USR: Curtea de Apel a respins cererea de revizuire a deciziei privind companiile municipale PMB



Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de revizuire a deciziei prin care s-a stabilit că toate companiile municipale au fost înfiinţate cu încălcarea legii, anunţă preşedinta USR Bucureşti, Roxana Wring.

Primaria Capitalei
Primăria Capitalei

„USR Bucureşti a obţinut încă o victorie în instanţă în dosarele privind înfiinţarea companiilor municipale. Ieri, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de revizuire a deciziei prin care s-a stabilit că toate companiile municipale au fost înfiinţate cu încălcarea legii", a scris Wring pe pagina sa de Facebook.

În luna noiembrie a anului trecut, instanţa a constatat că aceste companii au fost înfiinţate cu încălcarea legii pentru că hotărârile de Consiliu au fost votate cu majoritate simplă (50% plus 1 din voturile consilierilor municipali), în loc să fie luate cu majoritate de două treimi, aşa cum ar fi trebuit. De asemenea, judecătorii au constatat şi simulacrul de asociere cu SC Service Ciclop SA, considerând că această asociere este doar una de faţadă şi că, tocmai din acest motiv, nu respectă exigenţele legale, precizează Wring.

„În ciuda faptului că decizia a fost definitivă, Gabriela Firea a căutat diverse artificii juridice în speranţa că ar putea anula această decizie. Rând pe rând însă, tentativele sale sunt infirmate de către judecători, ceea ce confirmă practic corectitudinea soluţiei date în noiembrie anul trecut. Gabriela Firea a tot sperat să găsească o soluţie juridică pentru a nu desfiinţa companiile. Pentru că dacă le-ar desfiinţa, ar recunoaşte de fapt că a greşit de la bun început. Şi dacă a greşit, atunci ar trebui să răspundă pentru cele 600 de milioane de lei cât a costat această eroare. Nu setea de dreptate o macină pe Gabriela Firea, ci teama că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să vină cu bani de-acasă pentru a acoperi această pierdere colosală pe care a produs-o municipalităţii", subliniază preşedinta USR Bucureşti.

Etichete: companii municipale, Curtea de Apel Bucureşti, pmb, usr

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE