Vocea din RATB: Cine este femeia care ne spune zilnic ce stație urmează



Orice bucureștean a auzit, măcar o dată în viață, vocea din RATB. De 14 ani, ne informează zilnic ce stații urmează în traseul nostru. B365.ro a aflat cine este și cum a ajuns să fie cea mai cunoscută voce din Capitală.

Anca Alvirescu are 45 de ani și, în anul 1998, s-a angajat la RATB, la biroul de Marketing. Exista pe atunci acolo un studio video, în care se făceau filmulețe de prezentare pentru vehiculele noi achiziționate de Regie. La început, era doar vocea de pe acele filmulețe. La un an după, a ajuns să fie vocea RATB de peste tot.

Sistemul de anunț vocal se implementase de aproximativ doi ani de zile, însă doar pe câteva troleibuze, pentru testare: vocile de atunci aparțineau tot unor angajate RATB, de la Serviciul Comercial. Când s-a implementat sistemul pe toate liniile, s-a ales însă o singură voce: cea a Ancăi. Șeful ei a întrebat-o dacă ar putea să facă și asta, dat fiind că avea deja experiență de la filmulețe.

Femeia povestește că prietenii i-au recunoscut imediat vocea când o auzeau prin autobuze, dar ei nu i s-a părut ceva extraordinar: "Eu, cel puțin, nici nu mi-am recunoscut vocea când am auzit-o prima dată într-un mijloc de transport. Țin minte că am fost pe o linie expres când m-am auzit prima dată. Mi se părea că se aude altfel."

Și nici fetița ei n-a recunoscut-o inițial: "Chiar a avut niște comentarii la adresa anunțului, la modul -Tanti asta ce spune acolo?- I-am spus că sunt eu când s-a făcut mai mare, dar nu a fost prea impresionată."

"Oricum, nu am avut felicitări sută la sută, mi s-a spus și că era prea moale vocea, prea fără viață uneori. Așa și este. Dar cred că la treaba asta e mai bine să fie mai liniștitoare", adaugă.

A luat niște lecții de dicție înainte să facă înregistrările, însă povestește că, înainte de angajarea la RATB, nu ține minte să-i fi fost remarcată vocea în vreun fel: "Țin minte că aș fi vrut să cânt la un moment dat , dar mi s-a spus să nu... (râde)" 

Povestește că i-a luat câteva zile bune până să facă toate înregistrările. Acum însă, e mai ușor. Merge la înregistrări mai rar, doar când apare o stație nouă sau se modifică denumirea uneia vechi.

Spune că nu a observat nici dacă i s-a schimbat vocea între timp, dat fiind că majoritatea înregistrărilor le-a făcut când avea 30 de ani.

Anca Alvirescu e bucureșteancă și a învățat la Liceul Industrial 22, pe timpul lui Ceaușescu. În aceea perioadă, nici nu se afișau stațiile și nici nu se punea problema de înregistrare audio. Dar, pe traseul ei zilnic, din Militari și până pe strada Occidentului, nici nu i s-a părut necesar: "Pe atunci nu se scria, nu era voce. Autobuzele erau arhipline, se circula pe scară, țin minte că mergeam cu o planșetă- cu o mână mă țineam de bară, iar un picior era în aer. Dar atunci era ceva normal. Trebuia să te descurci cu stațiile, se întreba."

Ea chiar se aștepta ca bucureștenii să fie deranjați, când s-a implementat anunțul audio: "Pentru că, atunci când mergi, ești tu cu gândurile tale, cu stresul căpătat", explică, "așa că mă gândeam că o să-i deranjeze. Nu mă așteptam să fie atât de utilă. Sunt oameni care merg zilnic și să auzi zilnic... dar nu au fost comentarii la adresa anunțului de stație, chiar ne trimiteau scrisori când era o decalare între stație și anunț sau când nu funcționa sistemul. Singura problemă a fost cu legăturile: pentru că, inițial, după ce spuneam ce stație urmează, spuneam și liniile cu care are legătură, iar asta chiar era obositor pentru călători. Așa că s-a scos partea asta."

Vocea Ancăi Alvirescu o găsiți în toate mijloacele de transport ale Regiei, inclusiv în autobuzele Bucharest City Tour, în prezentările din limba română și engleză.

Etichete: rabt, realitatea

0/1 COMENTARII
Hanca
19 Aug 13:06
+0
VOTURI
-0
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/vocile-sexy-ale-capitalei-177540.html

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE