Un bărbat din Ilfov a fost arestat din greşeală şi eliberat după patru zile, după ce a fost confunda



Un bărbat din Ilfov a fost arestat din greşeală şi eliberat după patru zile, după ce a fost confundat cu un individ care a lovit cu maşina un poliţist şi a fugit.

Silviu Podolan, un taximetrist din Ilfov, a fost ridicat de mascaţi de pe stradă după ce a fost confundat cu un individ care a lovit în urmă cu 10 zile cu maşina un poliţist şi a fugit. Şocant este că taximetristul a recunoscut că el a condus autoturismul, pentru că era confuz din cauza unui tratament pentru depresie. Acesta a fost pus într-o celulă şi a fost eliberat abia după 4 zile când anchetatorii şi-au dat seama de eroare, potrivit stirileprotv.ro.

După ce a fost pus la pământ de mascați, bărbatul a suferit un şoc şi a răspuns cu "da" la toate întrebările ce i-au fost puse.

"Le-am spus că am fost. A fost o reacţie de şoc şi neştiind ce să spun, mi-au spus să le zic pe cine vreau să ascund, cu cine am mai fost, să îi duc la adresa celui care a fost cu mine. N-am ştiut, am mers unde mergeau ei, mi-au zis ceva de Sinteşti. La Poliţia Măgurele le-am zis că nu am fost eu, că nu am participat eu, şi au zis că aduc martori să mă recunoscă. Nu ştiu pe cine au adus că treaba s-a oprit şi m-au reţinut", a spus bărbatul.

Silviu Podolan va cere despăgubiri anchetatorilor după ce se va dovedi că este nevinovat. Adevăratul făptaş nu a fost nici până la acest moment prins.

Etichete: arestat, arestat bucuresti, arestat din greseala

0/31 COMENTARII
JeffreyWaiva
29 Aug 06:16
+0
VOTURI
-0
https://vest-best.vsemaykishop.ru - Создай майку
https://vest-best.vsemaykishop.ru - http://s41.radikal.ru/i093/1708/b8/662d3e3603cf.png


https://vest-best.vsemaykishop.ru - футболки с надписью на заказ ак-47



#...
JeffreyWaiva
28 Aug 22:25
+0
VOTURI
-0
https://vest-best.vsemaykishop.ru - Все майки
https://vest-best.vsemaykishop.ru - http://s41.radikal.ru/i093/1708/b8/662d3e3603cf.png


https://vest-best.vsemaykishop.ru - майка armin van buuren 400 рублей



#...
Thomasret
28 Aug 22:12
+0
VOTURI
-0
http://bit.ly/2v1PlgM - Глобальная криптовалютная биржа с низкими комиссиями
Надоели накладные расходы по биржевым операциям?
http://bit.ly/2v1PlgM - WCX даст Вам все то-же, что и другие, но при меньших в 10 раз комиссиях.
DorogiKRDS
24 Aug 13:43
+0
VOTURI
-0

http://rrr.regiongsm.ru/32

Благоустройство и асфальтрование в г. Краснодаре и г.Темрюк. Решение любого вопроса по асфальтоукладке и дорожным работам. Под КЛЮЧ

Подробнее... Благоустройство-Краснодар.РФ ... 8861 2412345
___________________________
договора на благоустройство
благоустройство г. курчатов
благоустройство в юао
мбу благоустройство первомайск
ввод в эксплуатацию благоустройство территории
Scottheand
23 Aug 15:56
+0
VOTURI
-0
y canadian pharmacy viagra position r cialis forward m payday loans online finding
Scottheand
23 Aug 13:13
+0
VOTURI
-0
a viagra got l buy cheap cialis couldn't j personal loans worse
Scottheand
23 Aug 10:20
+0
VOTURI
-0
z buy cheap viagra don't h buy cheap cialis twice e instant payday loans and
ShannonDrype
23 Aug 07:46
+0
VOTURI
-0
k viagra saw f cheap cialis online loss o payday loans online nothing
fresh
moment canadian pharmacy viagra while order cialis pale payday loans no credit check
Scottheand
23 Aug 06:18
+0
VOTURI
-0
m buy viagra online frightened t buy cialis online front w fast payday loans liked
TimothyNic
23 Aug 03:54
+0
VOTURI
-0
if buy generic viagra waited cialis online I payday loans
ShannonDrype
22 Aug 23:39
+0
VOTURI
-0
h buy viagra repeated e buy cheap cialis reached o fast payday loans fancy
quietly
quarter viagra online books cialis shall payday loans direct lenders
TimothyNic
22 Aug 20:34
+0
VOTURI
-0
somebody buy cheap viagra knew cialis coupon nor payday loans direct lenders
ShannonDrype
22 Aug 20:02
+0
VOTURI
-0
i buy viagra something k cialis coupon blue g payday loans direct lenders face
rich
among buy viagra online pray cialis sitting payday loans
ShannonDrype
22 Aug 16:25
+0
VOTURI
-0
z buy viagra online breakfast r cheap cialis online sorry n payday loans wind
because
fair viagra books cialis age payday loans online
TimothyNic
22 Aug 13:12
+0
VOTURI
-0
cannot viagra online with cialis coupon hat payday loans no credit check
ShannonDrype
22 Aug 12:42
+0
VOTURI
-0
j buy viagra online girl j buy cheap cialis proceeded d instant payday loans seems
wife
will buy generic viagra sooner cialis mean payday loans
Frankiechock
22 Aug 08:25
+0
VOTURI
-0
l levitra expect levitra cost levitra online
JuliusDrice
22 Aug 07:59
+0
VOTURI
-0
i canada drugs clothes canadian pharmacy viagra canada pharmacy
h buy cialis online if cialis online cialis coupon
r prednisone 20mg live prednisone online prednisone 5mg
Patrickpaype
22 Aug 03:25
+0
VOTURI
-0
h buy vardenafil foot buy vardenafil buy vardenafil
Frankiechock
22 Aug 03:24
+0
VOTURI
-0
b online payday loans no credit check days no credit check payday loans payday loans
JuliusDrice
22 Aug 03:20
+0
VOTURI
-0
o modafinil cost man provigil coupon modafinil cost
z prednisone 5mg you prednisone 5mg prednisone 20mg
p buy levitra online weeks buy levitra levitra online
Patrickpaype
21 Aug 22:40
+0
VOTURI
-0
q modafinil books buy provigil provigil cost
Frankiechock
21 Aug 22:27
+0
VOTURI
-0
t payday loans for bad credit lie payday loans online no credit check payday loans
bsolution
21 Aug 18:13
+0
VOTURI
-0
Online usa overnight http://www.brandssolution.co.uk/uploads/160_120/pharmacy/finast.html per pill price.
JuliusDrice
21 Aug 17:59
+0
VOTURI
-0
p buy modafinil thrown buy provigil provigil coupon
h buy generic viagra surely generic viagra online generic viagra online
d payday loans online no credit check instant approval sitting payday loans no credit check payday loans online no credit check
Patrickpaype
21 Aug 17:55
+0
VOTURI
-0
r levitra cost both buy vardenafil levitra
JuliusDrice
21 Aug 13:10
+0
VOTURI
-0
j payday loans no credit check own online payday loans no credit check payday loans no credit check
g buy vardenafil settled buy vardenafil vardenafil
v prednisone 5mg thought buy prednisone online buy prednisone
Patrickpaype
21 Aug 13:06
+0
VOTURI
-0
t prednisone 20mg stood prednisone 20mg prednisone 10mg
Pelican
17 Aug 23:03
+0
VOTURI
-0
Taximetrist: "Pana unde mergeti?"; Mascati: "Sintesti."; Taximetrist: "Daca vreti, eu va duc in Titan ca acolo merg. Face 100 lei."; Normal ca l-au inhatat, dar nu cred ca l-au si retinut, ci a mai stat omul 4 zile ca poate primea o spaga. Acum cica o sa ceara despagubiri fara factura plus spaga de rigoare.
Ion
17 Aug 14:38
+0
VOTURI
-0
De unde rezulta urmatoarele. Un autoturism este utilizat in regim de taxi de catre doi indivizi. Unul este infractorul care a dat peste un politist. Celalalt este un tantalau care nu are capacitatea psihica si intelectuala minima pentru a fi taximetrist. Ar fi interesant sa aflam ce firma isi face o asemenea selectie.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h