Viceprimarul din Videle, REŢINUT, primarul - sub control judiciar, după ce au luat mită



Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 27.01.2016, a inculpatului NEDELCU FLORIN MARIUS, viceprimar al oraşului Videle, cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Viceprimarul din Videle, RETINUT, primarul - sub control judiciar, dupa ce au luat mita (Foto ziare.com)
Viceprimarul din Videle, REŢINUT, primarul - sub control judiciar, după ce au luat mită (Foto ziare.com)

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 29 ianuarie 2016, față de inculpatul BĂDĂNOIU NICOLAE, primar al oraşului Videle, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

La începutul lunii iunie 2015, inculpatul Nedelcu Florin Marius, în calitate de viceprimar al oraşului Videle, a pretins iniţial suma de 45.000 lei de la un om de afaceri (denunțător în cauză), căruia i-a propus să îl sprijine în atribuirea unui contract finanţat de la bugetul local pentru construirea unor terenuri de sport sintetice în oraşul Videle.
Deşi omul de afaceri i-a comunicat inculpatului faptul că preţul de execuţie, în condiţiile legale de respectare a normativelor tehnice, depăşea valoarea de 550.000 lei, viceprimarul Nedelcu Florin Marius, sub pretextul că lucrările de executare a proiectului trebuiau efectuate formal şi în mod superficial, i-a transmis denunţătorului că bugetul aprobat a fost de 387.000 lei cu TVA inclus şi că acest plafon nu poate fi depăşit sub nici o formă.
Totodată, inculpatul Nedelcu Florin Marius l-a convins pe omul de afaceri că verificarea modului de executare a lucrărilor este tot atributul primăriei în calitate de beneficiar şi că nu vor fi probleme cu plăţile.
În schimb, denunțătorul urma să îi dea inculpatului suma de 45.000 de lei, parte din plăţile pe care primăria Videle trebuia să le facă pentru executarea terenurilor de sport respective.
În același context, inculpatul Nedelcu Florin Marius a pretins de la omul de afaceri emiterea unei facturi fictive plătită de primărie, în valoare de 10.000 lei, aferentă unor servicii de masa şi cazare, deşi firma denunţătorului nu avea un astfel de obiect de activitate.
Precizăm că, din cei 10.000 lei, denunţătorul trebuia să-i restituie inculpatului 8.000 lei, în considerarea ajutorului ce urma să-i fie dat, suplimentar faţă de suma de 45.000 lei.

La data de 17 iulie 2015, între firma denunțătorului și primăria Videle a fost încheiat un contract de lucrări având obiectul menționat mai sus, documentul fiind semnat de viceprimarul Nedelcu Florin Marius, în calitate de reprezentant al Primăriei Videle, conform înțelegerii cu primarul Bădănoiu Nicolae, care plecase în concediu de odihnă.
În perioada imediat următoare, în vederea primirii sumelor de bani cu titlu de mită, inculpatul Nedelcu Florin Marius a beneficiat de ajutorul celuilalt inculpat care a exercitat presiuni asupra denunţătorului, prin „obligarea" acestuia la respectarea condiţiilor din caietul de sarcini, deşi primarul orașului Videle cunoştea că acesta din urmă nu le poate îndeplini.
Astfel, în condițiile de mai sus, denunţătorul a remis inculpatului Nedelcu Florin Marius suma de 23.000 lei, urmând ca ulterior să-i dea și diferenţa.
La data de 26 ianuarie 2016, inculpatul Nedelcu Florin Marius a mai primit suma de 15.000 lei, reprezentând o nouă tranşă din mită, fiind surprins în flagrant de organele de urmărire penală.
Această sumă de bani urma a fi împărţită în mod egal cu primarul Bădănoiu Nicolae, în baza înţelegerii iniţiale avută cu inculpatul Nedelcu Florin Marius.

Inculpaților Nedelcu Florin Marius și Bădănoiu Nicolae li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 28 ianuarie 2016, față de inculpatul Nedelcu Florin Marius, procurorii anticorupție au dispus măsura controlului judiciar pe cauțiune pentru o perioadă de 60 de zile.

Inculpatul va depune, în termen de 10 zile de la data emiterii ordonanței de dispunere a măsurii preventive respective, o cauțiune în valoare de 30.000 lei, ce va fi consemnată pe numele inculpatului la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției, la o unitate bancară.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Etichete: DNA, mită, primar videle, viceprimar videle

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE