Un tânăr proaspăt căsătorit a rămas impotent după ce medicul dermatolog i-a ars chimic penisul



Un tânăr de 34 de ani s-a ales cu penisul ars chimic în urma unui tratament efectuat de un medic dermatolog. 

Un tanar proaspat casatorit a ramas impotent dupa ce medicul dermatolog i-a ars chimic penisul
Un tânăr proaspăt căsătorit a rămas impotent după ce medicul dermatolog i-a ars chimic penisul

Tânărul ieşean prezenta dureri la urinare în anul 2011 şi, din cauza acestei sensibilităţi, s-a prezentat la cabinetul medicului dermatolog Eftimie M. din Policlinica mare a Spitalului „Sf. Spiridon“. Andrei, nume fictiv pentru a proteja identitatea reală a victimei, căsătorit la acea vreme de abia un an, a fost îndrumat să facă trei şedinţe de instilaţie uretrală (n.r. - introducerea unei substanţe pe uretră) cu nitrat de argint. După ce medicul i-a spus că procedura medicală nu este dureroasă, pacientul a acceptat să facă tratamentul.

„Nu am intenţionat să merg la un specialist anume şi, la recomandarea unei doamne de la triaj, am urcat la etaj, la cabinetul unui medic dermatolog care nu şi-a declinat competenţa în favoarea unui urolog“, a spus ieşeanul, potrivit adevarul.ro.

Pacientul a fost îndrumat către cabinetul doctorului Eftimie M., medic în prezent ieşit la pensie. Prima şedinţă de instilaţie uretrală a fost făcută în cabinetul medicului cu soluţie de nitrat de argint pe care dermatologul o avea deja pregătită. Pentru a doua şedinţă, pacientul a fost direcţionat către Farmacia Primula pentru a-şi procura soluţia de nitrat de argint. Când a primit soluția, pacientul a observat că pe acesta „nu scria nimic, nici măcar dacă este vorba despre respectiva soluţie“. 

Cea de-a doua şedinţă de instilaţie a fost diferită faţă de prima. Ieşeanul spune că, dacă prima dată a simţit doar că pe uretră este introdusă o substanţă lichidă, „ca o apă“, la a doua şedinţă a simţit că-i arde penisul. „În momentul în care a început să introducă nitratul pe uretră, de durere, m-am tras deodată pentru că a început să mă ardă ca un acid sulfuric. M-am tras, iar medicul m-a stropit peste tot, pe burtă, în zona inghinală, pe fese. Pielea s-a înnegrit pe loc. Medicul a început să tremure, dar mi-a zis că nu e nimic, că aşa a reacţionat corpul meu. Eu simţeam că am un fier încins în foc în zona respectivă“, a subliniat ieşeanul.

Deşi ieşeanul suferise o arsură chimică, medicul curant i-a recomandat nişte spălături cu vitamine. În ziua următoare, Andrei nu mai putea urina şi avea pielea arsă. „Simţeam usturimi puternice şi nu mai puteam să urinez pentru că mi se topise uretra. Nu puteam merge, nu puteam sta întins pentru că eram carne vie, ars peste tot“, a explicat tânărul.

După un an de tratament, Andrei a suferit o intervenţie de reconstrucţia a uretrei, uretroplastie. „S-a disecat longitudinal penisul, respectiv uretra, s-a refăcut ţesutul şi s-a cusut cu mii de copci în interior“, a mai spus Andrei. Din decembrie 2011, ieşeanul suferă de disfuncţie erectilă şi aproape lunar merge la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon“ pentru introducerea unor tuburi pe uretră pentru a o dilata, astfel încât victima să poată urina.

 

Etichete: impotent, medic, tratament

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE