Vești bune pentru bucureștenii din zona Amurgului! În ce se vor investi 3,7 milioane de euro



Vești bune pentru bucureștenii din zona Amurgului. Primarul Daniel Florea a lansat un proiect foarte important. Este vorba despre Proiectul #FAPTE – Regenerare Urbană Amurgului, ca parte integrantă a amplului program de regenerare urbană a zonelor defavorizate ale Sectorului 5 pe care l-a implementat încă de la începutul mandatului.

Daniel Florea
Daniel Florea

Primăria Sectorului 5 atrage fonduri nerambursabile în cuantum de 3,7 milioane de euro, pentru a veni în sprijinul persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate.

Edilul sectorul 5 a anunţat pe Facebook primele realizări ale proiectului. "3.7 milioane de euro, fonduri europene, atrase de Primăria Sectorului 5, pentru zona Amurgului. Proiectul vizează măsuri complexe de integrare socială pentru persoanele defavorizate, aflate în risc de sărăcie. Printre activitățile proiectului se numără: înființarea unui Afterschool la Școala nr. 125, înființarea unui laborator de informatică la Școala nr. 125, acordarea de subvenții în cuantum de 1500 lei pentru 160 de elevi din grupul țintă, tabere și excursii pentru 160 de elevi, formare profesională specifică în domeniile bucătar, ospătar, lucrător comercial, servicii medicale constând în analize anuale și consultații, acordarea de subvenții pentru înființarea a 15 startup-uri (idei de afaceri), în limita sumei de 25.000 euro fiecare, igienizarea a 10 gospodării din zona".

Iată ce presupune proiectul:

Intervenții integrate pentru fiecare membru al grupului țintă:

  • Servicii în domeniul îmbunătățirii condițiilor de locuit: 50 membri
  • Servicii de educație:  110 copii
  • Măsuri de ocupare: 152 membri
  • Servicii sociale: 60 membri
  • Servicii medicale: 300 membri
  • Dezvoltare antreprenorială în cadrul comunității: 15 afaceri finanțate.
  • Măsuri de ocupare pentru 152 de persoane:

     
    • Curs de tehnologia informației și comunicațiilor;
    • Curs de calificare în ocupația de lucrător comercial;
    • Curs de calificare în ocupația de bucătar;
    • Curs de calificare în ocupația de ospătar.

    Măsuri educaționale pentru 110 copii:

    • Kituri educaționale;
    • Laborator de informatică;
    • Rechizite;
    • Masă caldă zilnic;
    • Activități educaționale de tip “Școală după școala”;
    • Activități de educație formală și non formală;
    • Consiliere socială;
    • Subvenții de 1500 lei/copil/an;
    • Excursii și tabere.

    Îmbunătățirea condițiilor de locuit pentru 50 de persoane:

    • Ingienizare;
    • Reabilitare;
    • Modernizare;
    • Extindere în valoare totală 18.683 lei/ gospodărie.

    Servicii medicale pentru 300 de persoane:

    • Analize anuale și consultații generale;
    • Consultații de specialiate;
    • Workshopuri pe teme de sănătate, igienă, prevenirea TBC, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, bolile cardiovasculare.

    Servicii sociale pentru 60 de persoane:

    • Îmbinarea activităților pentru copii cu activitățile specifice vârstnicilor sub denumirea „Bunicii și copiii comunității”;
    • Socializare și timp liber prin întâlnirea dintre cei 60 de bătrâni și copiii din programul “Școala după Școală”;
    • Sesiuni de informare în domeniul sănătății și igienei.

    Dezvoltare antreprenorială în cadrul comunității – 15 afaceri finanțate

    • Consultanță și asistență antreprenorială în vederea demarării de activități independente;
    • acordarea microgranturilor pentru dezvoltarea/ funcționarea a minim 15 afaceri, în limita a 25.000 euro.

    Tot în cadrul acestui proiect, în funcție de nevoile oamenilor, aceștia vor beneficia și de asistență juridică pentru reglementarea actelor, dar și de activități prin care se dorește combaterea discriminării și promovarea multiculturalismului.

Etichete: amurgului, daniel florea, proiect, Sector 5

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE