Vreme deosebit de caldă, în București, în prima jumătate a săptămânii. PROGNOZA METEO 9-11 NOIEMBRIE



PROGNOZA METEO 9-11 NOIEMBRIE. Bucureștenii vor avea parte de o vreme caldă pentru această perioadă. Miercuri, la amiază se vor înregistra chiar 21 de grade. 

Vreme deosebit de calda, in Bucuresti, in prima jumatate a saptamanii. PROGNOZA METEO 9-11 NOIEMBRIE
Vreme deosebit de caldă, în București, în prima jumătate a săptămânii. PROGNOZA METEO 9-11 NOIEMBRIE
Foto: 100eyes.ro

VREMEA ÎN BUCUREȘTI

PROGNOZA METEO LUNI. În Bucureşti, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, iar seara şi noaptea trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade. Vor fi condiţii de ceaţă.

PROGNOZA METEO MARȚI. În Bucureşti, vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 15...16 grade, scrie romaniatv.net. 

PROGNOZA METEO MIERCURI. În Bucureşti, vremea va continua să se încălzească uşor, devenind deosebit de caldă pentru această dată din an, iar ca aspect va fi predominant frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general moderat ziua şi slab în a doua parte a intervalului. Temperatura maximă va fi de 20...21 de grade.

VREMEA ÎN ȚARĂ

PROGNOZA METEO. Luni, în sudul şi sud-estul ţării, vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit în prima decadă a lunii noiembrie, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice specifice perioadei. Cerul va avea înnorări temporare. Vor fi ploi slabe sau burniţe local în regiunile intracarpatice, iar noaptea pe arii restrânse şi în celelalte zone. Vântul va fi slab şi moderat, cu intensificări locale îndeosebi în regiunile estice şi în extremitatea de sud-vest, iar în zona montană înaltă va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 grade în Maramureş şi Transilvania şi 20 de grade în extremitatea de sud-vest. Îndeosebi dimineaţa izolat va mai fi ceaţă.

PROGNOZA METEO. Marţi, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă din an, în special în regiunile sudice. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 10 grade in nord si centru şi 18 grade în sud şi sud-vest. Cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor şi va ploua local la munte, pe spaţii restrânse în nord şi centru şi doar izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi local în rest, în special în Oltenia şi nordul Moldovei. Dimineaţa, izolat vor mai fi condiţii de ceaţă.

PROGNOZA METEO. Miercuri, valorile termice vor continua să crească, astfel că vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată din an, cu precădere în regiunile sudice. În vestul, centrul şi nordul ţării, înnorările vor persista în cea mai mare parte a intervalului, însă ploile slabe cantitativ se vor semnala doar izolat, în timp ce în restul teritoriului cerul va fi variabil. Vântul va prezenta intensificări în prima parte a intervalului la munte, mai ales pe creste, dar pe arii restrânse şi în Dobrogea şi Moldova. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 in Maranures si Transilvania şi 22 de grade in Lunca Dunarii.

PROGNOZA METEO. Joi şi vineri, vremea va fi caldă cu maxime intre 12 si 21 de grade, apoi va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi în vest, centru şi nord, apoi şi în celelalte zone, iar valorile termice ce urmează a se înregistra se vor situa în general în jurul normelor specifice acestei perioade din an. Ploi slabe vor fi posibile in regiunile vestice, nordice si centrale, iar în zonele joase de relief îndeosebi din sud şi est, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse se va semnala ceaţă.

Etichete: prognoza meteo, vremea în bucureşti, vremea în ţară

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE