Vreme deosebit de rece, în București. PROGNOZA METEO PENTRU WEEKEND ȘI 1 DECEMBRIE



Bucureștenii vor avea parte de un weekend friguros. Temperatura va urca foarte puțin peste pragul de îngheț, iar de duminică sunt așteptate ninsori slabe. 

Vreme deosebit de rece, in Bucuresti. PROGNOZA METEO PENTRU WEEKEND ȘI ZIUA DE 1 DECEMBRIE
Vreme deosebit de rece, în București. PROGNOZA METEO PENTRU WEEKEND ȘI ZIUA DE 1 DECEMBRIE

VREMEA ÎN BUCUREȘTI

Vineri, în Capitală, vremea va fi deosebit de rece încă şi pentru bucureşteni, cu maxime doar cu aproximativ un grad peste pragul de îngheţ. Cerul va fi mai mult noros şi trecător, mai ales spre seară aşteptăm lapoviţă şi ninsoare, asta după ce, foarte probabil, ziua începe cu ceaţă.

Sâmbătă, vremea va fi tot rece, chiar dacă termometrele arată până spre 2..3 grade. Cerul e încărcat de nori, dimineaţa e ceaţă, iar după-amiază şi noaptea aşteptăm precipitaţii mixte slabe.

Duminică, va fi tot cu vreme deosebit de rece ne confruntăm pentru că mercurul abia dacă reuşeşte să urce cu 1 grad peste pragul de îngheţ. Norii persistă şi temporar lasă ninsori slabe.

VREMEA ÎN ȚARĂ

PROGNOZA METEO. Vineri, vremea rămâne foarte rece pentru sfârşit de noiembrie în mai multe zone din centrul şi estul ţării, în timp ce în vest şi în sud-vest temperaturile chiar cresc uşor faţă de cele de joi şi se apropie de cele nornmale pentru data din calendar, adică vor fi de la minus 3 grade în Moldova până la 8 grade în Banat. Cerul va fi mai mult noros şi temporar aşteptăm precipitaţii, slabe cantativ în cea mai mare parte a ţării, mai ales ninsori în Moldova şi pe arii mai restrânse în Muntenia şi în Oltenia, mixte în Transilvania şi în Maramureş şi mai ales ploi în Banat, în Crişana şi în Dobrogea. Izolat, se va produce polei, iar pe arii restrânse în zonele joase, mai ales în sud şi sud-est, va fi ceaţă dimineaţa.

PROGNOZA METEO. Sâmbătă, temperaturile cresc uşor şi temperaturile se apropie de normal în regiunile intracarpatice, dar în sud şi este încă foarte frig pentru această perioadă. Maximele pleacă de la minus 3 grade în Moldova şi ajung la 11 grade în Dealurile de vest. Doar prin nord-vest se zăreşte soarele printre nori, în celelalte regiuni cerul e noros. Plouă temporar în Banat şi în Crişana, ninge în Moldova, în Trasilvania aşteptăm mai ales ploi, iar în sud ziua cad precipitaţii mixte, iar noaptea cad ninsori. Izolat, se va forma polei, iar în sud, dimineaţă va fi ceaţă. Vântul e ceva mai alert în sud.

PROGNOZA METEO. Duminică, regimul termic practic nu se schimbă, frigul rămâne pătrunzător în regiunile extracarpatice, cu maxime între minus 3 grade în Moldova şi 9 grade în Banat. Dacă în nord cerul e doar temporar noros, în restul ţării nu avem şanse să vedem soarele şi vor cădea precipitaţii. Vor fi fulguieli în Moldova, în estul şi în nordul Munteniei, dar şi în sudul Transilvaniei, în timp ce în Oltenia vor fi precipitaţii mixte ce noaptea se transformă în ninsoare. În rest, vor apărea burniţe sau ploi slabe, izolate. Vor fi depuneri de polei pe alocuri.

PROGNOZA METEO. Ziua Naţională a României şi începutul calendaristic al iernii vin într-adevăr cu vreme de iarnă. Luni, norii acoperă jumătatea de sud-vest a ţării, unde aduc precipitaţii pe arii extinse, ploi mai ales în Banat şi în Crişana, îndeosebi ninsori în Oltenia şi mai ales seara şi noaptea în Muntenia, în timp ce în Transilvania şi în Dobrogea aşteptăm precipitaţii mixte, aşa că pe arii restrânse se va forma polei. Vântul începe să crească în intensitate, suflă mai tare în Banat, iar spre seară şi noaptea prinde putere în Oltenia şi bună parte a Munteniei. Maximele vor fi între -5 şi 7 grade. Marţi şi miercuri şi pe arii ceva mai restrânse continuă să ningă în mare parte a ţării, în vest mai cad precipitaţii mixte timp în care şi vântul mai are intensificări, apoi vremea se mai domoleşte.

Sursa: romaniatv.net

 

 

Etichete: 1 Decembrie, frig, ninsori, prognoza meteo, prognoza meteo weekend

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE