Victimele violenţei în familie primesc lunar 1.500 de lei pentru chirie de la Primărie



Consiliul General al Capitalei a adoptat în şedinţa de marţi un proiect de hotărâre care prevede acordarea a 1.500 de lei pentru plata chiriei lunare, în cazul victimelor violenţei în familie, pe durata reabilitării.

Bani
Bani

Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară, la propunerea primarului general, Gabriela Firea.

"Cred că trebuie să facem mai mult pentru femeile din România, din Bucureşti, nu doar să le oferim zâmbete şi flori de 1 şi 8 Martie. De aceea vin în faţa dumneavoastră cu un proiect care se numeşte 'Împreună' şi care va fi aplicat de către DGASMB. Şi anume, femeile care sunt victime ale violenţei în familie să poată să aibă o soluţie de a ieşi din mediul în care sunt abuzate, iar primăria, prin DGASMB, să le plătească o chirie lunară în cuantum de 1.500 de lei pe perioada reabilitării", a spus edilul general.

Ea a atras atenţia asupra faptului că violenţa în familie este un fenomen "îngrijorător", care ia amploare.

"În utimul an, în România, s-au înregistrat 35.000 de cazuri, raportate la poliţie, de victime ale violenţei în familie. Din Bucureşti sunt 3.500. Fenomenul se extinde, este un fenomen deja care capătă amploare. Anul trecut doar au crescut cu 30% acele ordine care protejează victima, ordine de restricţie de apropiere. Prin urmare, este un fenomen care ia amploare, un fenomen îngrijorător şi cred că avem cu toţii datoria să contribuim atât la limitarea lui, dar şi la salvarea acestor femei, care sunt victime ale violenţei în familie", a spus ea.

Etichete: chirie, primărie, victime, violenţă în familie

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h