Valer Dorneanu, ales preşedinte interimar al Curţii Constituţionale. Dispute la Senat UPDATE



Judecătorii CCR l-au ales, marţi, preşedinte interimar pe Valer Dorneanu. Votul a fost organizat în condiţiile în care mandatul lui Augustin Zegrean la conducerea instituţiei expiră la data de 10 iunie. La Senat, au fost audiaţi marţi patru candidaţi pentru funcţia de judecător la CCR, însă totul s-a terminat cu scandal. 

Valer Dorneanu, noul presedinte interimar al Curtii Constitutionale- surse
Valer Dorneanu, noul preşedinte interimar al Curţii Constituţionale- surse
Foto: libertatea.ro

UPDATE Augustin Zegrean a declarat, pentru News.ro, că Valer Dorneanu a fost ales interimar, marţi, pentru că mandatul său la conducerea Curţii Constituţionale expira în 10 iunie şi nu putea rămâne instituţia fără preşedinte.

UPDATE Judecătorul Valer Dorneanu va asigura conducerea interimară a Curții Constituționale a României.

"În ședința din 7 iunie, plenul Curții Constituționale, luând act de faptul că mandatul de președinte al lui Augustin Zegrean încetează la data de 10 iunie, ca urmare a expirării perioadei de 3 ani pentru care a fost ales, a procedat la alegerea, prin vot secret, a președintelui interimar. Cu majoritate de voturi, președinte interimar a fost ales judecătorul prof. univ. dr. Valer Dorneanu, care își va exercita atribuțiile de președinte al Curții Constituționale începând cu 10 iunie 2016, până la alegerea noului președinte, în condițiile art.7 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată", se arată într-un comunicat postat marți pe site-ul CCR.

Dorneanu a fost ales la limita, insa interimatul va dura doar o luna de zile pana cand se va alege un nou presedinte plin. Zegrean a candidat si el pentru a asigura intermiatul, dar n-a mai fost votat, informează hotnews.ro.

La sfarsitul lunii expira mandatele a trei judecatori: Augustin Zegrean, Zoltan Puskas si Tudorel Toader. Pana acum, doar Attila Varga a primit pe 4 mai avizul comisiei juridice din Camera Deputatilor, insa n-a fost inca n-a fost votat in plen pentru ca parlamentarii au plecat in campanie. La Senat, dupa retragea lui Ioan Chelaru, PSD n-a facut alta nominalizare. Este de asteptat ca presedintele Klaus Iohannis sa o propuna pe Livia Stanciu, presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, potrivit informatiilor HotNews.ro

Valer Dorneanu (72) este judecator al Curtii Constitutionale. Inainte de a ajunge la Curte, a fost adjunct al Avocatului Poporului pentru domeniul - armata, justitie, politie, penitenciare. A mai fost deputat PSD in 2000-2008, iar in primul mandat de parlamentar a fost presedintele Camerei Deputatilor. In perioada 1967-1974 Valer Dorneanu a fost procuror la procuraturile locale ale sectoarelor 5 si 6 din municipiul Bucuresti. Apoi a fost expert pe probleme de legislatia muncii la UGSR si din nou procuror la Directia Recursuri Extraordinare Civile din Procuratura Generala intre anii 1980 - 1985.

Comisia juridică a Senatului a audiat, marţi, în şedinţă secretă, candidaturile pentru funcţia de judector al Curţii Constituţionale, Mona Lisa Neagoe din partea PNL şi Ruxandra Jipa, independent, urmând a merge la votul din plen, alte două candidaturi, Marian Enache, deputat independent, şi Gheorghe Iancu, fiind respinse pentru că nu aveau o recomandare din partea unui grup parlamentar din Senat.

Senat - Biroul permanent: Comisia juridică se întrunește din nou să audieze toți candidații pentru CCR

Biroul permanent al Senatului a decis, marți, ca membrii Comisiei juridice să se întrunească din nou și să-i audieze pe toți cei care s-au înscris pentru un post la Curtea Constituțională, considerând că s-a făcut o greșeală prin neacceptarea candidaturilor lui Marian Enache și Gheorghe Iancu.

"În Biroul permanent au fost nenumărate discuții pe tema privind includerea pe ordinea de zi a votului privind nominalizarea unei persoane la Curtea Constituțională. Am constatat de dimineață că am primit un raport al Comisiei juridice, pe care secretarul comisiei a refuzat să îl semneze, în care se consemna împrejurarea că doi candidați s-au înscris și au fost validați pentru vot. Am primit din partea deputatului Marian Enache o sesizare cu privire la faptul că, deși dumnealui a fost prezent acolo cu dosar complet depus de ieri, președintele comisiei a refuzat printr-un abuz să-l audieze și să-l treacă pe buletinul de vot. Am ascultat toate părțile, am verificat, constatând cu părere de rău am spus că a fost o interpretare greșită a colegilor din comisie", a explicat vicepreședintele Senatului Ioan Chelaru.

El a adăugat că a fost invocată ideea ca numai cei desemnați de grupurile parlamentare să poată candida. "Biroul permanent a constatat că nu există cutumă în acest domeniu, că s-a făcut o greșită aplicare, a dispus prin hotărâre ca la ora 16,30 comisia să se întrunească din nou, să asculte toți candidații înscriși, chiar dacă le place sau nu le place unora, să-i audieze și să-i treacă pe buletinul de vot și să se voteze. Funcție de acest vot, candidații urmează să aibă o ordine în plen la ora 17,30, când se va da votul", a afirmat Chelaru.

Comisia juridică a Senatului a decis marți că doar candidaturile senatorului Ruxandra Jipa și judecătorului Mona-Lisa Neagoe au îndeplinit condițiile pentru a ocupa un post de magistrat la Curtea Constituțională.

Candidaturile pentru CCR ale fostului Avocat al Poporului Gheorghe Iancu și deputatului Marian Enache nu au fost acceptate.

Președintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc, a precizat, după ședință, că doar Ruxandra Jipa și Mona-Lisa Neagoe au îndeplinit cerințele pentru a candida la acest post.

"În privința numirii la Curtea Constituțională, am avut patru CV-uri depuse la comisie, dar doar două au îndeplinit cerințele Biroului permanent și anume acelea ca aceste dosare, aceste CV-uri să vină prin grupuri parlamentare sau de la senatori. Doamna Ruxandra Jipa, în calitate de senator, și-a depus această candidatură și doamna Mona Lisa Neagoe a fost propunerea venită din partea grupului parlamentar PNL. Ceilalți doi candidați, neavând această susținere, nu au putut intra în discuția comisiei", a arătat Boboc.

Etichete: Augustin Zegrean, CCR, Curtea Constituţională, judecatori CCR senat, noi judecatori CCR, Valer Dorneanu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE