Valeriu Zgonea, pus sub control judiciar pentru trafic de influenţă



Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost pus sub control de procurorii DNA Ploieşti, pentru trafic de influenţă, el fiind acuzat că a intervenit la funcţionari publici pentru ca o rudă a fostului consilier judeţean de la CJ Buzău Dumitru Dobrică să fie numită preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională şi ulterior subsecretar de stat.

Valeriu Zgonea
Valeriu Zgonea

Zgonea ar fi primit în schimb o excursie la Viena şi contravaloarea unor "cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna".

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 15 februarie 2017, față de inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan, vicepreședinte, în perioada 2010-2012, și ulterior președinte al Camerei Deputaților din cadrul Parlamentului României în legislatura 2012-2016, pentru infracțiunea de trafic de influență", arată DNA.

Totodată, s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de Dumitru Dobrică, consilier în cadrul Consiliului Județean Buzău în perioada iunie 2004-decembrie 2013 și administrator/acționar al unei societăți comerciale, pentru cumpărare de influență.

În ordonanțele procurorilor se arată că există date și probe din care rezultă suspiciunea că, din iulie 2012, de când Zgonea a fost numit în funcția de președinte al Camerei Deputaților, Dobrică i-a promis, iar Zgonea a acceptat foloase necuvenite în schimbul intervenției pe lângă funcționarii publici asupra cărora a lăsat să se creadă că are influență, în vederea numirii unei rude a lui Dobrică într-o importantă funcție publică.

Ulterior, Zgonea ar fi primit de la Dobrică foloase necuvenite în sumă de aproximativ 52.000 de lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism (excursie de 4 zile la Viena în intervalul 16-19.05.2013) și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna.

În aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea, persoana respectivă a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu.

Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea, persoana respectivă și-a păstrat funcția la nivelul administrației publice centrale, fiind numită, la data de 23.01.2014, în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Valeriu Zgonea, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, a fost audiat, miercuri, la DNA Ploieşti.

Etichete: trafic de influenţă, valeriu zgonea, valeriu zgonea control judiciar, valeriu zgonea trafic de influenţă

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE