Unde vor fi construite creşe noi şi săli de sport multifuncţionale. Anunţul primarului general



Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat că în Capitală urmează să fie construite creşe noi şi săli de sport multifuncţionale.

Unde vor fi construite crese noi si sali de sport multifunctionale. Anuntul primarului general
Unde vor fi construite creşe noi şi săli de sport multifuncţionale. Anunţul primarului general

"În Sectorul 5 vom construi cinci after school-uri, în Sectorul 2 - cinci creşe, iar în Sectorul 6 - cinci săli de sport multifuncţionale. Am discutat chiar şi ieri cu domnul primar de la Sectorul 4 şi avem, de asemenea, proiecte atât în ceea ce priveşte creşele, grădiniţele, after school-urile şi sălile de sport multifuncţionale. Aşa cum spuneam, ca primar general, ca mamă, ca părinte, consider investiţia în educaţie foarte importantă şi o punem pe primul plan alături de sănătate", a spus Firea la inaugurarea creşei "Greieraşul" din Sectorul 3.

Ea a subliniat că Municipalitatea investeşte foarte mult anul acesta în domeniul educaţiei.

"Compania de Dezvoltare Durabilă lucrează în acest moment la câteva studii de fezabilitate şi proiecte tehnice în Sectorul 3 pentru şapte săli de sport multifuncţionale. De asemenea, Trustul de Construcţii Metropolitane, care e o companie a Primăriei Generale, lucrează deja în liceul din Sectorul 3 "Nichita Stănescu", care are o poveste nefericită, aş putea să spun, deoarece de 10 ani se află pe lista de investiţii a BEI, dar s-a lucrat foarte puţin, iar firma care a câştigat contractul acum 10 ani a dat faliment şi a abandonat practic lucrările (...). Acum s-au reluat aceste lucrări şi în câteva luni de zile se vor şi finaliza", a informat edilul general.

Firea a precizat că în prezent se realizează studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice privind aceste investiţii, care nu au cum să dureze mai mult de câteva luni, astfel că în toamna încep lucrările. Ea a menţionat că în ceea ce priveşte Liceul "Nichita Stănescu" a primit garanţia că în cel mult o jumătate de an se finalizează lucrările de investiţii.

Tot în Sectorul 3, o companie a Primăriei Capitalei va lucra la reabilitarea şi modernizarea a două licee.

Întrebată dacă face faţă cererilor de locuri în creşe, ea a declarat: "Noi am centralizat toate aceste solicitări de la primăriile de sectoare, pentru că, potrivit legislaţiei în vigoare, primăriile de sectoare administrează învăţământul preuniversitar (...) Am inaugurat anul trecut, cu eforturile Primăriei Capitalei, creşe şi în Sectoarele 2 şi 4 şi vom face în continuare acest lucru. Ne dorim ca în grupe să fie cât mai puţini copii, în sensul să respectăm norma europeană. În Sectorul 3 nu se mai pune problema, pentru că se respectă această normă. În celelalte sectoare muncim împreună cu domnii primari ca să fie primiţi atât cei care nu au acum un loc într-o creşă sau grădiniţă şi, în orice caz, atunci când găsesc loc, să nu fie foarte mare aglomeraţie (...) Una e să ai în grupă 15-16 copii şi alta e să fie grupe cu câte 30 de copii. Actul educaţional nu poate să fie unul de calitate cu foarte mulţi copii într-o grupă şi de fapt acesta e efortul susţinut, iar Primăria Capitalei, la solicitarea primăriilor de sectoare, vine în întâmpinare cu investiţii".

Sursa: Agerpres

Etichete: cresa greierasul, crese noi, Gabriela Firea, sali de sport multifunctionale, Sectorul 2, Sectorul 3, Sectorul 4, Sectorul 5, Sectorul 6

0/24 COMENTARII
MarkSkabe
27 Apr 13:09
+0
VOTURI
-0
levitra flavio mp3 download
levitra prices
spedra vs levitra free
levitra 20 mg
MarkSkabe
26 Apr 22:34
+0
VOTURI
-0
levitra does size really matter
generic levitra
levitra bremerhaven american
buy levitra
MarkSkabe
26 Apr 16:47
+0
VOTURI
-0
levitra mtv
levitra 20mg
levitra discounter pool
levitra 20 mg bayer prezzo
MarkSkabe
26 Apr 11:02
+0
VOTURI
-0
levitra wedding songs
generic levitra
levitra prices at sams
vardenafil 20mg
generic levitra
25 Apr 11:58
+0
VOTURI
-0
Hi there every buddy, it’s a fantastic enjoyment at at this place viewing these funny YouTube video clips at here, fastidious stuff, thanks to admin of this site
levitra generic
25 Apr 08:40
+0
VOTURI
-0
It’s awesome to visit this site and reading the views of all colleagues on the topic of this post, while I am also keen of getting experience.
levitra prices
25 Apr 00:36
+0
VOTURI
-0
This article is good and fruitful in support of all new Personal home pages related web programmers; they have to study it and perform the practice.
levitra 20 mg bayer prezzo
24 Apr 19:56
+0
VOTURI
-0
For the reason that the YouTube video tutorials are posted at this place same like I also embed YouTube video code at my own website, for the reason that it is effortless to get embedded code.
levitra prices
24 Apr 15:02
+0
VOTURI
-0
Peculiar article, exactly what I needed.
MarkSkabe
21 Apr 07:59
+0
VOTURI
-0
levitra 40 mg preissuchmaschine
levitra 20mg
levitra 10 mg viagra
levitra 20 mg
MarkSkabe
21 Apr 01:18
+0
VOTURI
-0
archive buy info levitra personal php remember
buy levitra
comprar levitra professional pills
levitra 20 mg
MarkSkabe
20 Apr 21:30
+0
VOTURI
-0
levitra length
levitra coupon
ugo levitra operette
buy levitra
MarkSkabe
20 Apr 18:55
+0
VOTURI
-0
baixaki jovem levitra 2013 dodge
levitra generic
levitra location history
levitra 20 mg
MarkSkabe
20 Apr 14:56
+0
VOTURI
-0
viagra or cialis or levitra which is better
vardenafil 20mg
levitra 20mg preise
levitra 10 mg prezzo
MarkSkabe
20 Apr 10:57
+0
VOTURI
-0
levitra orodispersibile ricetta carbonara
levitra online
levitra bloeddrukmeter 64000
levitra rezeptfrei deutschland
MarkSkabe
20 Apr 07:05
+0
VOTURI
-0
ets levitra l'aigle noir song
levitra 20 mg bayer prezzo
levitra contraindications
buy levitra
MarkSkabe
20 Apr 03:17
+0
VOTURI
-0
hay esperanza levitra mcdonalds
levitra prices
levitra after a heart attack
levitra online
MarkSkabe
19 Apr 23:33
+0
VOTURI
-0
levitra raimundinho lopes
generic levitra
user comments on levitra
vardenafil 20mg
MarkSkabe
19 Apr 19:42
+0
VOTURI
-0
levitra commercial 2012 best
levitra online
levitra orodispersibile comenity
levitra coupon
MarkSkabe
19 Apr 11:38
+0
VOTURI
-0
dividere pastiglie levitra vs viagra
vardenafil 20mg
levitra pills coupons
buy levitra
MARINELU
19 Apr 10:34
+0
VOTURI
-0
Numai promisiuni mincinoase. Pana acum nu se vede nimic din ce a promis in campanie. De lucrarile de la podul Splai - Dudescu nu se mai spune nimic.
salomir
19 Apr 10:01
+0
VOTURI
-0
ce jegoasa mincinoasa. In fiecare zi ieise taratura sa mai anunte un pseudo proiect. Dupa monorail si alte sf uri de genul asta. Sa ne sugi pe toti tarfa imputita
MarkSkabe
18 Apr 21:57
+0
VOTURI
-0
binare optionen handeln ohne mindesteinzahlung binary options
option trading documentary about scientology
cheap options trading systems reviews
binary option paradise early closure

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h