Parcul Herăstrău rămâne al bucureștenilor. Cererea firmei Domino 94 Impex, respinsă de instanță



O nouă victorie în lupta pentru cele 7 hectare din Parcul Herăstrău. Curtea de Apel București a respins cererea firmei Domino 94 Impex de revizuire a deciziei definitive din mai 2015, prin care 7 hectare din Parcul Herăstrău erau redate bucureștenilor. Firma privată, susținută de Ministerul Tineretului și Sportului nu renunță însă nici acum. A făcut o nouă cerere de revizuire, de această dată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Parcul Herastrau ramane bucurestenilor. Cererea firmei Domino 94 Impex, respinsa de instanta
Parcul Herăstrău rămâne bucureștenilor. Cererea firmei Domino 94 Impex, respinsă de instanță

Pe 12 mai 2015, Curtea de Apel București a decis ca suprafaţa de 7 hectare din Parcul Herăstrău, vândută în 2000 firmelor Domino 94 Impex și SC NIK IMPEX SRL, să rămână în proprietatea Primăriei Capitalei. Decizia este definitivă și irevocabilă. 

Trei luni mai târziu însă, Domino 94 Impex, firma care deținuse peste 6 hectare din parc, a cerut revizuirea deciziei Curții de Apel. Era ultima cale de atac pe care o avea la dispoziție firma. Vineri, 13 noiembrie, Curtea de Apel București a respins această cerere, considerând că a fost depusă tardiv (n.r. depășea termenul de 30 de zile de la pronunțarea deciziei definitive), dar și că nu este de competența sa. De altfel, Curtea de Apel a declinat competența soluționării cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, acolo unde Domino 94 Impex a depus deja o altă cerere de revizuire. 

În această luptă, Domino 94 Impex are de partea ei și o instituție a statului. Astfel, la prima cerere de revizuire făcută de Domino la Curtea de Apel în august, Ministerul Tineretului si Sportului a depus și el o întâmpinare prin care cerea instanței admiterea cererii de revizuire formulată de SC Domino 94 Impex SRL.

De altfel, Ministerul Tineretului este cel care în 1999 a emis in favoarea SC Biroul de Turism si Tranzactii SA (SC BTT SA) un certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 69982,40 mp situat pe Soseaua Nordului nr.7-9, în incinta Parcului Herastrau. Asta, în condițiile în care terenul era domeniu public. Ulterior BTT a vândut terenul firmelor Domino 94 Impex (62.722,44 mp) și SC NIK IMPEX SRL (diferența până la 7 ha). Acţionarii firmei Domino 94 Impex SRL , care a primit cea mai mare parte a terenului de pe malul lacului Herăstrău, sunt: Ion Petre (5%), Olimpia Ulrich (45%) şi Mihaela Carmen Finiş (50%). Carmen este soţia lui Bartolomeu Finiş, controversat om de afaceri, apropiat al lui Dorin Cocoş şi Alexandru Bittner.

ISTORIC

Soarta celor 7 hectare din Parcul Herăstrău a fost schimbată în 1999 când Ministerul Tineretului si Sportului, condus la acea vreme de Crin Antonescu, a emis in favoarea SC Biroul de Turism si Tranzactii SA (SC BTT SA) un certificat de atestare a dreptului de proprietate (Seria M 15, nr.0053) pentru terenul în suprafață de 69982,40 mp situat pe Soseaua Nordului nr.7-9, sector 1, în incinta Parcului Herastrau.

Certificatul a fost emis ilegal, susține Liviu Doară, ministerul încălcând două condiții esențiale. "Pentru a se putea emite Certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra celor 7 ha trebuiau respectate cumulativ 2 condiții impuse de HG nr.834/1991 și anume: terenul să se afle în patrimoniul societății comerciale la data înființării și să nu aparțină domeniului public. Niciuna din condiții nu a fost respectată. În Raportul de Evaluare a obiectivului BTT-HERASTRĂU, întocmit de Autoritatea Națională pentru Turism, raport care prezintă situația patrimoniului la 31.10.1999, se arată că cele 7 ha aparțin domeniului public al Municipiului București, administrat de Primăria Municipiului București și dat în folosință către BTT", a declarat pentru B365.ro, Liviu Doară.

Mai mult, MTS nu putea emite certificate de atestare a dreptului de proprietate în favoarea BTT. Direcția de Patrimoniu a Ministerului Tineretului și Sportului specifică clar într-un referat întocmit la 15 martie 2000 că "acest minister nu reprezinta minister de resort pentru SC BTT SA si in consecinta nu poate emite certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor in favoarea acestei societati". Potrivit aceluiași raport, ministerul nu a cunoscut si nu cunoaste patrimoniul societatii, precum si situatia juridica a terenurilor pentru care se cer certificate de atestare a dreptului de proprietate privata.

Cu două luni înainte de a fi împroprietărit de MTS, BTT începe înstrăinărea celor 7 ha din Parcul Herăstrău

BTT a devenit proprietar al celor 7 hectare de teren pe 22 decembrie 1999. Cu toate acestea, cu două luni înainte, pe 23 septembrie 1999 încheia deja un contract de asociere în participațiune cu Domino 94 Impex în vederea dezvoltării unui program de investiții și a exploatării în comun a activelor Bazei BTT Tenis Club Herăstrău. Conform contractului, BTT venea cu activele-clădiri și cu terenul aferent acestora, iar Domino 94 Impex contribuia cu suma de 100.000 de dolari.

La scurt timp de la încheierea contractului de asociere în participațiune, SC Domino 94 Impex SRL dă în judecată BTT și solicită Judecatoriei Sectorului 1 să oblige BTT să-i vândă activul deținut în baza Contractului de asociere. Procesul se derulează în mare viteză. La primul termen al procesului, SC BTT SA nu se prezintă, iar Judecătoria Sectorului 1 dă câștig de cauză SC Domino 94 Impex SRL. SC BTT SA nu atacă sentința, iar aceasta rămâne definitivă și irevocabilă prin neapelare.

Prin sentința civilă nr. 11137/12.06.2000 a Judecatoriei Sector 1, BTT a fost obligată să vândă în rate, la pretul de 5.285.932.000 lei, activul deținut prin contractul de asociere. Prețul a fost stabilit în urma unui raport întocmit de Autoritatea Națională pentru Turism. În același raport se precizează referitor la situatia juridica a terenului, că "terenul aferent bazei de sport si agrement BTT Herastrau este domeniu public administrat de Primaria Municipiului Bucuresti. SC BTT SA a preluat in mod gratuit, pe o perioada nedeterminata".

BTT vinde și terenul din Parcul Herăstrău, deși decizia instanței nu prevedea vânzarea terenului

Instanța a obligat BTT să vanda doar activele - clădiri din contractul de asociere nu și terenul aferent acestora. Cu toate acestea, prin contractul de vânzare-cumpărare din 20 iulie 2000, SC BTT SA s-a obligat sa îi vândă Domino 94 Impex si terenul aferent activelor dupa efectuarea unei expertize care sa stabileasca valoarea terenului. Ulterior, pe 28 iulie 2003 a fost încheiat contractul de vanzare - cumparare prin care terenul de de 62.722, 44 mp, situat Soseaua Nordului 7-9 , sector 1 ajunge la Domino 94 Impex.

Secţia de Yachting a Clubului Sportiv Sportul Studenţesc a cerut în instanță anularea contractului de vânzare-cumpărare, dar și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Procesul a fost intentat în ianuarie 2006 însă nici acum nu s-a încheiat, dosarul aflându-se la Curtea de Apel în faza de atac al recursului, recurs declarat de clubul de Yachting.

Din 2009, clubului de Yachting i s-a alăturat în proces și Primăria Capitalei, aceasta dobândind calitatea de intervenient accesoriu. Pe terenul respectiv a funcționat ilegal clubul Le Gaga, desființat, de altfel, în urma unei decizii judecătorești obținute de Primăria Capitalei, în 2011.

In 2010, Curtea de Apel Bucuresti-Sectia III-civila a admis recursurile facute de Ministerul Tineretului si Sportului, BTT si SC Domino 94 Impex SRL. Astfel, s-a casat decizia si s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucuresti.

"Curtea de Apel a intors dosarul la Tribunal pe motiv ca Clubul Sportiv Sportul Studentesc nu are interes in promovarea actiunii si ca nu s-a facut o expertiza din care sa reiasa clar ca terenul face parte din Parcul Herastrau. Terenul este in mijlocul parcului si a facut intotdeauna parte din parc" a declarat Liviu Doara.

In 2014, Tribunalul Bucuresti a dat o sentinta in care a spus ca cele sapte hectare nu fac parte din Parcul Herastrau. Aceasta sentinta a fost atacata de Primaria Capitalei si Clubul Sportiv Sportul Studentesc, la Curtea de Apel Bucuresti.

Pe 12 mai 2015, Curtea de Apel București a decis ca suprafaţa de 7 hectare din Parcul Herăstrău să rămână în proprietatea Primăriei Capitalei. Instanța a anulat Certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Tineretului și Sportului în favoarea BTT, dar contractul de vânzare-cumpărare prin care BTT a înstrăinat cele 7 hectare către Domino 94 Impex și SC NIK IMPEX SRL. Pe 30 iunie 2015, Consiliul General al Municipiului București a aprobat trecerea în domeniul public al municipiului București a terenului situat pe Șoseaua Nordului nr.7-9, pe malul lacului Herăstrău. 

Etichete: Clubul Sportul Studențesc, Curtea de Apel Bucureşti, Domino 94 Impex, Liviu Doară, Ministerul Tineretului şi Sportului, Parcul Herăstrău, Primăria Capitalei

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE