Votul prin corespondență, ADOPTAT de Camera Deputaților



Proiectul de lege privind votul prin corespondență a intrat miercuri la vot în plenul Camerei Deputaților, la o săptămână după ce a fost adoptat de Senat. Proiectul a trecut cu 257 de voturi pentru, 12 abţineri şi 30 împotrivă.

Votul prin corespondenta se va aplica DOAR la alegerile parlamentare
Votul prin corespondenţă se va aplica DOAR la alegerile parlamentare

Camera Deputaţilor este for legislativ decizional, proiectul de lege trecând de Senat în 20 octombrie.

Deputaţii UDMR au părăsit sala de plen a Camerei Deputaţilor, la dezbaterea legii votului prin corespondenţă, în semn de protest faţă de faptul că articolele proiectului se discutau în procedură de urgenţă, fără susţinerea amendamentelor, potrivit deputatului Marton Arpad. 

Marți, Comisia parlamentară pentru cod electoral a adoptat raport de admitere pentru acest act normativ.

Totodată, comisia a decis că votul prin corespondență va fi aplicat doar la alegerile parlamentare, nu și la cele prezidențiale și europarlamentare, așa cum era prevăzut în proiectul inițial adoptat de Senat.

Președintele comisiei, Gabriel Vlase, a spus că proiectul de lege privind votul prin corespondență va fi unul pilot, iar votul prin corespondență se va aplica deocamdată doar la alegerile pentru Camera Deputaților și Senat, urmând ca, "în funcție de ce se întâmplă în toamna anului viitor, când vor fi alegeri parlamentare", să se aplice acest vot și pentru alte tipuri de alegeri.

Un alt amendament propus de PSD și adoptat marți de comisie prevede că divulgarea secretului votului poate intra sub sancțiunea legii penale, la fel și exercitarea votului în numele altei persoane.

Parlamentarii din Comisia pentru cod electoral au eliminat din proiectul de lege prevederea potrivit căreia cetățenii români cu domiciliul în străinătate care doresc să voteze prin corespondență se puteau înscrie în Registrul electoral online.

Comisia a mai decis că "cetățenii români cu domiciliul în străinătate care doresc să se înregistreze pentru votul prin corespondență trebuie să se înscrie în Registrul electoral, cu opțiunea pentru votul prin corespondență în baza unei cereri scrise datate și semnate, depuse personal sau transmise prin poștă către misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reședință, la care anexează o copie a pașaportului cu mențiunea statului de domiciliu, respectiv o copie a actului de identitate".

Etichete: Camera Deputatilor, vot prin corespondență

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE