Avion de pasageri, DETURNAT în Cipru. Atacatorul a fost arestat: "Este un idiot!" UPDATE



Un avion de pasageri al companiei Egyptair, a fost deturnat, marţi dimineaţa, deasupra spațiului aerian al Ciprului, de un bărbat înarmat. Avionul a aterizat de urgenţă la orele 8.50, pe aeroportul din Larnaca, în Cipru. Bărbatul nu s-a dovedit a fi însă un terorist. Autorul luarii de ostatici "este un idiot",  a spus ministrul egiptean de Externe.

UPDATE 15.00 Atacatorul a fost arestat. Bărbatul a ales să se predea, relatează agenția de presă Reuters.


UPDATE 13.55 Autoritățile cipriote au decis suspendarea temporară a activităților de zbor din aeroportul internațional Larnaca, urmare a deturnării aeronavei companiei EgyptAir, cursele aeriene planificate fiind redirecționate către alte aeroporturi sau anulate, informează Ministerul Afacerilor Externe într-o alertă de călătorie emisă marți.

Potrivit sursei citate, cursa Blue Air dinspre Atena (OB 5162) și care urma să aterizeze pe Larnaca la ora 11,45 a fost redirecționată către Pafos.

UPDATE 13.03 Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit datelor oferite de autoritățile competente din Egipt și Cipru, niciun cetățean român nu se afla la bordul aeronavei EgyptAir, deturnată pe Aeroportul Internațional Larnaca. 

UPDATE 12.45 Șapte oameni mai sunt ostatici la bord, dintre care trei pasageri. Potrivit unor surse, în avion nu s-au găsit explozibili, relatează Digi 24. Poliția din Cipru  a confirmat că fosta soție a atacatorului, Marina Parashkou, este transportată la aeroport pentru a lua parte la negocieri.

Autorul luarii de ostatici "nu este terorist, este un idiot",  a spus ministrul egiptean de Externe.

UPDATE 12.10 Bărbatul care a deturnat un avion EgyptAir cu 62 de persoane la bord este profesor de medicină veterinară la Universitatea din Alexandria, potrivit site-ului universităţii, citat de Reuters, care precizează că bărbatul a permis ca un al doilea val de oameni să coboare din aeronavă.

O posibilă fotografie cu piratul aerului care a deturnat un avion EgyptAir la Larnaca, făcută de unul dintre pasagerii aflaţi la bord, circulă pe reţelele de socializare, dar autenticitatea ei nu a fost confirmată deocamdată, scrie news.ro

Bărbatul este un cetăţean egiptean Ibrahim Samaha, aparent divorţat de o femeie din Cipru. Presa de la Cairo anunţa iniţial că piratul aerului are 27 sau 28 de ani.

UPDATE 11.30 Președintele cipriot Nicos Anastasiades a declarat că incidentul nu este unul terorist. Gestul bărbatului are la bază motive personale.

UPDATE 10.57 Bărbatul s-a identificat drept Ibrahim Samaha și a fi cerut azil politic. Televiziunea de stat din Larnaca anunță că bărbatul vrea ca o scrisoare să-i fie trimisă fostei sale soții, care trăiește în orașul de pe coasta de sud a Ciprului, relatează Digi 24. Un oficial cipriot a urcat la bord pentru negocieri. Deocamdată nu se cunosc cetățeniile celor patru străini rămași la bord.

UPDATE 10.50 Oficialii ciprioți confirmă eliberarea a 56 de oameni.

UPDATE 10.40:  EgyptAir anunță că, în urma negocierilor cu piratul aerului, toți pasagerii au fost eliberați, mai puțin echipajul și cinci cetățeni străini. 


La bordul avionului au rămas ostatici cei şapte membri ai echipajului şi patru pasageri străini, relatează Reuters, care precizează că autorul deturnării nu a făcut încă nicio cerere. Surse din serviciile de securitate ale aeroportului au declarat anterior că la bord se aflau cel puţin opt britanici şi 10 americani.

 

UPDATE 10.30 Au fost eliberaţi aproape toţi pasagerii, cu exceptia membrilor echipajului şi a cinci pasageri de origine ne-egipteana, anunta The Telegraph, scrie HotNews. Cei cinci pasageri ramasi in avion sunt trei britanici, in italian si un irlandez. Atacatorul a cerut azil politic. 

UPDATE 10.25 Cel putin 50 de persoane au coborat deja din avion

UPDATE 10.15 Au inceput să fie eliberaţi pasageri. Astfel, pasageri egipteni aflați la bordul avionului au fost eliberați, surse cipriote precizând că ar fi fost eliberați circa 18 pasageri.

UPDATE 10.07 Pe reţelele de socializare au apărut primele imagini de pe aeroportul din Larnaca unde a aterizat aeronava Egyptair deturnată:

 

UPDATE 10. 09 Potrivit Reuters, pilotul avionului operat de compania EgyptAir deturnat în Cipru a fost amenințat de un pasager, care a spus că-și va detona centura cu explozibili.

UPDATE  10.05 Bărbatul care a deturnat avionul EgyptAir ar avea o vestă cu explozibili şi a cerut poliţiei să se îndepărteze de aeronavă. El a lăsat femeile şi copiii să coboare din aeronavă. Agenţia de presă Reuters precizează că atacatorul acţionează singur. 

UPDATE 9.58 AFP scrie că 'pirații aerului' nu au formulat revendicări și că la aeroport a fost trimisă o celulă de criză. Este pentru a doua oară în ultimii 30 de ani când pe aeroportul din Larnaca aterizează un avion deturnat. În 1988, un avion din Kuweit cu 55 de persoane la bord a aterizat la Larnaca la câteva ore după ce decolase de pe un aeroport din Iran, transmite In-Cyprus.com. 'Suntem nerăbdători să aflăm mai multe', a scris pe contul său de Twitter fostul comisar european Androulla Vassiliou.

UPDATE 9.50: Presa din Cipru relatează că la bordul avionului sunt 55 de pasageri și șapte membri ai echipajului. Reuters a transmis inițial că la bordul avionului se aflau 80 sau 81 de oameni.

Potrivit primelor informaţii, nimeni de la bord nu a fost rănit. Bărbatul înarmat l-a ameninţat pe comandantul cursei EgyptAir şi i-a cerut să devieze traseul aeronavei, către Cipru. Comandantul a luat legătura cu turnul de control şi a cerut permisiunea de a ateriza de urgenţă la Larnaca.

UPDATE 9.45 Persoana care a deturnat avionul Airbus A320 este inarmata, a declarat pentru Cyprus Mail un purtator de cuvant al politiei cipriote. Informatia despre deturnarea sa a fost confirmata de Twitter de fostul comisar european Androulla Vassiliou. Andreas Angelides a spus ca nu exista inca informatii despre cererile acestuia si nici daca e vorba despre un membru al unei organizatii teroriste, scrie HotNews.

Potrivit Reuters, un avion al companiei Egyptair care efectua o cursă pe ruta Alexandria-Cairo a fost deturnat spre Cipru, au declarat surse din poliție și din Ministerul Aviației Civile,  relatează Agerpres.

Reuters mai scrie că la bordul avionului se află 80 sau 81 de oameni, iar unul dintre ei se crede că ar fi înarmat.

Avionul a fost deturnat de o persoana aflata la bord. în acest moment nu se stie daca e vorba despre un act terorist sau de alta natura.

Etichete: avion cipru, avion deturnat, Cipru

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE