de moartea lui Ionuţ Anghel este Constantin Ciorăscu, administratorul firmei Tei Rezidenţial pe terenul căreia a fost atacat copilul. Astfel, acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, instanţa stabilind ca familia lui Ionuţ să primească despăgubiri în valoare de 2,4 milioane de euro.

Instanţa a mai dispus amendarea penală cu câte 300.000 de lei a firmei Tei Rezidenţial, a Administraţiei Domeniului Public Sector 2 şi a lui Constantin Ciorăscu, tot pentru infracţiunea de ucidere din culpă. Firma, instituţia publică şi Ciorăscu vor trebui să plătească şi daune morale familiei lui Ionuţ Anghel. Astfel, judecătorii au dispus ca cei trei, în solidar, să achite câte 600.000 de euro părinţilor copilului şi 1,2 milioane de euro fratelui acestuia.

Motivarea sentinţei, prezentată de adevărul.ro:

„Este inacceptabil, indiferent de circumstanţele obiective şi /sau subiective ivite, ca în secolul 21, într-o capitala europeana, într-o zona urbana semicentrala, un copil de 4 ani sa fie sfâşiat de câini şi să îşi piardă viata în chinuri şi dureri inimaginabile, sub colţii acestor fiare", precizează instanţa în motivarea deciziei.

De altfel, în motivare, magistraţii au prezentat pas cu pas evenimentele care s-au petrecut în ziua în care a murit Ionuţ Anghel:

8.26 Aurica Anghel se afla împreună cu cei doi copii, Ionuţ şi Andrei Anghel, la Centrul Medical Graal Medical Colentina din incinta Policlinicii Dr. Grozovici.

9.10.08 Camera 5 din Parcul Tei – Andrei Anghel trece prin colţul din stânga sus al imaginii, din direcţia străzii Petricani către aleea centrală. Apo intră în raza de acţiune a cemerei nr. 7

9.10.22 Camera 7 din Parcul Tei – Andrei Anghel trece din direcţia străzii Petricani către aleea centrală

9.10.24 Camera 5 din Parcul Tei – Ionuţ Anghel trece, simultan cu un alergător, prin colţul stânga sus al imaginii, din direcţia străzii Petricani către aleea centrală. Apoi intră în raza de acţiune a camerei nr. 7

9.10.32 Camera 7 din Parcul Tei – Ionuţ Angheş trece din direcţia străzii Petricani către aleea centrală. Se observă acelaşi alergător care trece, aproape simultan cu Ionuţ, prin faţa camerei

9.21.04 Camera 4 din Parcul Tei – Andrei Anghel aleargă din direcţia Amfiteatrului, traversează aleea centrală şi continuă alergarea pe aleea către strada Petricani, pe partea dreaptă a scoarului

9.21.20 Camera 4 din Parcul Tei – Ionuţ Anghel aleargă din direcţia Amfiteatrului, traversează aleea centrală şi continuă alergarea către strada Petricani, pe partea dreaptă a scoarului

11.11.28 Camera Complex Emeral – Andrei Anghel se află în interiorul curţii de pe strada Tuzla, nr. 50, în zona porţii de acces pietonal

11.13.04 Camera Complex Emerald – Andrei Anghel, însoţit de Mircea Dina, iese din curte şi rămâne în faţa porţilor de la nr. 50 de pe strada Tuzla

11.27.47 Camera Complex Emerald – Octavian Sandu traversează către poarta de la nr. 50 de pe strada Tuzla, unde se află Andrei Anghel, şi se opreşte lângă acesta

11.31.39 Camera Complex Emeral – Andrei Anghle şi Octavian Sandu pleacă în dorecţia clubului Bamboo

11.31.51 Camera Complex Emerald – Autoturismul lui Octavian Sandu se deplasează spre B-dul Lacul Tei

11.36.07 Camera 1 din Parcul Tei – Andrei Anghel şi Octavian Sandu intră în parc prin intrarea secundară din strânga porţii principale

11.36.12 Camera 2 din Parcul Tei – Andrei Anghel şi Octavian Sandu intră în parc prin intrarea secundară din dreapta porţii principale

11.36.17 Camera 3 din Parcul Tei – Andrei Anghel şi Octavian Sandu intră în parc prin intrarea secundară din dreapta porţii principale şi merg pe aleea principală pe partea dreaptă către fântâna arteziană

11.36.53 Camera 4 din Parcul Tei – Andrei Anghel şi Octavian Sandu vin din partea dreaptă şi se opresc în zona centrală a parcului, unde intră în contact cu un agent de pază

11.37.26 Camera 4 din Parcul Tei – Andrei Anghel, Octavian Sandu şi agentul de pază pleacă pe alee către strada Petricani, pe partea dreaptă a scoarului

11.41.56 Camera 3 din Parcul Tei – Octavian Sandu, singur, se îndreaptă către ieşirea secundară din parc, din dreapta porţii principale

11.46.17 Autoturismul lui Octavian Sandu vine din direcţia B-dul Lacul Tei şi intră în curtea imobilului de la nr. 50 de pe strada Tuzla

11.57.51 Camera Complex Emerald – Autoturismul lui Octavian Sandu iese din curtea de pe strada Tuzla nr. 50 şi pleacă spre B-dul Lacul Tei

12.22 Apel 112

12.40 Autoturism M.A.I. ajunge în Parcul Tei

13.13.28 Camera Complex Emerald – Soseşte primul echipaj de poliţie care opreşte în dreptul imobilului de la nr. 50 de pe strada Tuzla

13.36 Operatorul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă direcţionează lucrători de poliţie judiciară la imobilul de pe strada Tuzla nr. 50, confirmând găsirea cadavrului minorului

13.37 Operatorul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă direcţionează autospeciala SMURD la imobilul de pe strada Tuzla nr. 50

13.43. Camera Complex Emerald – Soseţte un echipaj SMURD, care opreşte în dreptul imobilului de la nr. 50 de pe strada Tuzla

„Atragem atenţia auspra proceselor-verbale în care s-a consemnat decalajul orar al sistemelor de supraveghere, care a fost luat în considerare în stabilirea orelor de mai sus", se arată în motvarea instanţei.

Magistraţii atrag atenţia asupra razei de acţiune foarte puţin generoasă a camerelor de supraveghere din Parcul Tei, „imaginile furnizând puţine elemente relevante pentru justa soluţionare a cauzei".

De asemenea, nici camerele de la clubul Bamboo şi nici cele de la Complexul Emerald nu acoperă aria unde a fost găsit cadavrul lui Ionuţ Anghel.

Astfel, singurul martor ocular, care putea da detalii despre atacul câinilor asupra lui Ionuţ Anghel este doar fratele său, Andrei Anghel, „elementele relevante ale declaraţiei acestuia se coroborează atât cu constatările din teren, cât şi cu rezultatele necropsiei".

În motivarea deciziei, magistraţii prezintă şi câteva informaţii din raportul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" (INML), precizând că „moartea minorului Anghel Ionuţ Cosmin s-a datorat hemoragiei externe, consecutivă plăgilor muşcate canine, în legătură cu cauzalitatea directă necondiţionată cu decesul- s-au identificat peste 100 de plăgi muşcate.

„La autopsie s-au mai constatat şi leziuni traumatice (o multitudine de excoriaţii, echimoze) care s-au putut produce prin acţiunea unghiilor câinilor, în acelaşi context lezional cu plăgile muşcate", se arată în raportul INML.

De asemenea, instanţa mai precizează că, atunci când a fost găsit, Ionuţ Anghel avea hainele sfâşiate, iar în pumnul strâns, „între degetul mare şi degetul arătător de la mâna strângă a fost identificat păr canin, smuls probabil într-o reacţie instinctivă de apărare".

Judecătoria Sectorului 2 precizează şi faptul că mama şi fratele lui Ionuţ Anghel au fost traumatizaţi de evenimente, precizând că starea lui Andre Anghel este una gravă din punct de vedere emoţional.

Etichete: ionuț, maidanezi, ucis de caini

0/3 COMENTARII
Andrei
16 Mar 16:26
+0
VOTURI
-0
liv esti un cretin trepanat. Sa moara ma-ta de idiot/idioata
liv
15 Mar 22:20
+0
VOTURI
-0
SE incearca iar "tulburarea apelor" cu cazul recent al unui copilului gasit mort la o stana din Seleus- Mures.
va amintiti de mitingul ciobanilor din fata Parlamentului- iata pedeapsa!
Televiziunile s-au intrecut in antepronuntare, inaintea anchetei criminalistilor, spunanand ca a fosy ucis de cainii ciobanului.
Cazul IOnut Anghel redivivus!
Exista pe net, dovada dosarelor de braconajj cinegetic din Mures- satele pincota, seleus, etc...despre ce vorbim?
Cui foloseste aceasta manipulare, pai mafiei braconajului si ratingul scabros al televiziunilor.
liv
15 Mar 22:15
+0
VOTURI
-0
Ancheta procurorului nu ne-a convins
> 1.Copilul IOnut a fost gasit pe terenul SC Rezidential Tei,
> putand sa fie adus acolo deja mort. 2.Cauza decesului dat de
> medicul arab- hemoragie externa- nu se justifica, la locul
> respectiv nu exista sange, dar era masiv in afara terenului,
> pe un tapsan, unde cineva pusese si niste lumanari. 3.Cainii
> presupusi asasini, nu erau agresivi, chiar gudurandu-se cand
> au fost ridicati de acolo...iar cateaua batrana cu doar doi
> dinti care avea urme de sange pe bot, putea fi de la
> mirosirea trupului. 4.NU s-a facut TESTUL POLIGRAF asupra
> tatalui si a bunicii baiatului. 5.Fratele lui IOnut gasit de
> acel barbat, nu manifesta disperare ci era destul de relaxat
> cand a revenit in parc, putin temator doar ca bunica il va
> certa pentru ca s-a indepartat. 6.Barbatul care l-a gasit pe
> baiatul cel mare, nu stia de exstenta celuilalt frate,
> afland asta la intalnire cu bunica. 7.Baiatul cel mare va fi
> "invatat" ce sa spuna ulterior...... 8. Un copil in
> incredintarea unei batrane cu probleme locomotorii, denota
> iresponsabilitatea parintilor si decaderea lor din drepturi.
> 9.Raportul criminalistic nu dau verdict ca maidanezii au
> fost asasinii copilului.- s-a facut chiar si testul ADN- nu
> erau ale acelor caini. 10.. Procesul s-a tinut cu usile
> inchise si nici avocatii nu au avut voie sa vorbeasca despre
> cele petrecute in sedinta secreta, oare de ce? Azi deja se
> stie ca NU maidanezii de pe terenul SC Rezidential Tei au
> fost asasinii copilului nesupravegheat, mai degraba prezenta
> unor caini de lupta- sau a unui pedofil psihopat, aspecte
> care nu au fost luate in calcul in mod deliberat ca altfel
> am vorbi despre incompetenta, ori nu despre asta a fost
> vorba ci despre o actiune premeditata de inculpare a
> cainilor comunitari pentru o lege de eutanasie, ceea ce s-a
> si intamplat. Probabil daca iubitorii de ani

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE