Victoria armatei române la Budapesta se întoarce pe Arcul de Triumf, după 50 de ani



O placă ce ilustrează pătrunderea Armatei Române în Budapesta în anul 1919 va fi montată pe monumentul Arcului de Trimf, din Bucureşti, informează reprezentanţii Ministerului Culturii. Inscripția basorelief a fost scoasă de pe Arcul de Triumf a fost scoasă în 1953, conform Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic București.

Arculd e triumf
Arculd e triumf

"Placa amplasată pe arcada interioară a emblematicului monument, Arcul de Triumf, a fost scoasă în timpul regimului comunist. Este vorba despre basorelieful 'Budapesta' care făcea cinste ostaşilor Armatei Române. În  proiectul de restaurare al Arcului de Triumf, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a prevăzut recent montarea unei plăci identice în acelaşi loc în care era amplasată placa iniţială", anunță Ministerul Culturii.

Iată și povestea scoaterii basoreliefului de pe Arcul de TRiumf, conform AMPT: "Din relatarile colaboratorilor AMPT, personalitati ale culturii romane, academicieni, arhitecti, istorici etc cunoastem fara umbra de indoiala adevarul in legatura cu respectiva interventie, din relatarile regretatului academician Florin Constantiniu, precum si din lucrarea acestuia "O istorie sincera a poporului roman". Astfel,

la o sedinta a Comisiei Monumentelor Istorice din anul 1953, in plina perioada communist-stalinista, s-a luat hotararea ca inscriptia Budapesta sa fie stearsa de pe tampla interioara a arcadei Arcului de Triumf, in sedinta respective motivandu-se ca batalia respectiva a fost o victorie impotriva bolsevismului, intr-o batalie care excedea ca timp cadrul desfasurarii Primului Razboi Mondial.

Inscriptia, aplicata in anul 1936, evoca lupta Armatei Romane pentru elibererea Budapestei de trupele rebele ale agentului sovietic Bella Kuhn la 1919, la cateva luni dupa sfarsitul primului razboi mondial.

Hotararea Comisiei, forul tutelar atotputernic, in masura sa decida la acel moment soarta monumentelor istorice, a fost ca inscriptia sa fie desfiintata prin BUCEARDARE, procedeu care presupune spargerea cu dalta a altoreliefului inscriptiei pana la nivelarea totala, fara posibilitatea refacerii inscriptiei in suportul de piatra.

Printr-o minune, si prin eroismul nestiut al muncitorilor chemati sa puna neintarziat in practica hotararea Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice, inscriptia nu a fost buceardata, ci astupata cu mortar. ( din relatarile acad. Constantiniu si prof. Neculai Moghior ). Pana in acest moment, nu se cunoaste insa cu precizie acest aspect, daca inscriptia mai exista sub stratul de mortar, sau a fost buceardata si abia apoi astupata cu mortar.

Astfel, nu numai ca din 1953 pana in prezent inscriptia nu a fost scoasa la iveala, dar nici macar nu s-au intreprins cercetari in firida astupata cu mortar, pentru a cunoaste cu certitudine prezenta sau absenta din firida a literelor B U D A P E S T A.

Afirmatia conform careia in anii '80 firida ar fi fost restaurata, pentru ca in anii 2005-2009 autoritatea publica locala ar fi dispus astuparea cu ciment a inscriptiei, este o minciuna si o calomnie, pentru ca o asemenea interventie la un monument istoric, fara avizul Ministerului Culturii constituie infractiune.

Chemam autorii delatiunii sa se adreseze Politiei cu dovezi in sensul celor relatate. Daca exista un singur muncitor care a executat lucrarea respectiv, daca exista o fotografie a inscriptiei presupus dezvelite in anii 80, sau orice alta proba materiala a celor afirmate, suntem imediat dispusi sa asiguram continuarea unei investigatii ample in aceasta directie. In acest moment nu o consideram decat un atac nejustificat si nedemn la adresa Autoritatii Publice Locale, din interese vadit altele decat protejarea si conservarea patrimoniului cultural national." - arată comunicatul AMPT.

Etichete: Arcul de Triumf, armată, Basorelief, Budapesta, promo

0/8 COMENTARII
dragomir
19 oct 17:10
+0
VOTURI
-0
atat timp cand noi calcam poruncile de la TATAL DUMNEZEU,IUBIREA,CUVANTUL SI FAPTELE BUNE,SI SUSTINEM MIZERIA SI MINCIUNA,SI VOIA SATANEI,O SA AVEM MULT DE TRAS.......
dragomir
19 oct 17:01
+0
VOTURI
-0
mai voi faceti cum fac si popiii,construiti,monumente si biserici,unde va ie adevarata credinta,de semeni vostri?luati ma de la sfinti pamanesti si de la conducatori faptele bune.POPORUL ARDE SI VOUA VA ARDE DE NATIONALISM,CE NE-AM NASCUT NOI MAI OAMENI?
Constantin Sergiu
11 oct 20:26
+0
VOTURI
-0
DACA NU FACE NIMENI UN PIC DE ZARVA, NU SE INTAMPLA NIMIC! RUSINE MINISTERULUI DE CULTURA! RUSIIIINE!!!
Horty
11 oct 17:49
+0
VOTURI
-0
BRAVO! Sa scrie mare si clar ca armata romana a intrat in Budapesta
VlaDracul
11 oct 14:38
+0
VOTURI
-0
Desteapta-te romane ! Somnul ratiunii naste monstrii !
Brad
11 oct 14:16
+0
VOTURI
-0
Foarte bine fac. In razboiul din 1919-1920, puterea bolsevica maghiara a contestat actul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 si a facut impudenta sa treaca de la faza injuraturilor si minciunilor (unde sunt si azi ungurii) la interventia armata in Transilvania. Ce a urmat, se stie. Au reusit sa impinga putin diviziile ardelene din fosta armata austro-ungara dar s-au oprit cand au dat de efectivele Armatei Regale a Romaniei. Romanii i-au pus pe fuga pe soldatii maghiari, care au fost scosi din Ardeal mai repede decat intrasera si fugariti de cavaleria romana fix pana la Budapesta. Baricadati in oras, ungurii au primit un ultimatum de la romani sa se predea altfel toata artileria romaneasca va face praf si pulbere Budapesta. S-au predat. La intrarea armatei noastre in oras au vazut ca romanii nu aveau decat 4 sau 5 piese de artilerie, fiindca nu fusese nimeni nebun sa traga cu caii toate fierataniile de tunuri pana in centrul Ungariei.
OÑ-DIN-NEAMUL-OAMENILOR
11 oct 13:34
+0
VOTURI
-0
BRAVO ARMIA-ROMANA--BROVO POPOR ROMAN--UMILIT SI JIGNIT DE CATRE CLASA POLITICA ROMANEASCA----CAND O SA INVETE AMATORI POLITICIENI , ROMANII CA POPORUL VREA ---RESPECT----ATAT------R E S P E C T ----
alina
11 oct 12:42
+0
VOTURI
-0
O masura normala, felicitari celor care s-au zbatut pentru a repara Arcul de triumf.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h