Veste imensă pentru medicii din București: La 1 septembrie se pot muta în noile locuințe



A fost achiziționat primul lot de locuințe de serviciu pentru medicii din Capitală, a anunțat edilul Gabriela Firea.

firea
firea

Este vorba despre 176 de locuințe puse la dispoziție. În următoarea perioadă numărul va crește la 600 de locuințe. Cadrele medicale vor beneficia de o chirie subvenționată și vor plăti sume cuprinse între 97 și 110 lei chirie pe lună.

”Mai facem și azi un pas important pentru a-i determina pe cei care lucrează în spitalele aflate în subordinea Primăriei Capitalei să nu mai plece din țară, din cauza faptului că nu au locuințe și chiriile în mediul privat sunt foarte mari. Așa cum știți, eu am propus, dumneavoastră ați votat în majoritate un proiect prin care achiziționăm 600 de locuințe pentru personalul medical. După activitatea comisie de licitație am reușit să achiziționăm 176 de locuințe. 76 dintre ele sunt deja plătite, restul urmând a fi plătite în perioada imediat următoare. Practic, de pe data de 15 august se vor face repartițiile, iar de la 1 septembrie cadrele medicale se vor putea muta în aceste locuințe de serviciu. Avem cadru legal, sunt locuințe de serviciu și va fi o chirie modică cuprinsă între 97 și 110 lei.”, a spus Gabriela Firea.

Etichete: Bucureşti, firea, locuinţe, medici

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE