Consiliul general a hotărât: Pietonii vor fi băgați sub pământ la Piața Romană



Consiliul General al Municipiului București a votat vineri proiectul “Planul Urbanistic Zonal – Modernizare Piata Romana si Pasaj Pietonal sector 1". Reprezentanți ai societății civile s-au declarat împotriva acestui proiect, care bagă pietonii sub pământ și încurajează folosirea autoturismelor în centrul orașului, dar degeaba: dezbaterea publică are doar natură consultativă, iar Primăria poate să nu țină cont de argumentele opozanților. Construirea Pasajului pietonal va conduce la eliminarea trecerilor de pietoni de pe Bd. Magheru.

"Platforma pentru Orase Durabile se opune acestui proiect si solicita consilierilor generali sa dea dovada de responsabilitate fata de oras si de respect fata de locuitorii orasului si sa respinga proiectul." - se arată într-un comunicat al Platformei remis redacției.  In luna martie a acestui an a avut loc la sediul Primariei Municipiului Bucuresti o dezbatere publica pe marginea acestui proiect. La dezbatere au participat atat locuitori ai zonei, cat si reprezentanti ai organizatiilor non-guvernamentale.

Iată și argumentele Platformei pentru Orașe Durabile împotriva acestui proiect: 

1. Desfiintarea trecerilor de pietoni si a semaforizarii in zona va avea drept efect o si mai accentuata congestionare a traficului. Facilitarea tranzitului cu automobilul personal are drept efect incurajarea soferilor de a tranzita respectiva zona. Astfel ca este de asteptat ca numarul masinilor care vor trece prin centrul orasului sa fie si mai mare decat este in prezent si, deci, sa persiste fenomenul de ambuteiaj auto.

2. Incurajarea traficului auto prin centrul orasului este o politica invechita, evitata de marile capitale europene. Pentru rezolvarea problemelor de mobilitate urbană, soluțiile actuale vizează dezvoltarea insfrastructurii dedicate transportului public in comun si infrastructura eficienta pentru biciclisti. Solutia propusa de Primarie este anacronica si nu raspunde in mod direct problemei de mobilitate.

3. Mutarea pietonilor in subteran este o masura care arata dispretul fata de locul pietonului in oras. Desi in toate politicile de dezvoltare urbana din Europa pietonul reprezinta prioritatea, in Bucuresti, prin masura de a elimina pietonul de la suprafata, autoritatile publice arata dispret fata de locul pe care un cetatean trebuie sa il ocupe in spatiul urban.

4. Fondurile alocate în acest moment pentru acest proiect sunt insuficiente raportate la intreaga investitie si, deci, riscam deschiderea unui nou santier pentru o perioada nederminata. In bugetul pentru anul 2013, suma alocata pentru acest proiect este de 5 milioane de lei. Avand in vedere ca investitia a fost esimata de municipalitate la 15 milioane de euro, exista riscul de a deschide un nou santier care va stanjeni pietonii si circulatia in zona pana la momentul in care vor fi identificate sumele necesare completarii bugetului.

In virtutea celor de mai sus, consideram proiectul ca fiind nociv pentru oras si solicitam Consiliului General sa voteze tinand cont de binele public si de politicile publice in domeniu. Speram ca dezbaterea publica din luna martie sa nu se dovedeasca a fi fost doar un exercitiu formal si solicitam consilierilor generali sa dea dovada de respect fata de opiniile celor pe care ar trebui sa ii reprezinte si sa ia in considerare rezultatele dezbaterii publice."

În cadrul dezbaterii, proiectantul acestei lucrări, arhitectul Alexandru Beldiman, a prezentat schimbările ce vor avea loc în Piața Romană odată cu finalizarea proiectului. Printre acestea se numără: dispariția trecerilor de pietoni de pe Bd. Magheru și de pe restul de străzi care converg în Piața Romană, plantarea unui număr mare de arbori în zonă, de-a lungul Bd. Magheru, reamenajarea trotuarului și a mobilierului stradal pe modelul lucrărilor începute deja între Piața Universității și blocul Eva, relocarea chioșcurilor de lângă intrarea la stația de metrou în pasajul subteran. 

Pasajul pietonal va avea cinci ieșiri cu scări rulante și lifturi: două la ASE, una în faţă la coloane, una în faţă la BCR şi una între Bd. Lascăr Catargiu şi Bd. Dacia. Astfel, traversarea intersecției se va face exclusiv prin subteran, precum în Piața Universității. În plus, la fel ca pasajul de la Universitate, pasajul de la Romană va fi conectat cu stația de metrou, iar în interior va adăposti magazine și posibile galerii de artă. 

Iluminarea pasajului se va face prin două luminatoare, amplasate în centrul intersecției, care se vor putea deschide pentru a permite aerisirea pasajului, potrivit arhitectului Beldiman. Arhitectul nu a explicat însă cum se va face aerisirea, având în vedere că pe deasupra vor trece mașini care vor elimina noxe.

Etichete: Consiliul General, vot

0/6 COMENTARII
vlad
30 mai 08:47
+0
VOTURI
-0
Se poate discuta mult pe tema asta, daca e bun sau nu proiectul, daca e bine sa incurajam traficul pe strazile din centru (eu zic ca nu). Dar pana la urma, ramane un proiect scump si care nu este necesar!! Sunt alte proiecte neterminate sau neincepute care chiar sunt esentiale.... de ce irosim banii pe niste mofturi??? Raspund tot eu: pt ca scopul proiectului asta nu e pasajul, ci spatiile comerciale de-acolo, care o sa fie date gratis in concesiune constructorului pe 50 de ani... de fapt pasajul are ca scop sa forteze pietonii sa treaca prin noul lor mall :)
Joe Indianul sarcastic
29 mai 20:50
+0
VOTURI
-0
Da-i dreak de pietoni. Niste amarasteni care impiedica masinile sa circule pe unde vor sau sa parcheze pe trotuare.
Daca n-au masini, sa stea dreak in casa...
Chiar Eu
29 mai 20:13
+0
VOTURI
-0
@Vlad
A fost o greseala si daca citeai ai fi inteles ca ma refeream la traficul rutier. Oricum, nu stiam ca oameni de ultima speta comenteaza pe acest site. Eu m-am exprimat civilizat dar cu asemenea specimene nu ai ce sa vorbesti: "esti idiot baiatule", "Citeste ce ai scris handicapatule". Chiar nu citeste nimeni comentariile inainte de a fi postate pe acest site?
Vlad
29 mai 19:55
+0
VOTURI
-0
Cel care semnezi "chiar eu", esti idiot baiatule. Citezi frazele lui "Mihai", dar nu intelegi nimic din ele. Citezi "descurajarea traficului rutier" de la Mihai, inschimb te referi la " descurajarea traficului pietonal". Citeste ce ai scris handicapatule. Nu are nicio legatura cu comentariul lui Mihai. Una spune el, altceva combati tu.....ai IQ-ul mic de tot.
Chiar Eu
29 mai 17:08
+0
VOTURI
-0
@Mihai
“Chestia cu descurajarea traficului rutier in centru e o tampenie; traficul e acelasi fie ca e in subteran, fie ca e la suprafata !” Daca descurajarea traficului pietonal este o tampenie, cum se explica faptul ca orasele vest europene restrictioneaza accesul masinilor personale in centru (ex. Londra) si incurajeaza deplasarea cu mijloacele de transport in comun si bicileta. Oricum traficul nu va fi fluidizat cine stie ce. Din folografie se vede ca oricum pentru a traversa intersectia din diferite directii, trebuie sa existe semafoare. Si chiar daca traversezi intersectia nu iesi pe autostrada, tot pe niste strazi aglomerate si « nefluidizate » te duci.

« Cei care spun ca acestea sunt anacronice sunt tembeli, nu au calatorit in strainatate, sau daca au facut-o, n-au inteles nimic ! Oraseele care nu au astfel de pasaje nu au in schimb trafic auto, sau au un trafic auto redus. «
Nu cred ca intelegi foarte bine. Orasele care nu au astfel de pasaje au trafic redus pentru ca el a fost descurajat si au fost create alternative la acesta. Nu este un dar de la mama natura! Astfel de orase incearca sa fie cat mai prietenoase cu pietonii si sa ii puna in prim plan. Nu ii baga in galerii! La noi in schimb, in centrul preocuparilor lui Oprescu este masina personala. Pe altii ii preocupa ca orasul sa fie cat mai prietenos cu oamenii, spatiul verde, reducerea poluarii si transportul in comun mai putin poluant, monumentele. Oprescu baga pietonii in subteran, face poduri, pasaje, incurajeaza traficul cu masina personala, betoneaza parcuri, distruge monumente… sa fie poluare pentru toata lumea.
mihai
29 mai 15:48
+0
VOTURI
-0
Chestia cu descurajarea traficului rutier in centru e o tampenie; traficul e acelasi fie ca e in subteran, fie ca e la suprafata ! Nu vor tranzita zona soferii doar pt. ca stiu ca traficul pietonal e in subteran. Masinile vor trece pe acolo pentru ca trebuie sa treaca din Bd. Magheru in Bd. Lascar Catargiu (si invers, indiferent de pasajul subteran. Dimpotriva, pasajul subteran va facilita traversarea intersectiei de catre pietoni, intrucat acestia nu vor mai avea de asteptat la semafor pe trotuarul intesat de chioscuri oribile trecerea masinilor. Daca se doreste descurajarea traficului auto acolo, inchideti circulatia pana la Piata Victoriei. Pasajele pietonale, subterane sau supraterane nu fac decat sa faciliteze traficul pietonal si sa nu-l mai intersecteze cu cel auto. Cei care spun ca acestea sunt anacronice sunt tembeli, nu au calatorit in strainatate, sau daca au facut-o, n-au inteles nimic ! Oraseele care nu au astfel de pasaje nu au in schimb trafic auto, sau au un trafic auto redus. Daca nu iei masuri pt. restrictionarea traficului auto in centru (adica taxe de tranzitare sau chiar locuri putine de parcare, ca sa nu mai fire tentati soferii sa vina cu masinile, atunci trebuie sa desparti fluxul pietonal de cel auto prin pasaje. Noi vrem ca pietonii sa fie la suprafata, dar sa pastram neatins traficul auto.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h