Unde ar putea fi construită noua sală de concerte din Bucureşti



Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu a anunţat că noua sală de concerte din Bucureşti ar putea fi construită în Piaţa Victoriei.

Unde ar putea fi construita noua sala de concerte din Bucuresti
Unde ar putea fi construită noua sală de concerte din Bucureşti
Foto: wall-street.ro

Cladirile de patrimoniu aflate in stare de colaps ar putea fi expropriate pentru cauza de utilitate publica, asa cum se intampla in cazul terenurilor pentru autostrazi, a declarat Vlad Alexandrescu, Ministrul Culturii, intr-un interviu acordat HotNews.ro.

Aceasta prevedere ar putea fi integrata in noul Cod al patrimoniului, un pachet legislativ care va aduce sanctiuni mai mari, dar si beneficii pentru proprietarii de monumente istorice. Documentul urmeaza sa fie pus in dezbatere publica in luna aprilie si aprobat de Guvern pana la finalul lunii noiembrie, apoi .

In ceea ce priveste marile investitii in cultura, ministrul spune ca a gasit teren pentru noua sala de concerte - undeva in zona Piata Victoriei.

Fragmentele din interviu, referitoare la noua sală de concerte:

(...) Vlad Alexandrescu: Este vorba deocamdata de Muzeul National de Istorie a Romaniei, Teatrul National si Opera din Cluj si construirea unei sali de concerte In Bucuresti, un proiect mai complex, o sa va vorbesc despre asta daca doriti. Aceste trei obiective noi le estimam la circa 165 milioane de euro fara TVA, cu mentiunea ca BDCE ar urma sa acopere din imprumut doar o parte a acestui necesar, restul sumei fiind acordata prin cofinantare de Guvernul Romaniei.

Reporter: Cat ar fi confinantarea in procente?

Vlad Alexandrescu: Nu pot sa va spun acum detalii, aceasta negociere nu a avut inca loc. Ea este prevazuta sa aiba loc la jumatatea lunii martie cu o delegatie a BDCE care va veni la Bucuresti.

Reporter: Chiar are nevoie Bucurestiul de o sala noua de concerte de 2.400 de locuri estimata la 55 milioane de euro? Ne imprumutam sa o facem.

Vlad Alexandrescu: Raspunsul meu, da, este nevoie. In primul rand ca de ani de zile oamenii de cultura, publicul din Bucuresti isi doresc o sala pentru desfasurarea festivalului George Enescu. Festivalul Enescu care este probabil cel mai mare eveniment muzical pe care il organizeaza Romania de multi ani incoace, cel mai important, cel care atrage publicul international cel mai semnificativ, sunt oameni care vin aici si se instaleaza pentru 3-4 saptamani in Bucuresti, beneficiaza de tot peisajul cultural si turistic al Capitalei, deci vin din strainatate, se instaleaza la hotel si vin in fiecare seara la concert. Acest festival reprezinta dupa parerea mea unul dintre succesele majore din cultura romaneasca, in ultimii 20 ani. Dar noi am largit un pic acest concept al salii de concerte deoarece in ultimii ani am constatat o crestere a actiunilor de sprijinire in favoarea tanarului antreprenor, om de stiinta, chiar si a tanarului politician implicat in societate, dar nu am vazut inca proiecte sau spatii care sa il sprijine pe tanarul artist sau tanarul om de cultura. Si acest proiect al unei sali de concerte vrea sa fie un asemenea proiect. Peste tot in lume sunt spatii istorice care sunt transformate in incubatoare culturale multi-disciplinare si multi-activitate, de la Teheran la Moscova, de la Londra la Buenos Aires. Vrem sa facem un asemenea spatiu in Bucuresti. Vrem sa transformam un spatiu central, probabil din aproprierea Palatului Victoria intr-un astfel de incubator de arta moderna.

Reporter: Unde exact ar fi acest spatiu?

Vlad Alexandrescu: Acest spatiu ar fi un suport pentru actul de creatie al tanarului artist, pornind de la spatiul de desfasurare in sine, de la interactiunea cu comunitatea artistica, pana la diseminarea rezultatului catre public. Un spatiu care sa creeze un context cultural, sa alimenteze creativitatea, sa dea energie spiritelor creatoare si sa ofere inspiratie artistului.

Reporter: Actorii de la teatrele independente ar putea juca aici?

Vlad Alexandrescu: Vrem un loc care sa fie conceput dupa chipul si asemanarea artei moderne, multi-disciplinar, fluid, provocator, vor fi galerii vizuale, aceasta sala de concerte, sali de proiectie, va fi o biblioteca, ateliere de creatie. Vrem un spatiu care sa incurajeze colaborarea intre creatori dar si intre creatori si public, un spatiu in care sa cada barierele actuale dintre consumatorul de arta si creatorul de arta. Si, poate lucrul cel mai important, un spatiu care sa readuca arta moderna romaneasca in conversatia publica a Romaniei. Acesta este conceptul mai amplu pe care l-am desenat si pentru care vreau sa ma bat, fiindca mi se pare la nivelul anului 2016 ceva care sa reprezinte ministerul Culturii in dialog cu societatea.

Reporter: Revin la intrebarea mea - ati gasit teren pentru aceasta sala?

Vlad Alexandrescu: Da, am gasit teren, trebuie inca o mica vointa politica, nu o sa anunt astazi locul, dar vrem ca el sa fie in imediata apropriere a spatiului cultural semnificativ din centrul Bucurestiului, o sala de concerte nu poate sa fie departe de celelalte locuri in care se petrec marile evenimente muzicale din Bucuresti - Ateneul, Sala Radio - si care sa fie vizibil, locul in care sa se poata ridica o constructie nu mare. Nu vrem o catedrala a muzicii romanesti, vrem o sala moderna care de jur imprejur sa functioneze ca un art space si care sa fie o cladire manifest pentru arhitectura contemporana.

Etichete: ministrul Culturii, sala de concerte, sala de concerte bucuresti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h