Victor Ponta: Momentan, vom crește DOAR SALARIILE MEDICILOR



Premierul Victor Ponta a declarat, marți seara, că momentan, singura categorie profesională care va beneficia de creșteri salariale este cea a medicilor, după ce, recent, profesorii și polițiștii au amenințat cu proteste dacă Guvernul nu va crește salariile și pentru ei.

Victor Ponta: Momentan, vom creste DOAR SALARIILE MEDICILOR
Victor Ponta: Momentan, vom crește DOAR SALARIILE MEDICILOR
Foto: monitorulcj.ro

Potrivit lui Ponta, Guvernul va adopta ordonanţă de urgenţă în şedinţa Executivului de săptămana viitoare, privind majorarea de 25% a salariilor pentru tot personalul sanitar, de la 1 octombrie. 

Șeful Executivului a declarat că, cu banii existenți la acest moment, este posibilă doar creșterea salarială a medicilor, nu și cea a profesorilor și polițiștilor, care au cerut, la rândul lor, creșteri salariale.

"Atunci când a fost vorba despre măririle la profesori, pe care le primesc anul asta, medicii nu au fost contra. Acum, când avem posibilitatea, prin economii în sistem, cred că aşa este corect faţă de medici. În rest, toată lumea îşi doreşte un salariu mai mare. Deocamdată se poate doar pentru medici. Azi, cu banii pe care îi avem, putem să majorăm pentru medici aşa cum anul trecut am făcut pentru profesori. Când se poate, se poate", a spus Victor Ponta la România TV.

Salariile medicilor vor fi majorate cu 25% din luna octombrie, a anunţat, marţi, premierul Victor Ponta.

Liderul Sindical al Polițiștilor, Iulian Surugiu, a declarat, marți, că polițiștii vor ieși în stradă dacă Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor Publice nu vor aproba grila de salarizare, în forma discutată, subliniind faptul că nu va accepta mai puțin de 25% începând cu 1 ianuarie 2016. Vezi detalii AICI

De asemenea, și profesorii vor salarii mai mari, în contextul creșterilor salariale pentru medici. Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" solicită ca și personalul din învățământ să beneficieze de venituri mai mari

Etichete: crestere salarii, crestere salarii medici, crestere salarii politisti, crestere salarii profesori, Guvernul României, majorare salarii, Victor Ponta

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE