Un nou show culinar la Antena 1. Ce format va avea noua emisiune



Antena 1 a achiziţionat formatul internaţional "Game of Chefs", un show care prezintă disputa a trei maeştri bucătari de top, aflaţi în competiţie pentru a găsi următoarea generaţie de talente în domeniul culinar.

Un nou show culinar la Antena 1. Ce format va avea noua emisiune
Un nou show culinar la Antena 1. Ce format va avea noua emisiune

Astfel, pe 9 şi 10 ianuarie, toţi cei care vor să intre în concursul "Game of Chefs" sunt aşteptaţi la preselecţii, de la ora 10.30, la Romexpo Pavilion D2, din Bucureşti.

Cei 3 maeştri bucătari trebuie să aleagă cei mai talentaţi concurenţi, care să le împărtăşească viziunea asupra bucătăriei şi pasiunea pentru arta culinară. Etapa preselecţiilor este o noutate în domeniul formatelor de cooking, deoarece degustarea se face fără a-i vedea pe concurenţi, tot ceea ce contează fiind preparatul lor. De asemenea, jurizarea preparatelor la "Game of Chefs" va fi diferită de fiecare dată, iar juriul va fi format din diverse autorităţi în domeniu, informează Antena 1, conform romaniatv.net.

În România, formatul "Game of Chefs" îi readuce în arena bucătăriei pe Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu, care vor fi adversari în bucătărie.

"Noi avem viziuni diferite asupra bucătăriei şi nu de puţine ori ne-am contrazis atunci când am avut de jurizat o farfurie. Însă acest format este şi pentru noi o premieră, pentru că am mai muncit noi cot la cot, dar nu ne-am întrecut", spune Cătălin Scărlătescu.

"Va fi foarte interesant şi neaşteptat pentru noi toţi, nu numai pentru că avem ocazia să ne formăm ucenici, dar şi pentru că vom trage cu ochiul unul la celălalt în încercarea de a câştiga concursul", adaugă Sorin Bontea.

Şi Florin Dumitrescu spune că abia aşteaptă să îşi ascută cuţitele şi să îşi pună la bătaie toate cunoştinţele: "Nu va fi uşor nici pentru noi să trecem de la ipostaza de colegi de jurizare la cea de mentori şi adversari, dar cu siguranţă va fi o experienţă cu sare şi piper".

"Game of Chefs", un format care aparţine companiei britanice ITV Studios, s-a bucurat de succes în Israel, prima ţară în care a fost difuzat, fiind formatul care a obţinut cele mai mari cifre din istoria cooking show-urilor, cu o cotă de piaţă de peste 45% în primul sezon. Antena 1 este a treia televiziune la nivel internaţional, după Reshet (Israel) şi Vox (Germania) care va produce acest format.

 

Etichete: antena 1, emisiune, format, Game of Chefs

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE