Unul dintre atacatorii sinucigași de la Paris figura pe o listă de suspecți transmisă Europol



Unul dintre atacatorii sinucigaşi implicaţi în atentatele de la Paris figura pe o listă cu suspecţi furnizată de autorităţile belgiene, cu o lună înainte, agenţiilor de poliţie Interpol şi Europol.

Unul dintre atacatorii sinucigasi de la Paris figura pe o lista de suspecti furnizata Europol
Unul dintre atacatorii sinucigași de la Paris figura pe o listă de suspecți furnizată Europol
Foto: ziarulring.ro

Autorităţile belgiene urmăresc de mult timp potenţialii luptători străini, cetăţeni europeni care se alătură grupărilor extremiste în Siria sau Irak şi care pot reveni în ţările de origine radicalizaţi şi pregătiţi de atacuri, informeaza mediafax.ro.

La 29 octombrie, autorităţile belgiene au oferit Interpol, Europol şi Sistemului de Informaţii Schengen (SIS, o bază de date împărtăşită de statele membre Schengen), informaţii despre 837 de persoane considerate potenţiali luptători străini, informează sâmbătă grupul de presă belgian Sudpresse.

"Pe listă se aflau două nume ale unor persoane care au legătură cu atacurile de la Paris", a declarat ministrul belgian de Interne, Jan Jambon, miercuri, în faţa unei comisii parlamentare.

Purtătorul său de cuvânt a confirmat pentru Sudpresse că fraţii Salah şi Brahim Abdeslam au fost semnalaţi autorităţilor de la Interpol, Europol şi SIS.

Salah Abdeslam a fost oprit de poliţia franceză în aproierea frontierei belgiene în ziua care a urmat atacurilor din Paris, soldate cu 130 de morţi, dar acesta nu a fost reţinut.

Etichete: atentate paris, Paris

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE