Vopsea de păr PERICULOASĂ, pregătită să intre pe piaţa din România



Peste cinci tone de vopsea de păr care conţinea o substanţă chimică periculoasă pentru sănătatea oamenilor au fost descoperite de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor. Vopseaua urma să fi reambalată şi pusă pe piaţa din România. 

Vopsea de par PERICULOASA, pregatita sa intre pe piata din Romania
Vopsea de păr PERICULOASĂ, pregătită să intre pe piaţa din România

Potrivit unui comunicat al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Biroul Vamal Constanţa Sud a solicitat un control de specialitate pentru cantitatea de 5.133 de kilograme de vopsea de păr henna pudră, diferite culori, în valoare de 40.293 de dolari, o echipă de inspectorii de la CJPC verificând produsele şi documentaţia aferentă importului.

În urma verificărilor, au fost găsite 76.800 de plicuri din folie de aluminiu termosudată cu vopsea de păr sub formă de pudră henna, care urmau să fie ambalate în cutii din carton de către importator la sediul acestuia, după finalizarea procedurilor de import şi comercializarea acestora pe piaţa din România, scrie Mediafax.

"Din documentele care însoţesc produsele, cât şi din informaţiile înscrise pe cutiile din carton în care urmau să fie ambalate plicurile cu vopsea de păr, a reieşit că această pudră de henna conţine substanţa chimică para fenildiamina. Această substanţă chimică poate fi exprimată pe ambalaje sub următoarele forme: para fenildiamina, p-fenildiamina, 1-4 fenildiamina. În Directiva Europeană pentru produse cosmetice 76/768/EEC, Anexa 2 se prezintă lista substanţelor interzise în produsele cosmetice, precum şi în Regulamentul European 1223/2009 Anexa 2, la poziţia 1226, este menţionată substanţa para fenildiamina atunci când este utilizată în producerea vopselei de păr", se arată în comunicatul CJPC care precizează că inspectorii au interzis intrarea în ţară a transportului de vopsea de păr.

Conform sursei citate, între statele membre ale Uniunii Europene şi Comisia Europeană există un sistem de schimb rapid de informaţii privind produsele periculoase denumit sistem RAPEX. În sistemul de alerta RAPEX sunt notificate produse cosmetice similare (vopsea de păr henna) care au fost retrase de pe piaţă în ţări membre UE, deoarece prezintă un risc chimic datorat prezenţei substanţei para fenildiamina.

Etichete: folie aluminiu, interzis, vopsea de par, vopsea de păr henna pudră

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE