VREME geroasă în Bucureşti şi la munte, la începutul anului. PROGNOZA METEO 2-4 IANUARIE 2016



VREMEA BUCUREŞTI. PROGNOZA METEO 2-4 IANUARIE 2016. În primele zile ale noului an, vremea se menţine deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea, atât în Capitală, cât şi la munte.

VREME geroasa in Bucuresti si la munte, la inceputul anului. PROGNOZA METEO 2-4 IANUARIE 2016
VREME geroasă în Bucureşti şi la munte, la începutul anului. PROGNOZA METEO 2-4 IANUARIE 2016
Foto: ziarmm.ro

PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Meteorologii anunţă că duminică, în jumătatea sudică a ţării, va ninge pe arii extinse şi vântul va avea intensificări temporare. Şi în Bucureşti, va începe să ningă în partea a doua a zilei de duminică.

VREMEA BUCUREŞTI MÂINE SÂMBĂTĂ, 2 IANUARIE 2016. Vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea. Cerul, variabil, se va înnora spre sfârşitul intervalului, când şi vântul se va intensifica. Temperatura maximă va fi de -4....-3 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -11 grade.

PROGNOZA METEO MÂINE SÂMBĂTĂ, 2 IANUARIE 2016. Vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa. Cerul va fi variabil, mai mult noros ziua în regiunile estice şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, iar după-amiaza şi noaptea şi în sud-vest, şi pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sud-vestice, pe litoral şi în deltă, precum şi în zona de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între -8 grade in est si centru si 0 grade in extremitatea de sud-vest.

VREMEA BUCUREŞTI DUMINICĂ, 3 IANUARIE 2016. Vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi mai mult noros şi, mai ales în partea a doua a zilei şi noaptea, va ninge, iar vântul va avea intensificări temporare. Temperatura maximă va fi de -8...-7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -11 grade.

PROGNOZA METEO DUMINICĂ, 3 IANUARIE 2016. Vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -10 in sud si est şi -1 grad in Dealurile de Vest, iar cele minime se vor situa între -15 şi -5 grade, mai scăzute în depresiuni, până în jurul valorii de -20 de grade. Cerul va fi noros în jumătatea sudică a ţării, unde va ninge pe arii extinse şi vântul va avea intensificări temporare. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea, iar ninsorile se vor semnala pe arii restrânse.

VREMEA BUCUREŞTI LUNI, 4 IANUARIE 2016. Vremea va fi închisă şi rece. Îndeosebi spre seară şi noaptea va ninge, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura aerului, în creştere faţă de intervalul precedent, va avea valoarea maximă în jurul a -4 grade, iar cea minimă va fi de -6...-4 grade C, potrivit romaniatv.net.

PROGNOZA METEO LUNI, 4 IANUARIE 2016. Vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa în majoritatea regiunilor. Cerul va fi noros, va ninge pe arii extinse, iar vântul va avea unele intensificări în nord-estul şi sud-vestul ţării, precum şi la munte şi doar izolat în rest. În Dobrogea precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ploaie, favorizând depunerea de polei. Temperatura aerului, în creştere faţă de intervalul precedent, va avea valori maxime cuprinse între -7 in regiunile extracarpatice şi 3 grade in sudul litoralului.

Etichete: prognoza meteo pe trei zile, vremea 4 ianuarie, vremea bucuresti, vremea bucuresti maine

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE