Un nou hotel ar putea fi ridicat în centrul Capitalei



Un nou hotel ar putea fi construit în centrul Bucureștiului. Investitorul imobiliar Victor Olaru, care are un teren în apropierea Pieței Amzei, a discutat cu lanțurile Marriott și InterContinental pentru brandurile Courtyard, respectiv Holliday Inn, în vederea ridicării unui hotel, spun surse din piața de turism. C

Un nou hotel ar putea fi ridicat in centrul Capitalei
Un nou hotel ar putea fi ridicat în centrul Capitalei

Victor Olaru confirmă că au existat discuții, dar spune că ia în calcul și alt proiect imobiliar ca alternativă la hotelul pe care nu mai este absolut sigur că îl va construi pe terenul respectiv, scrie profit.ro. 

"Am discutat, n-am negociat cu nimeni. Din păcate am avut pe unii care nu erau profesioniști. Au fost discuții cu mai mulți, și Accor, și alții", a spus Victor Olaru.

Surse din piața de turism vorbesc însă de un proiect de hotel de patru stele de peste 100 de camere, pentru care investitorul discută cu lanțurile Marriott și InterContinental pentru brandurile Courtyard, respectiv Holliday Inn.

Olaru susține că nu știe dacă va mai construi hotel pe acel teren și se va decide în câteva luni. "Deocamdată nu am luat nicio decizie clară", a mai spus el. Olaru a afirmat că deocamdată vor începe lucrările la pereții mulați. "Facem groapa, apoi decidem", a afirmat el, însă mai mulți investitori din turism spun că odată începute lucrările, proprietarul trebuie să știe deja ce urmează să construiască.

Victor Olaru a afirmat că, în proporție de 80%, a abandonat ideea hotelului și este posibil să construiască altceva pe terenul respectiv.

Victor Viorel Olaru și soția sa, Mihaela, absolvenți ai facultății de Cibernetică, au derulat în ultimii 15 ani mai multe proiecte imobiliare, totalizând sute de apartamente în București, în apropiere zonele Herăstrău și Băneasa. Cei doi au dezvoltat în zona Șoseaua Sisești din nordul Bucureștiului un complex imobiliar cu mai multe blocuri, numit North Lane Residence.

Etichete: hotel, InterContinental, Mariott, Piaţa Amzei

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE