Valabilitatea paşapoartelor simple electronice creşte la 10 ani începând de JOI



Noile reglementări privind extinderea termenelor de valabilitate a pașapoartelor și condițiile de emitere intră în vigoare din 20 iulie.

Pasaport
Paşaport
Foto: actelemele.ro

Astfel, din 20 iulie 2018 intră în vigoare noile reglementări legislative în privința pașapoartelor, urmare a publicării Legii nr.133/18.06.2018 pentru modificarea și completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform noilor reglementări, durata de valabilitate a pașaportului simplu electronic va fi de 3 ani pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 12 ani, 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani și 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani.

Valabilitatea pașaportului simplu temporar rămâne aceeași ca și în prezent, respectiv 12 luni. Eliberarea pașaportului simplu temporar, pentru cazurile în care cetățenii declară că nu doresc eliberarea unui pașaport electronic, se va realiza în termenul legal prevăzut pentru eliberarea unui pașaport electronic (14 zile calendaristice).

Eliberarea pașaportului simplu temporar, într-un termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii, va fi posibilă în situații obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară și urgentă prezentarea persoanei pe teritoriul altui stat și nu există timpul necesar pentru emiterea unui pașaport simplu electronic, situații care trebuie dovedite cu documente care să ateste motivele invocate, precum și în cazurile prevăzute de legislația actuală.

Guvernul amintește faptul că taxele pentru emiterea pașapoartelor sunt următoarele: 96 lei pentru pașaportul simplu temporar, 234 lei pentru pașaportul simplu electronic pentru persoanele sub 12 ani și 258 lei pentru pașaportul simplu electronic pentru persoanele peste 12 ani.

Taxa privind emiterea pașaportului se poate achita în numerar la Trezoreria Statului, CEC Bank, casieria Instituției Prefectului sau prin mandat poștal, la orice oficiu poștal. Plata se poate efectua și prin internet banking sau virament bancar, în aceste cazuri emiterea pașaportului realizându-se numai după confirmarea plății de către unitățile Trezoreriei statului.

Preschimbarea pașaportului se poate solicita și înainte de expirarea termenului de valabilitate, cu programarea prealabilă la serviciul de pașapoarte accesând site-ul www.epasapoarte.ro sau la cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular din străinătate utilizând adresa www.econsulat.ro.

Pentru informații suplimentare, precum și pentru facilitarea depunerii documentelor puteți consulta www.pasapoarte.mai.gov.ro sau www.informatiiconsulare.ro.

Etichete: paşapoarte, valabilitate pasapoarte

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE