VREME caldă în Bucureşti şi la munte, în week-end. PROGNOZA METEO 24-26 APRILIE



VREMEA BUCUREŞTI. PROGNOZA METEO. Week-end-ul aduce vreme frumoasă, cu temperaturi ridicate şi cer senin, în Bucureşti şi la munte, în perioada 24 - 26 aprilie.

VREME calda in Bucuresti si la munte, in week-end. PROGNOZA METEO 24-26 APRILIE
VREME caldă în Bucureşti şi la munte, în week-end. PROGNOZA METEO 24-26 APRILIE
Foto: B365.ro

VREMEA IN BUCURESTI AZI, VINERI, 24 APRILIE 2015. Vineri se anunţă o zi perfectă de primăvară cu soare, câteva adieri ale vântului. Termometrele vor indica 22...23 de grade C la amiază.

PROGNOZA METEO AZI, VINERI, 24 APRILIE 2015. Şi la nivelul întregii ţări vom avea parte de aceeaşi vreme frumoasă şi din ce in ce mai caldă. La amiază, temperaturile vor ajunge să fie mai ridicate decât normalul perioadei, respectiv de la 14 grade pe litoral până la 24 de grade în Crişana şi Banat. Cerul va fi aproape lipsit de nori, mai puţin în vestul şi sud-vestul ţării unde, spre seară se înnorează şi pe alocuri îşi fac apariţia ploile de vară, de scurtă durată. Vântul rămâne destul de liniştit, aşa că ne putem bucura din plin de vremea însorită şi caldă.

VREMEA IN BUCURESTI MÂINE, SÂMBĂTĂ, 25 APRILIE 2015. Sâmbătă, soarele va fi generos, până spre seară când se arată câţiva nori ce pot aduce şi câţiva stropi de ploaie. Vântul va fi cel mult moderat şi sunt anunţate 22...23 de grade C la amiază.

PROGNOZA METEO MÂINE, SÂMBĂTĂ, 25 APRILIE 2015. Vremea rămâne destul de fumoasă şi caldă, sâmbătă, la nivelul întregii ţări, chiar dacă se înmulţesc norii după-amiază, când local în zona de munte, pe arii restrânse în vestul şi nordul teritoriului şi izolat în rest, vor aduce averse slabe, cu tunete şi fulgere. Vântul este puţin mai sprinten prin Câmpia de Vest şi Dobrogea, dar fără să fie supărător. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 grade în sud-estul extrem şi 24 de grade în Muntenia şi Moldova, mai scăzute numai pe litoral şi în deltă spre 13...14, unde se resimt efectele moderatoare ale Mării Negre.

VREMEA IN BUCURESTI DUMINICĂ, 26 APRILIE 2015. Duminică, valorile termice vor rămâne mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei, astfel că temperatura maximă va fi de 23...24 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

PROGNOZA METEO DUMINICĂ, 26 APRILIE 2015. Duminică, vremea se va menţine caldă pentru această perioadă, dar va fi şi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales după-amiaza şi noaptea, când local în jumătatea de vest şi la munte şi pe arii mai restrânse în rest vor fi averse slabe şi descărcări electrice. Vântul se agita pe litoral, dar şi pe crestele Carpaţilor Orientali, în timp ce maximele termice se vor situa între 19 grade în Estul Transilvaniei şi 25 de grade în zonele de câmpie, din nou mai scăzute pe litoral, unde nu vor fi mai mult de 14...18 grade, potrivit Româniatv.net.

Etichete: 24 aprilie, 25 aprilie, duminică 26 aprilie, prognoza meteo, prognoza meteo azi, prognoza meteo azi bucurești, prognoza meteo mâine, vremea bucuresti, vremea bucuresti azi, vremea bucuresti maine, vremea bucuresti trei zile, vremea în weekend

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE