Vicepreședintele CJ Prahova, Radu Ionescu, REŢINUT de DNA pentru luare de mită UPDATE



Vicepreședintele CJ Prahova, Radu Ionescu, a fost adus, marți, cu mandat, la sediul DNA Ploiești pentru a fi audiat în legătură cu fapte de corupție care ar fi fost comise în mandatul pe care acesta l-a deținut anterior, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Vicepresedintele CJ Prahova, Radu Ionescu, adus cu mandat, la sediul DNA Ploiesti
Vicepreședintele CJ Prahova, Radu Ionescu, adus cu mandat, la sediul DNA Ploiești

UPDATE 14.20 Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova Radu Ionescu a fost reţinut, marţi după-amiază, după aproape patru ore de audieri la sediul DNA Ploieşti, în dosarul în care este acuzat că a primit mită un autoturism de lux pentru a acorda preferenţial contracte derulate din fonduri ale CJ.

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 1 martie 2016, a inculpatului  IONESCU CEZAR LIVIU RADU, vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, la data faptelor și în prezent, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii noiembrie 2006, inculpatul Ionescu Cezar Liviu Radu, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, a pretins și primit de la un om de afaceri (denunțător în cauză) un autoturism marca Volkswagen Golf, în valoare de 22.347 euro, în scopul de a sprijini societatea acestuia din urmă referitor la derularea unor contracte de lucrări încheiate cu Consiliul Județean Prahova și efectuarea la timp a plăților aferente.

Autovehiculul în cauză a fost primit prin intermediul unei alte firme care, în perioada 22.12.2006 - 11.05.2009, a achitat ratele de leasing din sumele virate de societatea omului de afaceri, în baza unui contract fictiv încheiat între cele două societăți", a precizat DNA.

____________________________________________________________---

Potrivit surselor citate, Radu Ionescu ar fi suspectat că a primit cu titlu de mită un autoturism în valoare de 26.000 euro pentru a acorda în mod preferențial contracte unei anumite firme de construcții.

Sursele citate au precizat că mașina respectivă ar fi fost primită de Ionescu în 2007, când era vicepreședinte al CJ, ratele de leasing pentru achitarea autoturismului fiind încheiate în 2009, iar în această perioadă Ionescu s-a folosit de respectivul autoturism.

Radu Ionescu a fost vicepreședinte CJ Prahova în perioada 2004-2008, el deținând și în prezent aceeași funcție în care a fost numit în primăvara anului 2015 din partea UNPR Prahova.

Etichete: Radu Ionescu, Radu Ionescu DNA, Vicepreședintele CJ Prahova

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE