Vizele pentru Canada vor fi ELIMINATE de anul viitor. Anunţul preşedintelui



Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat vineri la Bruxelles că România a ajuns la o înţelegere rezonabilă cu Canada privind eliminarea vizelor de la 1 decembrie 2017, astfel că ţara noastră nu mai are obiecţii faţă de Acordul economic UE-Canada (CETA).

Vizele pentru Canada vor fi ELIMINATE de anul viitor
Vizele pentru Canada vor fi ELIMINATE de anul viitor

''Am o veste în această dimineaţă. În această dimineaţă s-a ajuns la un acord cu partea canadiană, un acord rezonabil pentru ambele părţi şi în acest fel suntem în situaţia foarte potrivită pentru discuţia de astăzi să ne retragem rezerva pe care am declarat-o faţă de CETA. România nu mai are niciun fel de obiecţiuni faţă de Acordul comercial cu Canada'', a spus şeful statului.

Astfel, potrivit acordului, de la 1 mai 2017 nu mai au nevoie de vize cei care au mai călătorit în Canada, iar de la 1 decembrie 2017 se elimina total vizele pentru români. Canada ar putea reveni asupra deciziei dacă numărul de imigranţi ilegali este foarte mare, dar doar în primii trei ani de la ridicarea vizelor.

Etichete: Klaus Iohannis, viza america, viză canada, viza canada eliminata

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE