VAMA VECHE de 1 MAI. Povestea unui Paşte cu iz de Ziua Muncii în jurul focului, pe plajă FOTO



VAMA VECHE de 1 MAI. Anul 2016 le-a oferit românilor "ghinionul" de a sărbători Paştele şi Ziua Muncii în aceeaşi zi. Pentru a păstra tradiția, zeci de mii de oameni au ales drept destinaţie litoralul românesc, în special Vama Veche, pentru un mini-concediu de trei zile la malul mării, departe de aglomerația și zgomotul orașului. B365.ro vă prezintă atmosfera de Vamă, de la oameni adormiți pe plajă, până la corporatiști pe care răsăritul i-a prins dansând pe mese în Expirat. În același timp, din Vama Veche nu au lipsit hamsiile, berea la PET și poveștile cu oameni inediți pe care doar aici îi poți găsi. 

VAMA VECHE de 1 MAI. Vama Veche continuă să își păstreze alura de de spațiu unde libertatea și distracția se întâlnesc, cu toate că mulți oameni continuă să spună că "Vama s-a stricat". Astfel, anul 2016 le-a oferit celor veniți la mare motive duble de distracție. Chiar dacă meteorologii anunțau la sfârșitul lui aprilie că va ploua la mare de 1 Mai, vremea a fost de partea turiștilor. Numeroși temerari au ales să se bucure de apă, indiferent de cât de rece era, știind că se pot usca apoi în razele soarelui.

DRUMUL SPRE MARE

VAMA VECHE de 1 MAI. Călătoria spre Vamă a început sâmbătă cu un ocol de câțiva zeci de kilometri spre plajele sălbatice din nordul litoralului, de la Vadu și Corbu. Cu toate acestea, din cauza ploilor abundente, drumul spre Vadu era impracticabil fără o mașină de teren, astfel că am fost nevoiți să renunțăm chiar dacă mai aveam doar câțiva kilometri până la mare. 

Chiar și așa, plaja Corbu ne-a întâmpinat cu o liniște desăvârșită, dar și cu un drum de acces anevoios. Pe întreaga întindere a plajei era amplasat un singur cort.

Într-un final, după mai multe ore de mers cu mașina, Vama Veche și-a făcut apariția, scăldată într-un soare puternic. 

VAMA VECHE de 1 MAI. În prezent, în Vama Veche există numeroase pensiuni și hoteluri care oferă opțiuni de cazare la o gamă extinsă de prețuri. Pornind de la locuri de camping, până la camere de hotel mai simple sau mai luxoase, fiecare în parte poate să aleagă ceea ce își dorește. Personal, am optat pentru o cameră în 2 Mai, oferită de localnici, pentru doar 30 de lei pe noapte de persoană, care se aseamănă la condiții și lux cu una dintre camerele din casa străbunicilor. Chiar și așa, o baie modernă și apă caldă non-stop, alături de siguranța faptului că în afară de depozitarea bagajelor și un duș nu am să o folosesc, am considerat că este o investiție extrem de profitabilă. 

Într-un final chiar s-a dovedit a fi, mai ales că în dimineața de Paște am fost întâmpinați cu ouă roșii, cozonac de casă, drob de miel proaspăt și sarmale gătite chiar de gazdă, bunătăți pe care nu aș fi avut șansa să le gust într-un hotel normal. 

DISTRACȚIA DIN TIMPUL ZILEI

În Vamă există două tipuri de oameni, cei care aleg să se distreze pe plajă, în timpul zilei, cu alcool și voie bună din belșug, alături de cei care preferă venirea nopții pentru a dansa în numeroasele cluburi și baruri din zonă. Astfel, întinși pe nisip sau în corturi, tinerii s-au bucurat de vremea frumoasă și de aerul curat de la malul mării. Sticlele goale de bere și tărie au început să umple coșurile de gunoi și plaja, concomitent cu dorința sporită a oamenilor de a vocifera și a asculta muzica mai tare. Chiar și așa, numeroase familii au ales să vină în Vamă cu tot cu copii. Din când în când, plaja scoate la iveală excesul nopții, cu oameni care dorm în nisip beți.

"Mie place să stau și să beau pe plajă. Toată ziua, până când se întunecă. De asta vin în Vamă, să stau cu prietenii și să bem. Noaptea în cluburi nu îmi place așa mult, ziua pe plajă e cel mai fain", a explicat un tânăr în timp ce savura un PET de Timișoreana murdar de nisip.

Somn de voie după o noapte de beţie

Arca, cel mai nou bar de rock din Vama Veche

O mamă alături de cei mici, purtând tricouri cu fostul bar de rock La Piraţi

                     Distracţie pe plajă

                     Plaja din Vama Veche

                     Rulote şi corturi

                     Marea de la Vama Veche

                    Pregătiri pentru o baie în mare

SOL, povestea englezului călător pe care dragostea l-a adus în România

În Vamă am avut șansa să îl cunosc pe Sol, un englez din Bristol care a renunțat la locul său de muncă pentru a vedea lumea. Astfel, el a ajuns în Vamă datorită unei tinere românce cunoscute acum un an, care i-a promis că se vor întâlni din nou, într-un loc și la o oră stabilite acum 12 luni. Cu toate acestea, tânăra nu și-a ținut promisiunea și cei doi nu s-au mai întâlnit.  

Astfel, după câteva zile petrecute într-un hamac instalat într-un bar părăsit din marginea Vămii, Sol a povestit că își va continua drumul, cu autostopul, dormind într-un cort sau afară, spre Istanbul și alte câteva țări din Europa Balcanică.

NOAPTEA ÎN VAMĂ

VAMA VECHE de 1 MAI. Chiar dacă Vama Veche poate părea o staţiune litorală normală pe timpul zilei, exceptând densitatea mai mare de oameni îmbrăcaţi în piele, cu bărbi şi plete lungi, pe timpul nopţii aceasta se umple de oameni. Numeroşi artişti stradali încearcă să strângă bani prezentându-şi talentele. De la muzicieni de ocazie, până la mânuitori de flăcări, toţi speră să câştige un ban de la turişti. Mai mult de atât, Vama este recunoscută pentru faimoasele chete pentru băutură, unde fiecare leu contează pentru încă o sticlă de alcool.

                    Artişti pe strada principală

                    Faleza din Vama Veche

                     Foc de tabără pe plajă

                    Stuf Vama Veche

                    Foc pe plajă

                    Stuf Vama Veche

                    Cortul de chill

Persoanele aflate într-o stare avansată de ebrietate şi nu numai au fost întâmpinate de voluntarii organizaţiei Altat la Cortul de Chill, acolo unde au primit îngrijire, pături, ceai şi o conversaţie astfel încât să se liniştească şi să nu îşi pună viaţa lor sau a altora în pericol.

RĂSĂRITUL de la MALUL MĂRII

Petrecerile din Vamă au ţinut cu mult după răsăritul soarelui. Astfel, în clubul Expirat, oamenii au dansat pe mese sau în jurul focului, aşteptând ca soarele să iasă din mare.

                    Baldachine club Expirat

Vama Veche rămâne în continuare una dintre destinaţiile preferate ale tinerilor români, mai ales în prima zi a lunii mai.

VAMA VECHE de 1 MAI. Chiar dacă staţiunea este în continuă dezvoltare şi la tot pasul apar baruri şi restaurante noi, concomitent cu noi spaţii de cazare, acest loc îşi păstrează originalitatea şi suspansul, fiind locul în care oamenii pot deveni prieteni după ce s-au ciocnit pe plajă din greşeală sau îşi pot găsi iubirea după un singur dans în club. Aici, haosul, gălăgia şi consumul excesiv de alcool merg mână în mână cu exprimarea artistică, personalităţile neconvenţionale şi dorinţa de a cunoaşte oameni noi în situaţii inedite şi spontane.

Etichete: 1 MAI 2016, cum a fost in vama, paste de 1 mai, reportaj vama veche, Vama Veche, vama veche 1 mai, Ziua Muncii

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE