Veste proastă legată de pensii, dată de Ponta



Un eventual gest al preşedintelui Traian Băsescu de a respinge şi întârzia promulgarea bugetului pe 2014 va impune ca pensiile să nu mai fie indexate, va bloca majorări de salarii şi va opri începerea unor noi investiţii, existând şi un risc major ca acordul cu FMI să fie afectat, afirmă premierul Victor Ponta.

Veste proasta legata de pensii, data de Ponta
Veste proastă legată de pensii, dată de Ponta
Foto: www.asimag.ro

Joi, premierul Victor Ponta afirma că nu are ce să discute cu preşedintele Traian Băsescu pe tema bugetului pentru anul viitor, deoarece şeful statului este extrem de incoerent şi nu prea ştie ce vrea, adăugând că preşedintele a îmbătrînit şi "s-a băbit", scrie realitatea.net.

Vineri, într-o conferinţă de presă, Ponta a arătat că, în lipsa bugetului, nu vor fi majorate salariile profesorilor debutanţi, nu vor fi acordate burse pentru medici rezidenţi, nu va fi majorat salariul minim brut pe economie şi nici venitul minim garantat, nu vor fi onorate titlurile executorii pentru salarii restante câştigate în instanţă de către bugetari, în special de profesori, nu va creşte gradul de cofinanţare a proiectelor europene, nu vor fi începute noi obiective de investiţii, precum autostrada Comarnic-Braşov.

Premierul a explicat totodată că acciza de 7 euro cenţi la benzină nu este introdusă prin proiectul de buget, ci printr-o ordonanţă de urgenţă specială, care nu va fi modificată pentru a exista resurse financiare necesare statului, şi a afirmat că speră ca anunţul preşedintelui de a bloca bugetul să fie doar unul politic.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1, că va trimite înapoi bugetul de stat pe 2014, dacă se păstrează creşterea accizei la benzină cu 7 cenţi şi se menţine creşterea cu o mie de miliarde la ministerul Dezvoltării, condus de Liviu Dragnea.

Etichete: basescu, buget, pensii, Ponta

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE