Un brand de dulciuri a descoperit o metodă prin care va reduce zahărul din ciocolată cu 40%



Producătorul elveţian Nestle susţine că a descoperit modalitatea prin care va reduce zahărul din ciocolată cu 40%.

Ciocolata
Ciocolată

Nestle susţine că cercetătorii au descoperit o metodă pentru a structura zahărul diferit, astfel încât să folosească cu 40% mai puţin, fără să fie afectat gustul. Mai mult, Nestle va patenta descoperirea şi va începe să folosească metoda din 2018.

Cercetătorii au modificat structura zahărului pentru a se dizolva mai repede. Acest lucru păcăleşte papilele gustative, iar efectul este de creştere a senzaţiei de dulce, susţin reprezentanţii Nestle, citaţi de BBC.

Cantitatea de zahăr din ciocolată variază în funcţie de brand. Ciocolata cu lapte are, în mod obişnuit 50% zahăr şi o parte din el vine din lapte. Ciocolata albă poate avea până la 60% zahăr, iar cea neagră, până în 40% sau chiar deloc.

Anunțul celor de la Nestle vine într-un moment în care epidemia globală de obezitate pune presiuni pe producătorii de alimente să își facă produsele mai sănătoase. O serie de giganți din domeniul alimentar precum Mondelez International Inc. și PepsiCo Inc. au anunțat că vor dezvolta produse mai sănătoase prin reducerea de zahăr și sare. Organizația Mondială a Sănătății estimează că majorarea cu 20% a prețului băuturilor zaharoase ar reduce consumul cu o cincime.

Producătorul elveţian a început să reducă zahărul din produsele sale încă din 2007, când a introdus o politică globală de reducere a zahărului.

Nestle are un portofoliu de 2.000 de branduri, 335.000 de angajați, 436 de fabrici în 85 de țări, își vinde produsele în 189 de țări, iar în 2015 a înregistrat o cifră de afaceri de 88,8 miliarde de franci elvețieni. Vânzările companiei Nestle România au crescut cu 7% în 2015 și s-au situat la circa 700 de milioane de lei (peste 150 de milioane de euro).

În România, Nestle deține fabrica de la Timișoara, deschisă în anul 1995. Nestle România exportă 35% din producția fabricii de la Timișoara în Ungaria, țările de la Marea Adriatică, țările mediteraneene și, începând din acest an, Irlanda. În portofoliul Nestle România figurează branduri precum Nescafe, Nesquik, Nespresso, Joe, KitKat, Lion, Maggi, Nirvana, Aloma, Darling, Friskies, Nestle Fitness.

Etichete: ciocolata, Nestle, nestle romania, zahar ciocolata

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE