Unde patinăm în această iarnă: Ce patinoare au fost deschise deja în București



Chiar dacă iarna nu și-a intrat, încă, complet în drepturi, gheața de pe patinoarele din București se prezintă bine și îi cheamă pe împătimiți s-o încerce. Așa că, dacă îți plac sporturile de iarnă și n-ai ajuns încă la ski, patinoarele reprezintă o variantă distractivă și mai ieftină. B365.ro îți prezintă patinoarele care s-au deschis deja în București - programul, tarifele și facilitățile lor.

Patinoarul Cișmigiu, cel mai mare patinoar din București, se întinde pe o suprafață de 3000 de metri pătrați şi are o capacitate de 1000 de patinatori.

Bucureştenii pot merge la pationar tot timpul săptămânii, preţul pentru un interval de patinaj (de două ore) fiind 10 lei în timpul săptămânii şi 15 lei în weekend.

Orele la care oamenii pot intra pe gheaţă sunt intervalele 10.00-12.00, 13.00-15.00, 16.00-18.00 şi 19.00-21.00 de luni până vineri şi 10.00 -12.00, 13.00 - 15.00, 16.00 - 18.00, 19.00 - 21.00 şi 22.00 - 24.00.

Între intervalele de mai sus, există o pauză de o oră pentru a se curăţa şi lustrui gheaţa. Închirierea patinelor costă 10 lei / un interval, iar ascuţitul patinelor este 10 lei. Pationarul va fi deschis până în februarie-martie 2014.

Un plus al acestui patinoar este dat de împrejurimi: parcul Cișmigiu, copaci și poduri înzăpezite, mult spațiu de plimbare. 

Patinoarul s-a deschis pe 1 decembrie.

Patinoarul Herăstrău este un patinoar în aer liber, cu o suprafață de 1.500 metri pătraţi. 

Puteți patina aici între orele 10-21 de luni până joi, între 10 și 22:00 vinerea și sâmbătă și între 10:00 și 24:00 duminica.

Intrarea este 10 lei  în cursul săptămânii, 15 lei în weekend, iar închiriatul patinelor este 10 lei.

Patinoarul din parcul Herăstrău se află în spatele Ambasadei Chinei.

Patinoarul Drumul Taberei este unul dintre cele mai aglomerate patinoare din București. Aici se organizează diverse concerte sau concursuri pe gheață, atmosfera este antrenantă, iar muzica este pusă de un DJ.

Patinoarul a fost deschis pe 16 noiembrie.

Puteți merge la acest patinoar zilnic, în următoarele intervale: 12:00-14:00, 15:00-17:00, 18:00-20:00, 21:00-23:00, iar în weekend aveți și variantele 9:00-11:00 și 24:00-2:00. Intrarea costă 10 RON în timpul săptămânii și 15 RON în weekend, iar închirierea patinelor este 10 RON. Aici vă puteți ascuți patinele cu 10 RON. Adresa patinoarului Drumul Taberei este str. Brașov 21A.

Patinoarul Tineretului are o suprafață de 1800 mp si o lungime de 200mp și este situat în parcul Tineretului. Pentru a petrece două ore  pe terenul de  gheață, înainte de ora 15:00, bucureștenii trebuie să plătească 5 lei. După ora 15:00, preţul biletului se dublează. Cei care nu-şi aduc patine de acasă trebuie să plătească 10 lei pentru a închiria o pereche de ghete de la centrul amenajat lângă patinoar.

Patinoarul de la Afi Palace Cotroceni, "Cotroceni on Ice", este deschis în fiecare zi, fie vară, fie iarnă, aici putând să te bucuri de patinat, dar și să iei cursuri de la instructori specializați. Costă 10 lei să închiriezi patine, iar pretul intrării variază între 8 și 18 lei, în funcție de momentul în care te duci.

Patinoarul este deschis de luni până joi între orele 10:00 și 24:00, vineri de la 10:00 până la 01:00, sâmbătă de la 11:30 până la 01:00, iar duminică de la 10:00 până la 24:00.

Patinoarul de la mall Liberty Center, "The Champs", este și el deschis în permanență, prețul intrării fiind de 13 lei pe ședință (45 de minute) în timpul săptamânii și 16 lei în weekend. Prețul include și patinele.

Bucureștenii pot patina aici de luni până joi, între orele 10:00 și 22:00 și de vineri până duminică de la 10:00 la 24:00.

Etichete: Bucureşti, Capitală, realitatea

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h