Un elicopter SMURD s-a prăbuşit în Republica Moldova. Patru persoane au murit FOTO&VIDEO UPDATE



ACCIDENT AVIATIC. Un elicopter SMURD s-a prăbuşit, joi, în localitatea Haragâş din Cantemir, Republica Moldova. Toate cele patru persoane aflate la bord, membri ai echipajului, au murit. Ministerul de Interne a activat celula de criză după prăbușirea elicopterului SMURD.

UPDATE 23.05 Eduard Harunjen, Procurorul General interimar al Republicii Moldova, a declarat pentru MEDIAFAX că a fost declanşată o anchetă în urma prăbuşirii elicopterului SMURD, în cadrul căreia martorii oculari au declarat că "a avut loc oprirea motorului în zbor".

"Noi am declanşat astăzi urmărirea penală pentru încălcarea regulilor securităţii zborurilor, în baza articolului 263, cod penal al Republicii Moldova. Investigaţiile sunt declaşate pentru această infracţiune pentru a avea un cadru de procedură legal ca să putem face cercetările. Acum se derulează cercetarea la faţa locului, se strâng probe, se fac audierile martorilor oculari, cei care au văzut momentul impactului cu solul, accidentul producându-se la marginea unui sat. Au fost audiaţi martori care spun că au apărut defecţiuni la elicopter, în procesul de zbor, legate de funcţionarea ritmică a motorului. Martorii spun că a avut loc oprirea motorului în zbor, membrii echipajului au încercat să-l pornească dar nu au reuşit. Martorii mai spun că au fost frânturi de ritm ale motorului, elicopterul a început să cadă din unghi şi s-a lovit de sol, în pădure. Sunt mulţi copaci doborâţi. Fragmentele elicopterului s-au împrăştiat pe o suprafaţă de mai multe sute de metri", a declarat Eduard Harunjen, Procurorul General interimar al Republicii Moldova.

Procurorul General interimar al Republicii Moldova mai precizat că de la faţa locului au fost ridicate cadavrele celor patru persoane care se aflau în elicopter, fiind duse la Centrul de Medicină Legală din Chişinău.

UPDATE 20.45 Cei patru membri ai echipajului elicopterului SMURD, prăbușit în Republica Moldova, sunt comandorul Doru Gavril, 53 de ani (comandant), căpitan-comandor Voicu Șocae, 36 de ani (copilot), dr. Mihaela Dumea, 39 de ani (medic specialist medicină de urgență, asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie ''Gr. T. Popa'' Iași) și Gabriel Sandu, 38 de ani (asistent medical principal medicină de urgență).

Potrivit MAI, comandantul echipajului — comandor Doru Gavril, împuternicit comandant al Unității Speciale de Aviație Iași, era încadrat în structuri militare din 23 august 1985, iar în Ministerul Afacerilor Interne din 1 mai 2005, având o experiență de zbor pe elicopter de 4.181 de ore. Era absolvent al Școlii Militare de Ofițeri de Aviație "Aurel Vlaicu". Era căsătorit și avea un copil.

Copilotul — căpitan-comandor Voicu Șocae, pilot de elicopter, era încadrat în structuri militare din 26 iulie 2003, iar în Ministerul Afacerilor Interne din 1 septembrie 2008. Acesta avea o experiență de zbor pe elicopter de 1.480 de ore, era absolvent al Academiei Forțelor Aeriene "Henri Coandă" Brașov din anul 2003. Era căsătorit și avea doi copii.

Dr. Mihaela Dumea, medic specialist medicină de urgență, asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie ''Gr. T. Popa'' din Iași, avea 39 de ani și era încadrată la UPU SMURD Iași de 11 ani. Avea o experiență de 5 ani pe elicopter. Era căsătorită și avea un copil.

Gabriel Sandu, asistent medical principal medicină de urgență, avea 38 de ani, era încadrat la UPU SMURD Iași de 16 ani și avea o experiență de 11 ani pe elicopter. Era căsătorit și avea un copil.

Conform MAI, misiunea de joi era al 12-lea zbor al elicopterului în Republica Moldova, în baza acordului transfrontalier pentru intervenții în caz de urgențe medicale. MAI precizează că aparținătorii celor decedați în misiune au fost anunțați de echipe de polițiști și psihologi, iar ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a dispus pregătirea acordării sprijinului pentru familiile angajaților MAI, conform prevederilor legale. De asemenea, ministrul Petre Tobă a contactat Ambasada României în Republica Moldova, care se va implica în formalitățile de repatriere a trupurilor celor decedați.

UPDATE 17.20 Secretarul de stat Raed Arafat a transmis, într-o postare pe Facebook, condoleanţe familiilor celor patru victime care au murit în accidentul din Republica Moldova, unde un elicopter SMURD s-a prăbuşit în jurul orei 14:00.

Condoleanţele familiilor şi prietenilor colegilor noştri pe care am pierdut astăzi în tragicul accident cu elicopterul SMURD prăbuşit în republica Moldova! În astfel de momente rămânem fără cuvinte şi fără răspunsuri şi ne întrebăm oare ce s-a întâmplat şi de ce a trebuit să se întâmple! Riscurile acestei meserii sunt asumate de noi când ne implicăm însă aceste riscuri trebuie să fie reduse la minim chiar dacă ele niciodată nu pot fi reduse la zero. Îmi pare rău că salvatorii devin victime şi rămânem neputincioşi când pierdem colegi valoroşi în misiuni de salvare. Nu avem de unde să ştim când astfel de tragedii urmează să se întâmplă altfel poate am fi făcut totul să le prevenim", a spus Raed Arafat în postarea pe contul de Facebook.

De asemenea, secretarul de stat în MAI a precizat că a lucrat cu echipele din Iaşi şi Moldova pentru a extinde SMURD-ul în Republica Moldova.

Am lucrat mult cu colegii din Iaşi şi din Moldova că proiectul cu Republica Moldova să fie implementat şi să fie un succes şi îmi pare rău că ne confruntăm din nou cu o tragedie care pune la încercare echipa şi sistemul. Sunt convins că vom merge mai departe şi vom salva vieţi aşa cum am făcut întotdeauna", a mai spus Arafat.

Potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat va merge în Republica Moldova în cursul acestei zile.

UPATE 16.50 Ministerul de Interne a activat celula de criză după prăbușirea elicopterului SMURD în Republica Moldova, a declarat joi purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, precizând că în urma accidentului patru persoane au murit - pilotul, copilotul și două cadre medicale. Totodată, ea a subliniat că toate aeronavele de tip EC 135 vor rămâne la sol.

UPDATE 16.40 Procurorii de la Secţia Militară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au deschis un dosar penal pentru a investiga cauzele prăbuşirii elicopterului SMURD.

UPDATE 16.30 Accidentul din Republica Molodova, când un elicopter SMURD s-a prăbuşit, toate cele patru persoane aflate la bord pierzându-şi viaţa, este al şaselea în care sunt implicate aeronave ale Serviciului Medical de Urgenţă şi al doilea al unei echipe de la SMURD Iaşi, scrie news.ro.

Potrivit sursei citate, un medic şi un asistent de la Spitalul "Şfântu Spiridon" din Iaşi sunt printre cele patru persoane care şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui elicopter SMURD în Republica Moldova, a delcarat managerul spitalului, Ioan Bârliba.

UPDATE 15.36 Ministerul Afacerilor Interne confirmă că patru persoane au decedat în urma prăbușirii unui elicopter SMURD în zona raionului Cantemir, localitatea Haragâș din Republica Moldova, scrie Agerpres. "Am fost informați de autoritățile din Republica Moldova de dispariția elicopterului. Nu avea pacient la bord, ar fi dispărut din zona Cantemir-Haragâș. Este elicopterul nostru. MAI se află în contact cu forțele de intervenție", au precizat oficiali din MAI.

La bordul elicopterului se afla un echipaj format dintr-un pilot, copilot, medic și asistent. "Autoritățile din Republica Moldova au confirmat prăbușirea unui elicopter SMURD. După toate datele, se confirmă că elicopterul aparține SMURD Iași", a spus Dan Paul Iamandi, șeful ISU Iași.

Este cel de-al doilea elicopter SMURD prăbușit cu echipaj la bord în ultimii zece ani.

UPDATE 15.35 Elicopterul SMURD Iaşi care s-a prăbuşit joi după-amiază în Republica Moldova plecase la Cahul să preia un cetăţean american în stare foarte gravă, intubat şi ventilat mecanic, care trebuia transportat într-un spital din Chişinău, a declarat pentru News.ro coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa. Opriţa a confirmat că elicopterul aparţinea SMURD Iaşi.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, că ministrul de Interne, Petre Tobă, a anunţat la finalul şedinţei de Guvern despre producerea acestui accident, precizând că merge la MAI pentru a gestiona situaţia.

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a anunţat că serviciile de urgenţă au fost alertate la ora 14.13 că un elicopter SMURD Iaşi s-a prăbuşit în raionul Cantemir, la aproximativ 100 de metri de o pădure din zona localităţii Haragâj.

UPDATE 15.22 "A fost un sunet straniu. Am ieşit afară să vedem ce se întâmplă. Au văzut elicopterul care zbura cam jos. După 3-4 minute s-a auzit o bubuitură. Primăria vecină a confirmat prăbuşirea. Posibil au vrut să aterizeze pe un stadion. Elicopterul zbura la altitudine joasă, iarba era pătulită. Oamenii s-au speriat. Elicopterul avea viteză. E catastrofă. Vedem multe ambulanţe şi maşini ale pompierilor aici. Tot satul e bulversat", susţine primarul localităţii Capaclia, Alexei Busuioc, potrivit publika.md

UPDATE 15. 16 Toţi cei patru membri ai echipajului elicopterului SMURD prăbuşit în Republica Moldova au murit în accident, anunţă Ministerul Sănătăţii de la Chişinău. La bordul elicopterului erau patru persoane,  membri ai echipajului.

"Confirm faptul că s-a prăbuşit elicoperul SMURD în raionul Cantemir. Toţi cei aflaţi la bord sunt decedaţi. Decizia de decolare şi zbor aparţine Autorităţii Aeronautice din România. Elicoterul se îndrepta după un pacient la Cahul. Echipajul este completat de un pilot, copilot şi asistent medical", a declarat viceministrul Sănătăţii Oleg Crăciun.

UPDATE 15.15 "Elicopterul a căzut la pădurea de la intrarea satului. S-au depistat patru cadavre. Trei sunt carbonizate. Oamenii legi cercetează cazul. Cred că s-a prbuşit din cauza neguri. Au intrat în pădure, s-au lovit şi au căzut. Nu putem spune cine sunt victimele. Durere mare. Cineva a încercat să salveze pe altcineva, dar şi-a pierdut viaţa. Erau imagini îngrozitoare. Am depistat bucăţi din cadavre. Rezervoarele au explodat de trei ori. Primul cadavru a fost scos înainte de bubuituri. Sunt vreo 40 de oameni la faţa locului", a declarat primarul satului Haragîş, raionul Cantemir, Iurie Bălănuţă, potrivit publika.md.

"Am văzut o mână, un picior, căştile piloţilor. Martorii au scos un pilot cu tot cu scaun, dar doi erau arşi. Sunt trei cadavre. Au căzut în marginea localităţii. Nu sunt victime printre locuitorii satului. Au căzut în pădure. Nimeni nu a rămas în viaţă. Plouă tare. Poliţiştii strâng totul grămadă. E straşnic. Aproape este stadionul. Nu cred că pilotul a încercat să aterizeze pe stadion. Elicoperul avea viteză, dar a zbura normal. Vântul e moderat acum, nu e puternic", a declarat un martor.

UPDATE 15.10  Martorii spun că toate cele patru persoane aflate la bordul elcopterului SMURD care s-a prăbușit în satul Haragâș. La fața locului s-au deplasat pompierii salavatorii, ambulanțele și poliția, relatează unimedia.info. Oamenii din Capaclia, localitate învecinată satului Haragâș, spun că elicopterul zbura cu un zgomot straniu apoi deasupra unei fâșii forestiere s-a prăbușit, aceștia au văzut fum și o fâșie de foc. În zonă plouă torenția. 

Un elicopter SMURD a dispărut de pe radare în Republica Moldova.  Elicopterul a dispărut de pe radar la ora 14:13 în apropierea satului Haragîş, raionul Cantemir. La faţa locului s-au deplasat mai multe ambulanţe şi echipaje SMURD.

Aerovehicolul mergea spre Cahul pentru a transporta o persoană la Spitalul Chişinău, după ce efectuase un alt zbor în această dimineaţă.

"În această dimineaţă, elicopterul SMURD a fost solicitat de către medicii din Vulcăneşti, pentru a transporta aerian şi monitorizat un pacient, internat în spitalul rational. O femeie de 85 de ani, care suferă de bronhopneumonie, insuficienţă respiratorie şi renală acută. Pe parcursul zborului, pacienta a fost monitorizată medical de către paramedicii şi medicii SMURD Iaşi. La ora 12:10 minute elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo din Chişinău, femeia fiind preluată de către o ambulanţă 903 şi transportată la Spitalul de Urgenţă. Aceasta a fost a 19 operaţiune aeriană SMURD pe teritoriul Republicii Moldova ", se arată pe site-ul Ministerului de Interne din Republica Moldova.

Aparatul de zbor s-a prăbuşit lângă pădurea din satul Haragîş, raionul Cantemir. Informaţia a fost confirmată de şefa serviciului de presă al Departamentul Situații Excepționale, Liliana Puşcaşu. Cel puţin o persoană a decedat în urma accidentului.

"La faţa locului au mers de urgenţă trei echipaje pentru a vedea care este situaţia. Primarul localităţii a mers la loc, pentru a vedea daca avem mai multe detalii in acest sens. O persoană din echipaj a decedat. Nu cunoastem despre cine este vorba", a declarat Liliana Puşcaşu.

În această dimineață, elicopterul SMURD a fost solicitat de medicii din Vulcănești, pentru a transporta aerian și monitorizat un pacient, internat în spitalul rational. Era vorba despre o femeie de 85 de ani, care suferă de bronhopneumonie, insuficiență respiratorie și renală acută. Pe parcursul zborului, pacienta a fost monitorizată medical de către paramedicii și medicii SMURD Iași.

Etichete: elicopter SMURD, elicopter SMURD prăbușit, elicopter smurd prabusit republica moldova, elicopter SMURD s-a prabusit, elicpter prabusit

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE