BOR: De ce construim Catedrala Neamului? Pentru că şi Arena Naţională a fost făcută din fonduri publice, "fără mari proteste"



Până în prezent, s-a construit 3% din Catedrala Mântuirii Neamului, lucrările de armare şi betonare a lăcaşului de cult fiind în plină desfăşurare.

Inginerul Ionuţ Gulinescu, şeful punctului de lucru al şantierului din Dealul Arsenalului, a precizat că se montează zilnic în jur de 60 de tone de fier-beton, urmând ca această cantitate să crească până la 80 de tone de fier-beton pe zi. "S-a armat pe grinda principală dinspre sud, astfel că avem prevăzută turnarea unui plot de beton în această zonă, precum şi pe placa din nord. Lucrări similare se vor desfăşura pe grinda principală longitudinală, unde va fi turnat al patrulea plot de beton. Aceste lucrări succesive de armare şi betonare au ajuns la jumătatea grinzilor transversale şi longitudinale din fundaţia construcţiei", a explicat Gulinescu.

BOR: "Și Arena Naţională a fost construită din fonduri publice fără mari proteste"

După cum susţin oficialii Patriarhiei, construcţia Catedralei Mântuirii Neamului ar fi justificată şi de faptul că, în Capitală, s-a ridicat un stadion naţional din fonduri publice "fără mari proteste".

"De remarcat faptul că în Bucureşti a fost construit stadionul National Arena cu o capacitate de 55.000 de locuri, din fonduri publice, fără mari proteste în legătură cu oportunitatea acestui obiectiv sportiv naţional. În schimb, Catedrala Mântuirii Neamului, cu o capacitate de 5.000 de locuri, va fi construită doar parţial din fonduri publice, ceilalţi bani fiind din donaţii ale clerului şi credincioşilor ortodocşi români din ţară şi străinătate", motivează Patriarhia pe site-ul propriu.

Mai mult, reprezentanţii BOR spun că noul lăcaş de cult va fi doar puţin mai înalt decât clădirea Palatului Parlamentului, însă va avea în final doar 10% din suprafaţa desfăşurată a acestuia.

Recent, patriarhul Daniel a susţinut că noua Catedrală a Neamului ar fi necesară şi pentru că membrii Sfântului Sinod nu mai încap în altar, întrucât numărul lor a crescut de la 12 la 55 de persoane.

BOR: "Biserica este singura şcoală care nu se finalizează cu examenul de BAC"

În plus, Patriarhia este de părere că noua Catedrală nu poate fi pusă în concurenţă cu şcolile şi spitalele din România deoarece este complementară acestora. Jurnaliştii de la Deutsche Welle au concluzionat în documentarul realizat vara trecută că, în ultimii 20 de ani, la fiecare două zile s-a finalizat o biserică, cu sprijin material de la Guvern. Între timp, câte trei şcoli sunt închise zilnic şi din ce în ce mai multe spitale.

"Şcolile publice din România sunt concurate şi completate de multe şcoli particulare, apărute după 1990, aşa cum spitalele şi alte unităţi medicale de stat sunt concurate şi completate de centre medicale private. În schimb, Catedrala Mântuirii Neamului nu poate fi înlocuită de una privată, deoarece Catedrala este un simbol al unei mari comunităţi în rugăciune, al unui oraş întreg, al unei provincii şi al unui popor. Biserica este singura şcoală care nu se finalizează cu examenul de bacalureat sau cu studiile de doctorat, ci rămâne permanent o şcoală spirituală pentru toată viaţa", opinează înalţii prelaţi.

Șeful arhitecţilor: Catedrala Neamului este una din cele mai mari greşeli urbanistice ale Bucureştiului

Construcţia Catedralei Neamului a fost catalogată, alături de Bulevardul Uranus, drept una dintre cele mai mari greşeli urbanistice ale Bucureştiului, după cum apreciază Șerban Țigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România.

Ansamblul Arhitectural “Catedrala Mântuirii Neamului”, pe care Patriarhia Română îl construieşte va surprinde prin grandoarea sa toată lumea ortodoxă şi nu numai. Lăcaşul de cult din Dealul Arsenalului va fi structurat pe două subsoluri, demisol, parter plus 14 etaje, punctul cel mai înalt al edificiului fiind la înălţimea ultimului etaj al unui turn de 30 de etaje. Catedrala va fi dotată cu săli polivalente şi de conferinţe, apartamente pentru înalţii prelaţi şi heliport, funcţiuni despre care B365.ro a scris în exclusivitate aici.

Vezi aici Video 3D cum va arăta Catedrala Neamului la final, randare nerecunoscută oficial de Patriarhia Română dar proiectată de firma Vanel Exim din Bacău, care a câştigat contractul de ridicare a construcţiei contra unei sume echivalente cu 100 de milioane de euro.

Etichete: Arena Naţională, Biserica Ortodoxă Română, Catedrala Mântuirii Neamului, constructie, lucrări, realitatea

0/0 COMENTARII
Best Wireless Router
31 Mar 16:14
+0
VOTURI
-0

You can certainly see your skills in the work you write. The sector hopes for even more passionate writers like you who are not afraid to mention how they believe. Always follow your heart. "Billy Almon has all of his inlaw and outlaws here this afternoon." by Jerry Coleman.

cia
02 Feb 21:33
+0
VOTURI
-0

va anunt cu mandria mea de ploiestenca, ca NU s-a aprobat in Consiliul Municipal Ploiesti alocarea unei sume mari pentru construirea acestui edificiu!!! acolo unde se munceste, oamenii si gandesc, nu este nevoie acum de aceasta constructie, avem biserici unde sa ne rugam si sa rezolvam cele traditionale romanilor.

araders
02 Feb 22:37
+0
VOTURI
-0

las ca tu cu mandria ta de ploiesteanca ne ati nenorocit cu una ce numara cam penal anastase ii spune!nu puteti sa o luati inapoi cu mandrie inapoi acasa!!!??/

IONCRISTIAN
02 Feb 20:52
+0
VOTURI
-0

-DRAGI ROMANI IN SPECIAL PENTRU CEI DE CREDINTA ORTODOXA .IN CALITATE DE CREDINCIOS AL BOR SI CETATEAN AL BUCURESTIULUI CARE AM FOST IN TRECUT SI MEMBRU AL ASCOR BUC SI CREDINCIOS SI PARTICIPANT LA SLUJBELE OFICIATE IN BIS RUSA [SF NICOLAE ] ORGANIZATOR SI COLABORATOR LA AGAPELE SI HRAMUL BISERICII RUSE -SF NICOLAE CAT SI ORGANIZATOR DE PELERINAJE LA SF MANASTIRI DIN ROMANIA CU TINERI DE LA ACEASTA BISERICA INTRE ANII 1992-1998 DORESC SA-MI REAFIRM DEZAPROBAREA IN LEGATURA CU CONSTRUCTIA ACESTEI ABERANTE CATEDRALE A MANTUIRII NEAMULUI O CONSTRUCTIE CU ADEVARAT MEGALOMANICA SI TOTAL NEREPREZENTATIVA PENTRU POPORUL ROMAN SI BOR .BISERICA ARTREBUII SA INTELEAGA ODATA PENTRU TOTDEAUNA CA TREBUIE SA VINA IN AJUTORUL POPORULUI ROMAN ATAT DE GREU INCERCAT IN ULTIMA PERIOADA DATORITA CRIZEI FINANCIARE CARE NE-A SECATUIT RESURSELE FINANCIARE ATAT DE MODESTE ALE ROMANILOR CINSTITI SI ONESTI .DECI SA VA FIE RUSINE CONDUCERE A BOR DACA CREDETI CA CERSIND BANI DE LA GUVERN SI DONATII DE LA CREDINCIOSI VA PUTETI INALTA O CATEDRALA NERUSINAT DE MARE SI SPATIOSA VA INSELATI AMARNIC SI SA FITI SIGURI CA VA VENII O ZI CAND VE-TI DA SOCOTEALA PENTRU TOATA ACEASTA CAMPANIE CARE O FACETI PENTRU CONSTRUCTIA ACESTEI CATEDRALE .REVENITI CU PICIARELE PE PAMANTPANA NU PLECATI PE LUMEA CEALALALTA .ROMANII SANT BUNI -IUBITORI SI CREDINCIOSI DAR VA ROG NU PROFITATI DE BUNATATEA LOR SI CREDINTA LOR DIN SUFLETE SI NUI DEZAMAGITI CU ABERATIILE CARE LE VISATI .CU RESPECT -DL ION CRISTIAN -BUC SECT 2 LACUL TEI .JOI 2 FEB 2012 ORA 20.51.PM

Jimmy Dacul
02 Feb 22:13
+0
VOTURI
-0

desi ai dreptate,miine,atit de fericitul te va trece la "secte","platit de catolici","ateu vopsit","sluga la imperialisti", "aginturili straine",etc.

Andreea
02 Feb 20:41
+0
VOTURI
-0

Mai bine s-ar aduna cainii de pe strazi..

aprodu
03 Feb 00:13
+0
VOTURI
-0

si bagati in biserica aia. Ar avea compania perfecta.

Paul
02 Feb 20:38
+0
VOTURI
-0

Nu vad legatura intre mantuire si monstrul ala de catedrala, insa vad foarte clar legatura intre mantuire si modestie.

Ar trebui sa o vezi si tu !

Crestin-Ortodox
02 Feb 20:22
+0
VOTURI
-0

Uitandu-ma la Romania pot spune ca Biserica Ortodoxa si invataturile ei este singurul lucru bun care a ramas acolo. Aceasta catedrala merita construita! Si mai mult fiecare Roman ar trebui sa studieze cat mai mult vietile sfintilor Ortodoxi si luand exemplu de la ei ne vom mantui. Viata trece repede, pana la urma MOARTEA NE ASTEAPTA PE TOTI, problema este ca multi oameni traiesc fara a cunoaste scopul acestei vieti.

Jimmy Dacul
02 Feb 22:10
+0
VOTURI
-0

...citi ani ai? cu ce te-ai facut remarcat pina acum? sau ai tot studiat vietile sfintilor pina acum si ai lasat societatea sa se dezvolte fara "omul studiului" dindu-i doar ajutor spiritual?

aprodu
02 Feb 23:48
+0
VOTURI
-0

Daca tot asteptati atata mantuirea, sariti toti intr-o fantana, sa vina mai repede.



Noi astia pacatosii ne descurcam si fara voi...

chiar io
03 Feb 06:37
+0
VOTURI
-0

amice, daca te-ai fi nascut cu cateva sute de ani in urma, in Yucatan, ai fi imbratisat o alta religie, la fel de aberanta in raport cu valorile umane universale. Si, cine stie, poate ca vara asta ti-ai fi dus copilul pana in varful piramidei, sa-i scoata preotii inima din piept pentru a imbuna zeul ploii. Mai reflecteaza. Nu la asta indeamna religiile? reflectare? Credinta ta e data doar de locul si timpul nasterii tale si nu este cu nimic mai buna decat altele. Acum cateva mii de ani, inainte de Jesus superstar, te-ai fi inchinat la Osiris, printre altii. Sau Ishtar, sau Athena. Bea o cafea mare si mai gandeste-te.

Dutzow
02 Feb 19:49
+0
VOTURI
-0

O bataie de joc, construita in bataie de joc la adresa poporului Roman care trage sa iasa din criza. Biserica in astfel de momente ar fi trebuit sa sara in ajutorul poporului cu fonduri, nu impotriva lui, cheltuind sume imense pentru acest kitsch. Sa va fie rusine.

chiar io
02 Feb 18:54
+0
VOTURI
-0

Atata timp cat oamenii nu vor reusi sa invinga conditionarile date de locul si timpul nasterii, nu avem nicio sansa. Fiecare isi apara "batatura", dar nicun "crestin" nu e capabil sa treaca dincolo de conditionari. Ia cel mai mare crestin, cloneaza-l, apoi arunca-l in orientul mijlociu, intr-o familie de musulmani. Clonele vor sfarsi prin a se ucide inte ele, fiecare avand "argumente" puternice atat pt doamne-doamne cat si pt allah.Din pacate, ambii sunt praf la psihologia. Invatam sa scriem, sa mancam, sa alergam, etc, dar nimeni nu ne invata cum sa gandim corect. De aceea de mii de ani diversi intelepti si-au scris intelepciunea, dar omenirea nu a invatat absolut nimic. Redescoperim roata cu fiecare generatie, un ciclu aparent fara sfarsit. Pana cand in scoli se va preda serios psihologie si oamenii vor reusi sa separe realitatea de fantasmele mintii.

Ardeleanu
02 Feb 18:38
+0
VOTURI
-0

Romanilor ortodocsi nu le-a stat in fire sa construiasca biserici grandioase. Cind eram copil auzeam critici la adresa catolicilor printre care si referiri la grandomania care a dus la construirea unor catedrale uriase(fratele bunicului meu a fost protopop). Analogia dintre un stadion si o biserica mi se pare o chestiune de prost gust. La fel cum mi s-a parut si Agentia de Turism a BOR sau un hotel din Bucovina(parca proprietate a Patriarhiei din Constanta) construit in vecinatatea unei manastiri, ale caror calugarite sint menajere in acest hotel.

Apropo de biserici, nu pot sa nu amintesc bisericile greco-catolice, care sub comunisti au devenit ortodoxe si care au generat un sir de procese, care numai crestinesti nu au fost.Sint ortodox dar la sarbatori pot sa ma duc la o biserica greco-catolica fara nici o retinere. Tot crestini si tot romani sint si ei.

Nu agreez tendinta de a face un SRL din Biserica, doar pentru ca traim intr-o societate de consum.

cetateanul indignat
02 Feb 18:30
+0
VOTURI
-0

Atita timp cit vor exista fraierii care vor continua sa doneze bani bisericii, sa plateasca taxa bisericii si alte servicii fara ca preotul sa lase chitanta fiscala iar cetatenii tac milc si asista la aceasta hotie de cind e lumea, acesti preoti vor continua sa se imbogateasca iar oameni sa saraceasca si mai mult. Imi vine in minte preotul de la tara de la bunicul meu care slujeste in 2 parohii pe teritoriul carora exista 2 cimitire si 2 biserici ca doar o parohie nu-i ajungea (si cu siguranta cu pile mari la Mitropolia Olteniei - nu cred ca este o simpla coincidenta ca este preot in satul lui natal si unde traiesc parintii si rudele lui) , iar oamenii sunt constrinsi sa astepte ore si ore in cimitir pe vreme buna sau vreme rea sa vine popa sa le faca parastasul pt. cei dragi. Acest preot si-a ridicat o vila care valoreaza citeva milioane de EURO pe teritoriul uneie din parohiile sale fara pic de jena fata de cetatenii acelor locuri si fara ca Statul sa intervina si sa intrebe: "dar tu parinte"X" de unde ai avut acesti bani sa-ti ridici acest palat, ia demonstreaza-mi un pic cu ce bani ai construit cu salariul tau de bugetar(preot)dat fiind faptul ca nu provii nici dintr-o familie de oameni bogati si detii si alte proprietati?!" Acesta este unul dintre numeroasele exemple care ar putea fi date cu privire la Biserica si la popi. Oricum eu am decis sa nu fac nici ce-a mai mica donatie la Biserica deaorece stiu ca acei bani intra in buzunarul preotului, prefer sa-i ofer unei persoane care o vad ca se afla in dificultate , mai bine.

fugi tare
02 Feb 19:40
+0
VOTURI
-0

Ce are donația cu jaful?

n-au decât sa doneze pana nu mai pot. V-ați ajuns mari judecători peste tot ce sufla?

Banii dați la stat sunt o alta mâncare, e banul fiecăruia dat acolo, nici măcar nu e dat, e luat obligatoriu, și nu e luat pentru biserici.

Si eu am ales sa nu mai fac absolut nici o donație, si furturile celelalte sunt la fel ca ale bisericii, poate muriți toți care va credeți "darnici" pe banii noștri

mia
02 Feb 18:06
+0
VOTURI
-0

Parerea mea este ca nu trebuia construita aceasta catedrala. Cu banii cheltuiti s-at fi putut mentine deschise spitalele (cele 100) inchise si multele scoli desfiintate. Cred ca preotii de azi (in marea lor majoritate) nu-si mai indeplinesc sarcina de parohi, de ocrotitori ai sufletului si fapturii crestinilor (vorbesc de ortodocsi). Eu cel putin, vad preotul paroh numai de Boboteaza, cind cu viteza fulgerului, vine de-mi sfinteste casa (au fost ani in care a trebuit sa merg sa-l chem in mod special). In multi ani a sfintit doar unele case de pe strada mea. Apoi sa-mi fie cu iertare, cred ca ati uitat ca asa cum platim impozit la stat, anual se plateste o taxa de cult. Bine, inca nu a devenit obligatorie, dar daca ai un eveniment in care este implicata biserica, automat platesti si aceasta taxa. Si apoi, domnilor, sa nu le plingem de mila preotilor. As vrea sa-mi spuna careva de cite ori preotul paroh, in cazul mortii sau nasterii unui membru din familie, a fost vizitat de acesta, sfatuit sau alinat. Eu niciodata. Cred ca nici macar nu stie familiile din parohia lui. Si asa cum a spus cineva, s-au construit in tara o gramada de biserici, ale tuturor confesiunilor. Eu consider ca aceasta constructie denota o lipsa de modestie, decenta si respect pt. credinciosi, si astfel de exemple sunt foarte multe in tara. Biserici care au costat o gramda de bani publici, in care donatiile nu au reusit sa acopere toate cheltuielile constructiei, constructie care a durat ani multi si vesnic facindu-se apel la populatie pt. a contribui la finalizarea edificiului.

Geo
02 Feb 17:52
+0
VOTURI
-0

O gramada de comu(n)isti - atei idioti pe aici isi urla frustrarile penibile.

Vai de mine, catedrala nu ne foloseste la nimic iar stadionul da! Zau? Si daca nu sunt pasionat de fotbal la ce imi foloseste? Aud? Sau in capul vostru de dobitoci tot romanul trebuie sa sparga seminte la peluze si sa huiduie?

M-a intrebat guvernul daca sunt fan fotbal inainte sa imi ia banii pentru stadion? Atunci pe voi ateilor de ce sa va intrebe daca sunteti ortodoxi inainte sa va ia banii pentru Catedrala???

O prima regula in democratie: majoritatea decide, si in Romania majoritatea e ortodoxa asa ca vreti sau nu vreti cotizati la catedrala si gata! :))

Paul
02 Feb 18:08
+0
VOTURI
-0

Stadionul PRODUCE bani care se intorc in bugetul comunitatii.

Catedrala produce bani care se duc in buzunarele mult prea largi ale popilor.

Si redu-ti vocabularul injurios - oricine poate injura. Cei educati insa, nu o fac.

Jimmy Dacul
02 Feb 22:05
+0
VOTURI
-0

...da' majoritatea asta ortodoxa a ta,e si platitoare cu voia pentru monstruzitate sau ar prefera sa aiba banii de la impozite bagate in ceva util pentru orasul lor si implicit pentru ei? i-a intrebat cineva?daca s-ar da legea cu autofinantarea bisericii,citi dintre "majoritarii"tai ar da % din salarul lor pentru salarul popii + pentru constructia aia?

vali
03 Feb 15:56
+0
VOTURI
-0

Bai boule, stadionul aduce bani la bugetul statului, deci si tie, pe cand biserica nu plateste nimic, nici macar impozite, ci doar inghite bani. Deci inainte sa faci pe altii idioti, uita-te la tine ca esti mai prost decat toti.

prostii
02 Feb 17:46
+0
VOTURI
-0

Ce întrebare de baraj.

De ce construim Catedrala Neamului?

Pentru ca putem sa va fraierim.

Pentru ca avem hoții noștri la guvern.

Oleg
02 Feb 17:27
+0
VOTURI
-0

Daca vrea catedrala, biserica s-o faca pe banii ei !

Oricum catedrala aia va fi inca un SRL de scos bani de la fraieri.

Si poate ar fi cazul ca biserica sa mai si dea ceva inapoi din ce ia de la noi toti.

andrei
02 Feb 17:20
+0
VOTURI
-0

Credinta Ortodoxa este elementul cu care ar trebui sa ne mandrim. prin Ortodoxie am ajuns sa prindem si noi mileniul 3, altfel se vorbea ori ungureste ori turceste prin Carpatii nostri.

aprodu
02 Feb 20:09
+0
VOTURI
-0

Credinta ortodoxa: taci si indura, dupa ce mori iti va fi mai bine.



Si datorita acestei religii de fraieri am fost sub ocupatie 700 de ani.

Jimmy Dacul
02 Feb 22:01
+0
VOTURI
-0

..da' noi sintem mindri ca N-sute de ani am vorbit ruseste;drept dovada a suprematiei,judetele din Moldova pe unde a trecut "imperiul" (SV,NT)sint cu 150 de ani inaintea celorlalte;asa ca ce folos de limba slava?e mai "elevata " ca cele invocate de tine?

un popa pe jumatate,numit si "cel BUN" a dat un ucaz pe la 16... prin care ameninta ca cine va vorbi romaneste in biserica, va fi cu limba taiata el si tot neamul lui pina la a 3-a stirpe...era la liber doar limba slavona in biserica ortodoxa;

andrei
02 Feb 17:16
+0
VOTURI
-0

mai lasati-ne cu national arena voastra, in catedrala nu o sa injure nimeni pe cand la stadion auzi numai folclor suburban. de aici atata reticenta cu privire la catedrala, noua romanilor ne place mai mult harmalaia decat linistea si prostia decat normaliatea. catedrala o sa educe oameni, pe cand fotbalul de pe National Arena ii nevrozeaza. Bravo BOR! Mai e nevoie si de civilizare nu numai de dobitocizare.

Radu M
02 Feb 17:21
+0
VOTURI
-0

U@ andrei Un comentariu foarte bun!

nic
02 Feb 18:30
+0
VOTURI
-0

Civilizarea se face cu scoala nu cu biserica.Scoala a deschis mintea celor care au propulsat o parte din omenire la standardele de azi.Biserica indiferent de orientarea ei a incercat in permanenta sa limiteze gandirea umana inclusiv prin arderea pe rug a "ereticilor".La ortodocsi n-a fost cazul de masuri drastice,ei neavand scoala nu aveau la ce gandi si ca atare pentru betie sau besit pe strada nu aveau de ce sa fie arsi pe rug.

aprodu
02 Feb 20:01
+0
VOTURI
-0

Cand mausoleul cretinitatii o sa educe oameni, o sa ploua cu maimute.

Adrian
02 Feb 17:11
+0
VOTURI
-0

Daniel vrea sa fie ctitor de catedrala, ce nu intelegeti ?

Lui nu-i pasa ca lumea n-are ce manca, batranii n-au medicamente, ori ca pe strazi e plin de orfani abandonati de saracie.

El vrea sa fie trecut acolo , pe placa de marmura - "Ctitorit de Daniel - mare smecher de popa la anul 2012"

In rest, nu-i pasa de nimic.

Nu-i cereti ce nu poate da - COMPASIUNE !

E un securist pervertit in papa ce nu se poate impaca nici cu fratele lui, sange din sangele lui.

Un neica-nimeni pus ca al bisericii, asemenea unui celebru contemporan, neica-nimeni basescu.

liviu
02 Feb 17:15
+0
VOTURI
-0

Stai sa vezi cand si-o face piramida mai inalta decat a lui Keops ca sa se inchine oile la hoitul lui.

Radu M
02 Feb 17:15
+0
VOTURI
-0

Prietene, stii cu ce se ocupa Biserica?cu sufletul, cu credinta, cu spiritualitatea, cu SLUJILEA lui Dumnezeu. Poti fi ateu, treaba ta, dar cu asta se vrea a se ocupa biserica.Nu e obligatia bisericii sa cumpere medicamente,sa desi prin fiecare judet e cate un azil sau un orfelinant finantat de BOR. Cati orfani ai adoptat tu si cata mancare donezi la cei ce nu au si pe care ii plangi de mila?

Mircea
02 Feb 16:45
+0
VOTURI
-0

Inca un loc de pelerinaj pentru tigani la cersit si caini vagabonzi flamanzi. Da si mie , da si mie.... Au reusit si vor strica si aceasta zona selecta a Bucurestiului.

Dea Dommnu'!

viorel
02 Feb 16:53
+0
VOTURI
-0

zona selecta a Bucurestiului?in spate la casa poporului era un maidan cu buruieni inainte de inceperea constructiei catedralei. In rondul de la Marriot sunt mai mereu in jur de 9-10 caini vagabonzi, iar la un minut pe jos ai tiganeala de pe uranus-sabinelor! ce sa zic..,selecta rau zona aia

liviu
02 Feb 16:35
+0
VOTURI
-0

Catedrala este doar o ambitie a SC BOR SRL, o sfidare, un templu sinistru al grandomaniei,pusa langa Casa Poporului ca o razbunare ce a refulat din ura fata de cei ce nu le-au recunoscut puterea si nu le-au dat privilegii. Este locul de recunoastere a puterii BOR, unde masele se vor inchina lor, trimisilor divinitatii, zei egali cu cel cauia i se inchina, care vor privi lumea mult mai de sus si mai sfidator decat o fac astazi. Este cel mai mare pericol pentru libertatea religiilor, o dovada clara a unei discriminari si a faptului ca BOR poate influenta lumea politica dar numai pentru a-si satisface ambitiile si interesele.

Daca Preaveselul Trinitas este in stare sa faca comparatie, a bisericii cu un stadion, inseamna ca si el urmareste tot sa faca spectacol ca si fotbalistii si in scopul unic al obtinerii de avantaje materiale.

Mai bine s-ar apuca popii sa slujeasca cum trebuie in parohiile lor, sa fie aproape de cei pe care ii pastoresc si cand nu au nevoie de bani, sa aiba grija de comunitatile unde sunt trimisi.

siciltir
02 Feb 15:55
+0
VOTURI
-0

stiu ca popii nostri sunt bugetari, deci platiti din banii nostri; oare asa e si pe la catolici? stie cineva? asa, pt cultura generala...

nic
02 Feb 16:21
+0
VOTURI
-0

Popii sunt platiti din banii nostrii de cand CUZA le-a luat din proprietati.Atunci in schimbul proprietatilor au primt salarii.

Si proprietatile au fost luate de la biserica,care nu platea impozite si impartite la tarani pentru a fi lucrate si impozitate.

Si asa a inceput modernizarea Romaniei,nici decum cu rege strain.

Dupa un secol si jumatate aceeasi natie le da si proprietatile inapoi si le da si salarii.

Suntem mai tampiti decat CUZA ???

milud
02 Feb 15:44
+0
VOTURI
-0

Pai daca Catedrala Minaririi Neamului e tot o afacere, ca si neghiobia aia de stadion, atunci nu vad de ce nu am arunca banii si pe curul popilor.



Dar in timp ce stadionul ala, asa demodat si urit, ii deserveste pe crestini, mahomedani si evrei in devalmasie, catedrala se vrea ortodoxa si elitista. Sa nu-mi psuna Plicticos-de-Fericitul ca o sa intre tot neamu' acolo sa se roage !



Si mai e un semn de intrebare: de ce se inghesuie Sfintul Sinod cu cei 55 de membri in altar cind avem puscarii sau azile pentru ei ? N-ar putea sa se mai rareasca sfintii parinti si sa mai puna mina si pe munca ?

nic
02 Feb 16:19
+0
VOTURI
-0

Popii sunt platiti din banii nostrii de cand CUZA le-a luat din proprietati.Atunci in schimbul proprietatilor au primt salarii.

Si proprietatile au fost luate de la biserica,care nu platea impozite si impartite la tarani pentru a fi lucrate si impozitate.

Si asa a inceput modernizarea Romaniei,nici decum cu rege strain.

Dupa un secol si jumatate aceeasi natie le da si proprietatile inapoi si le da si salarii.

Suntem mai tampiti decat CUZA ???

Nelu
02 Feb 15:44
+0
VOTURI
-0

Statul, judetele, orasele si comunele detin in proprietate bunuri ce se incadreaza fie in domneniul public fie in domeniul privat. Pentru a investi intr-un obiectiv, fiecare din aceste entitati trebuie sa dovedeasca ca il detine. Asfel, Stadionul fost 23 August, este proprietatea municipalitatii si s-au putut investi bani publici. Statul, judetul, orasul, comuna, pot investi si in ceva ce ulterior le va apartine ca proprietate ori Catedrala se vrea a fi a Bisericii si cum aceasta este o institutie cu personalitate juridica de drept privat,nu are ce cauta in banii publici.

de la mine
02 Feb 15:09
+0
VOTURI
-0

Imi place ca sunt unii pe forumul asta care iau apararea National Arena si ii ataca puternic pe popi. Asta e mentalitatea tipica de oaie proasta: sa ii idolatrizezi pe fotbalisti, care sunt niste analfabeti cu bani multi, in timp ce tu stai cu foamea in gat si castigi intr-un an cat ia Messi, sa zicem, intr-un minut. Pentru ce trebuia National Arena? Ca sa fie un loc mai mare de adunare a oilor sa se bata cu jandarmii si sa aiba orgasm cand il vad pe Dodel.

aprodu
02 Feb 15:46
+0
VOTURI
-0

Asa e. La Arena oamenii se distreaza si platesc bilete.



La Mausoleul Cretinitatii doar bagam bani, nu scoatem.



Biserica trebuie sa emita bon, factura si sa plateasca taxe. Si sa se interzica finantarea de la bugetul statului pentru orice are legatura cu religia.

Marin Stoenescu
02 Feb 14:45
+0
VOTURI
-0

E o poveste veche,din 1999.Atunci s-a facut un targ:Patriarhul de atunci al BOR si-a dat acordul pentru vizita lui Ioan Paul;la schimb,BOR a primit asigurari pentru constructia acestei catedrale.Ce ar mai fi de spus?Ca toate primariile din tara,de la cea condusa de Sorin Oprescu,pana la cea din ultimul cotlon de judet contribuie la aceasta viitoare "realizare"?Se stie!Ce sa mai vorbim!Dar comparatia cu Arena Nationala chiar nu isi are rostul!

Maretia unui popor de opinci
02 Feb 14:36
+0
VOTURI
-0

In sfarsit, dupa ce am stat atat de mult timp in opinci, ne ridicam sa construim. Numai ca mandria popeasca e mai presus de mandria lumeasca. E adevarat, catedralele din Vest erau facute cu 1000 de ani in urma! Probabil ca popii nostrii vor sa compenseze timpul trecut cu maretia edificiului! Pentru un popor de opici, asa cum am fost pana la 1866, meritam o catedrala a Mantuirii Neamului. Sper sa fie si suficienti credinciosi adevarati si EDUCATI, nu idioti care se imbulzesc sa mai sarute un rand de moaste, crezand in mintea lor ca prin asta au dovedit bunului Dumnezeu iubirea lor! Da, poate ca lipseste implicarea sociala a bisericii, dar cred ca au timp sa o faca. E pacat ca sunt foarte multe bisericutze vechi lasate de izbeliste, de faptul ca romanii de dincolo de Prut inca nu au suficiente biserici in limba romana! Nu mai zic de autoritatea Patriarhiei! Popii stiu sa uimeasca. De restul se ocupa Dumnezeu!

aprodu
02 Feb 14:28
+0
VOTURI
-0

Trebuie distrusi cu totii.

Ratiune Stiinta
02 Feb 13:53
+0
VOTURI
-0

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=171861222916334&set=a.104061453029645.6328.100002773735259&type=1&theater

Alex
02 Feb 13:12
+0
VOTURI
-0

Biserica aceasta este cel mai bun lucru facut pentru oamenii crestini din romania..un kitsch e turnul eiffel din mijlocul parisului...acesta biserica simbolizeaza credinta poporului roman si merita construit...park nu ati comentat asa mult cand s-a construit National arena de 250 de mil de euro si care nici marcar nu poate fi acoperit ...stadionul lui juventus costa 50 de mil si e de 20 de ori mai jmecher k national arena construit din banii publici...aceasta biserica e construita in putina masura din banii publici...si pt toti sectarii multa m... sanatate

DAnY
02 Feb 13:25
+0
VOTURI
-0

Sincer de abia astept sa termine de contruit Catedrala. Desi sunt o persoana care si-a piedut credinta ma bucur ca Romania o sa mai aiba un edificiu care o sa ne reprezinte in lume.

nic
02 Feb 13:36
+0
VOTURI
-0

Catedrala se construieste in spiritul traditional ortodox care dispretuieste societatea,care in viziunea bisericii este doar o vaca de muls.De aceea 900 de ani de ortodoxie au creeat si asta nu numai la noi,natii degenerate,analfabete,inapoiate.Si asta a reusit ortodoxia,convietuind cu alti crestini care au creeat civilizatia de azi in Europa.

Dan
02 Feb 12:57
+0
VOTURI
-0

Daniel a facut biserica NECREDIBILA.

Rau mai mare ca acesta e greu de gasit.



Biserica nu se mai implica in aproape nimic decat ce-i aduce ei, si lor, profituri, evident facand toate pe banii nostri.

Este inadmisibil si pentru asta vor pierde imens in ochii oamenilor.

Si in tot acest timp, ei dorm intr-o liniste lobotomizata, sperand ca noi sa uitam reprosurile.

Vor ramane cu speranta.

Andrei
02 Feb 12:55
+0
VOTURI
-0

Ce ar fi daca s-ar schimba legea si biserica ar plati taxe si impozite?

Moarte preotilor care fura. Merita sa sufere prin toate metodele lor barbare pe care aceasta plaga a adus-o asupra umanitatii. Suntem indeajuns de avansati incat sa nu mai fie nevoie de niste papagali care sa ne dicteze in cine sa credem. Cine e in ilegalitate, confiscat, bagat la puscarie. Bisericile construite din bani negri sau ilegal sa fie demolate.

niq
02 Feb 12:45
+0
VOTURI
-0

moama ce kitsch gigantic :O ... de fapt se incadreaza foarte bine in cea mai mare zona de kitsch-uri din Romania... Plus de asta, e prima cladire din lume care nu o doreste nimeni si totusi ea se construieste ! De ce oare? hmmmm

scabron
02 Feb 12:38
+0
VOTURI
-0

rog pe toti aplaudacii intailului securist al bor sa imi indice 1 (un) singur pacat capital de care popimea nu se face vinovata cu prisosinta.

didi
02 Feb 12:32
+0
VOTURI
-0

Stadionul este finantata de stat si este un bun al statului care poate sa faca ce vrea cu el...chiar sa il vanda. In acest timp Catedrala megalomaniei neamului vrea sa fie construita cu bani de la Buget tupa care sa se protapeasca prehanditul in frunte si sa ia toti banii pe care ii produce. Pai la National arena statul taie bilete la intrare, la catedrala banii ii va lua BOR. degeaba va bucurati cand va da popa chitanta pt ca oricum BOR nu plateste impozite statului roman!!!!!!!!!!!!!!

Sany
02 Feb 12:05
+0
VOTURI
-0

BOR este un srl care se gestioneaza după bunul plac si este condus de niste barbosi înbrăcați în halate negre a căror credință este BANUL. Prin construcția megalomanică BOR sfidează bunul simț al neamului cufundat în sărăcie si neajunsuri. Este o părere asumată.

Corneliu
02 Feb 11:45
+0
VOTURI
-0

Ati uitat sa va luati pastila in dimineata asta?

moni
02 Feb 11:27
+0
VOTURI
-0

PENTRU A ARATA DISPRETUL FATA DE OAMENI , NIMIC LEGAT DE CEVA SPIRITUAL . DEFAPT biserica ortodoxa IN GENERAL N'ARE NIMIC SPIRITUAL .

dan
02 Feb 11:18
+0
VOTURI
-0

in Romania, daca vrei sa fi linsat trebuie doar sa strigi undeva intr-o piata "jos biserica" si "moarte cainilor maidanezi". Sigur nu scapi viu de acolo.

dan
02 Feb 11:13
+0
VOTURI
-0

biserica este doar o afacere a popilor. credinta este in suflet nu intr-o cladire mare si scumpa. pot sa cred in Dumnezeu si acasa la mine dar nu pot sa ma tratez de boala decat la spital. Inchidem spitale si contruim biserici. Doamne fereste-ne de prosti!

radu
02 Feb 10:55
+0
VOTURI
-0

BOR srl. compara arena de fotbal cu catedrala. Pai faceti comparatia pana la capat: fotbalul plateste taxe si impozite acestui stat, pe cand biserica este deasupra legii, fac comert fara absolut nici o taxa.... Statul deja produce bani de pe urma arenei, pe cand catedrala e doar simbolul grandomaniei BOR....

qq
02 Feb 10:46
+0
VOTURI
-0

Adevarul ca dupa ce s-au furat cel putin 100 milioane de euroi la Arena Nationala, popii, care sunt experti in furtisaguri, nu vor sa se lase mai prejos, vor ei in guiness book, cea mai mare furaciune nationala...

Raspopitu'
02 Feb 09:33
+0
VOTURI
-0

Am o idee! Sa-si faca ei o catedrala a lor, chiar si cu banii mei undeva pe o planeta indepartata intr-o alta galaxie si pe urma sa plece si sa ne lase sa traim linistiti. Incredibil cum o institutie precum biserica reuseste sa coexiste in realitatea cotidiana. Asta demonstreaza inca odata ca suntem multi si prosti. Va las ma duc sa ling niste icoane, sa trag o betie cu niste calugari dupa care sa tragem o orgie careia sa-i cada victime si 1-2 maicute, ca la sfarsit sa bag o negociere cu mortu' pe masa. Asta bineinteles dupa ce violam o cresa! BISERICA = un rau de care probabil (sper) societatea se va debarasa...

ariana
02 Feb 16:37
+0
VOTURI
-0

@ raspopitu'



Da, intr-adevar, de asemenea schizofrenii cum sunt mostrele pe care le s permezi tu pe aici omenirea sa speram ca se va debarasa. Esti orfan sau asa esti? Mama, tata, ai? sau ai avut?

Penciu Ioan
02 Feb 09:12
+0
VOTURI
-0

Nimeni dar NIMENI nu-i poate oprii pe gunoaiele astea. FAKE PRIEST....

ariana
02 Feb 16:35
+0
VOTURI
-0

Numai tu ii poti opri, penciule! Hai, fii tu, seful nostru! E clar ca numai tu ii poti opri, cred ca esti constient de asta!

stefanescu liviu
02 Feb 09:05
+0
VOTURI
-0

bai popilor....national arena produce bani pentru stat...catedrala nu produce bani...si daca produce,se duc unde?catre stat?nu cred

daniel
02 Feb 11:39
+0
VOTURI
-0

catedrala nu produce bani...frumos spus...ai vinde-o si pe maica-ta daca ai lua un pret bun!

adriana
02 Feb 08:33
+0
VOTURI
-0

BOR trebuie sa dispara. ortodoxia nu reprezinta normalitatea.

araders
02 Feb 08:46
+0
VOTURI
-0

corect!dar poporul roman atat de indobitocit cred ca popi sunt dumnezei!!!!doamne iarta l pe patriarh ca nu stie ce face !!!!

ariana
02 Feb 16:06
+0
VOTURI
-0

@adriana



Parafrazandu-te, ar putea fi spus asa: Intoleranti ca tine trebuie sa dispara. Tu nu reprezinti normalitatea, tu cu orice ateism al tau deghizat. Asa ca, hai, sic tir!

David
02 Feb 08:25
+0
VOTURI
-0

Ce motiv pueril si penibil.



Da'spitale de ce nu faceti ?

Dar orfelinate ?



Probabil pentru ca va ganditi ca si acolo s-ar impotrivi cineva, asa-i ?!



Patriarh de doi lei, biserica de doi lei.

didi
02 Feb 08:20
+0
VOTURI
-0

Ce face patriarhia?? Invidiaza arena nationala?? Pai asta e un mare pacat...Nu te uiti ce face sau ce are vecinul tau...

madalina
02 Feb 08:25
+0
VOTURI
-0

bravo didi. Bine spus. De cand ii doare pe popi de ce face vecinul si mai mult decat atat il barfeste pe la colturi. Cred ca sunt ofticati ca nu au fost chemati sa sfinteasca stadionul national.

adi
02 Feb 06:44
+0
VOTURI
-0

articol sris cu tenta rau voitoare.

totusi,jurnalismul nu presupune impartialitate?

eu
02 Feb 08:01
+0
VOTURI
-0

Ba da, dar impartialitatea nu are legatura cu popii, acesti paraziti mincinosi care traiesc pe spatele prostilor. Prin definitie, popii nu sunt vreodata impartiali; doar stii foarte bine ca cine nu e ortodox si nu se da cu fundul de pamant facand cruci si pupand mana vre-unui libidinos barbos si murdar ajunge obligatoriu in iad. Este insa bine ca incet, dar sigur, lumea se trezeste, iar ineptia planetara(sub diferite forme, in functie de specificul local) numita religie, si exponentii ei, popii, vor ajunge de unde au plecat: inapoi intre gnoaiele societatii.

araders
02 Feb 08:45
+0
VOTURI
-0

si unde observi tu partialitate!!!????unde vezi rea vointa!!!!faza aia cu inchiderea spitalelor si a scolilor e reala!!!!deja pot sa te acuz eu de rea vointa si ticalosie!!!!in timp ce oamenii sufera noi le rezolvam problemele cu rugaciuni!!!!cred ca aceasta catedrala isi bate joc de biblie de tot cuvantul lui dumnezeu luat in van si ignorat!!!!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE