Vreme caldă, în acest weekend, în București. PROGNOZA METEO 18-20 DECEMBRIE



PROGNOZA METEO PENTRU WEEKEND 18-20 DECEMBRIE. Temperaturile vor fi mai mari decât normalul acestei perioade în București. Astfel, sâmbătă și duminică mercurul din termometre va urca la amiază până la 9-10 grade. 

Vreme calda pentru aceasta perioada in Bucuresti. PROGNOZA PENTRU WEEKEND 18-20 DECEMBRIE
Vreme caldă pentru această perioadă în București. PROGNOZA PENTRU WEEKEND 18-20 DECEMBRIE

VREMEA ÎN BUCUREȘTI

PROGNOZA METEO VINERI, 18 DECEMBRIE 2015. În Bucureşti, cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii de ceaţă dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 4...5 grade, iar cea minimă de -2...0 grade.

PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ, 19 DECEMBRIE 2015. În Capitală, valorile termice vor marca o creştere faţă de ziua precedentă şi vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă a anului. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de -2...0 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

PROGNOZA METEO DUMINICĂ, 20 DECEMBRIE 2015. În Bucureşti, cerul va fi variabil, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de -2...1 grad, potrivit romaniatv.net. 

VREMEA ÎN ȚARĂ

PROGNOZA METEO VINERI, 18 DECEMBRIE 2015.  Vineri, în jumătatea de nord a ţării, mai ales pe parcursul zilei, cerul va fi mai mult noros. Se vor semnala precipitaţii slabe, în special ninsori la munte şi în Maramureş şi precipitaţii mixte, local în Transilvania, Moldova şi Crişana. Vor fi condiţii de polei. În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros, izolat va ploua sau va fi burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 8 grade, iar cele minime între -6 şi 3 grade. În zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă.

PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ, 19 DECEMBRIE 2015.  Sâmbătă, valorile termice vor marca o creştere faţă de ziua precedentă şi vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă a anului în toate regiunile. Cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse va ploua slab în regiunile vestice şi sud-vestice, iar în Carpaţii Occidentali şi Orientali, izolat vor cădea precipitaţii mixte şi vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 11 grade, iar cele minime între -6 şi 4 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief se va semnala ceaţă.


PROGNOZA METEO DUMINICĂ, 20 DECEMBRIE 2015. Duminică, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, dar mai ales dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 3 şi 11 grade, iar cele minime, între -7 şi 4 grade.

PROGNOZA PENTRU WEEKEND 18-20 DECEMBRIE. 

 


Etichete: prognoza meteo, vremea în bucureşti, weekend

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE